Învățarea este o atitudine care se formează în trepte și ar trebui exersată încă de când copilul împlinește vârsta de 2 ani. Cum îl ajuți să învețe cu plăcere (chiar dacă ai pierdut niște etape), explicăm mai jos.
Care sunt vârstele învățării
Dragostea pentru învățare se cultivă încă din copilărie. Învățarea este motorul care îi conduce pe copii să descopere lumea din jurul lor, să afle cum funcționează lucrurile, și totul începe în jurul vârstei de 2 ani. Oana Moraru, expert în educație, a împărțit învățarea pe vârste, specificând că fiecare vârstă aduce propriile achiziții în acest proces al învățării. Astfel:
- Între 2 și 6 ani se învață plăcerea de finaliza un desen, o construcție, o poveste. Așa se dezvoltă atenția voluntară și interesul.
- Între 6 și 9 ani se învață disciplina lucrului bine făcut – ascultarea sarcinii, aplicarea ei în etape, verificarea răspunsului și memoria procedurală. Tot acum, copiii învață câtă onoare personală trebuie să investească în ceea ce fac, dar și cum să „fenteze”, să mențină aparențele. Între 9 și 12 ani, copiii învață rolul greșelii și că eșecul e locul unde înveți.
- Între 12 și 16 ani se învață puterea de a fi eficient. Acum, învață să aplice ceea ce știu contra-timp. Este etapa în care ar trebui să învețe mult și temeinic, etapa în care se recomandă studiul pe cont propriu, presiunea academică, lucrul susținut.
- Între 16 și 20 de ani, este etapa în care își alcătuiesc propriile hărți mentale ale realității, își reașază „materia” școlară în minte și încep să descopere preferințe, predispoziții și nevoi de specializare, de adâncire într-un domeniu sau altul.
- Între 20 și 24 de ani, se învață bucuria de a da sens practic lucrurilor pe care le știu și plăcerea de a fi relevant sau de folos celuilalt prin ceea ce au achiziționat.
Știind ce ar trebui să achiziționeze un copil, în funcție de vârstă, în acest proces continuu de învățare, îți va fi mai ușor să adaptezi ajutorul pe care i-l oferi pentru a începe să vezi rezultate. Altfel spus, nu e recomandat, spre exemplu, să participe la olimpiade și concursuri individuale între 9 și 12 ani. „Acele concursuri care așază copiii în topuri produc riscul instalării complexelor de inferioritate, fricii de greșeală, fricii de a încerca, de a testa și a te aventura în cunoașterea academică de mai târziu. Profesorii care compară copiii în acest interval, care îi umilesc academic sau îi «altoiesc» la note cu iluzia motivării lor școlare – fac ravagii în plan emoțional și taie multe aripi”, spune Oana Moraru.
Cum îți poți ajuta copilul să învețe de plăcere. Strategii care funcționează
Dacă ai un copil care nu pare motivat să facă eforturi de a învăța, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să descoperi dacă există vreun motiv real care îl dezarmează. Însă dacă nu există probleme de învățare, probleme de organizare la clasă ori probleme personale ale copilului, iată cum îl poți ajuta să învețe:
1. Implică-te!
Ca părinte, prezența ta în viața academică a copilului tău este crucială pentru angajamentul lui în a învăța. Obișnuiește-te să-l întrebi în fiecare zi despre ceea ce a învățat la școală. Arătând interes pentru viața școlară a copilului tău, îi arăți că școala poate fi interesantă și distractivă. Dar nu uita, o conversație este întotdeauna mai utilă decât un interogatoriu! De aceea, această strategie este eficientă în cazul copiilor mici, care tind să fie încântați de orice îi entuziasmează pe părinți. Adolescenții s-ar putea supăra dacă pui prea multe întrebări...
2. Descoperă stilul preferat de învățare al copilului tău
Există trei stiluri de învățare – vizual, auditiv și chinestezic. În stilul de învățare vizual, copilul procesează informațiile cel mai eficient atunci când sunt prezentate în scris sau în imagini. Sunt foarte atenți, au amintiri excelente și adesea sunt atrași de artă. Copiii care au un stil de învățare auditiv, rețin mai ușor informația dacă o aud. Acești copii sunt buni ascultători, urmează bine instrucțiunile și au ca puncte forte vorbele/discursul și, de multe ori, aptitudini muzicale. Copiii chinestezici rețin mai ușor informațiile prin mișcare, adesea excelând la sport sau dans. Ei învață cel mai bine prin mișcare și atingere. Sunt cei care număra pe degete sau fac frecvent gesturi cu mâinile.
3. Recompensează efortul, nu rezultatele!
Se discută foarte mult în ultimii ani în zona de parenting despre impactul negativ al recompensării copiilor. Recompensele oferite copiilor pentru rezultatele obținute pot, într-adevăr, să-i determine să facă anumite lucruri doar pentru a intra în posesia „premiului”. Însă dacă vei recompensa munca, efortul pe care îl depun copii pentru a îndeplini o sarcină, ei vor înțelege că munca pentru a îndeplini o sarcină este mai bine văzută, decât rezultatul în sine.
Nu e nevoie de recompense substanțiale pentru a-l face să depună efort. Laudele, îmbrățișările, o înghețată – lucrurile simple – vor avea rezultate mai bune și mai rapide decât recompensele costisitoare. Nu uita ca în tot procesul de lucru pentru îndeplinirea unei sarcini să-i oferi pauze mici. În felul acesta, va învăța să-și dozeze efortul singur data viitoare. Iar asta ușurează procesul.
4. Ajută-i să-și amintească imaginea de ansamblu!
Pentru copiii mai mari, care au reușit să intre la un liceu, spre exemplu, ajută să le amintești din când în când să nu-și piardă motivația care i-a făcut să ajungă acolo. Nu toate orele de la clasă sunt atractive, așa cum nu toate orele din programă îi pregătesc pentru profilul pe care vor să-l urmeze. Amintindu-le că sunt pe drumul cel bun pentru care au depus eforturi, îi va ajuta să vadă imaginea de ansamblu. Îi va ajuta să-și găsească motive pentru a nu-și pierde interesul.
5. Învață-l că greșelile sunt modalități de învățare!
Nimeni nu poate obține numai note maxime la toate testele sau un scor perfect la orice sarcină. În timp ce copiii au nevoie de încurajare, și este sănătos să-i împingem să încerce tot posibilul, învață-i că eșecurile sunt normale. Uneori, singurul mod în care copiii învață cum să se pregătească în mod corespunzător pentru școală este să afle ce se întâmplă atunci când nu sunt pregătiți.
Grijile pe care orice părinte și le face în legătură cu viața academică a copiilor sunt normale. Fiți empatici și păstrați liniile de comunicare deschise. Nu uitați că modul în care copiii găsesc sau nu plăcere în ceea ce fac ține și de cât de mult le arătăm că suntem acolo, lângă ei, îi înțelegem și îi susținem.
Sursa foto: Dreamstime.com
