​Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, spune că medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile ale pacienților COVID, care ajung la spital mult mai târziu decât anul trecut, la debutul pandemiei.

Sectie de Terapie Intensiva COVID-19Foto: Report.md

„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluție severă – pentru că și aici avem o parte din pacienții care sunt infectați care au această evoluție – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a spus medicul la emisiunea „În fața ta”, la Digi 24.

„Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și care au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație”, a explicat ea.

Mahler a remarcat și faptul că există acum importante complicații trombotice.

„Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție. Acum avem pacienți care aparent au evoluție bună, transmiți familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă și la un moment familia primește un telefon că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă. Așa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pulmonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a spus medicul.