Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a răspuns, joi, criticilor privind intervenția la Crevedia, în condițiile în care au fost răniți 56 de oameni, dintre care 39 erau pompieri. Arafat a spus că intervenția a fost una corectă și că „puteau fi mult mai multe victime în rândul pompierilor”.

Raed ArafatFoto: Guvernul Romaniei

Arafat a făcut aceste declarații la ceremonia organizată odată cu intrarea în dotarea Ministerului de Interne a două avioane destinate transportului pacienților aflați în stare critică.

În urma exploziilor de la Crevedia au murit trei oameni, iar 55 au fost răniți, 39 fiind pompieri.

În contextul controverselor privind intervenția la cele două deflagrații de sâmbătă, soldate cu un număr mare de victime în rândul pompierilor, Raed Arafat a reacționat spunând că toți pompierii care au intervenit au făcut tot posibilul pentru protejarea localnicilor.

„Puteau fi mult mai multe victime în rândul pompierilor. (...) Dacă sunt lucruri de făcut, se va discuta în interiorul inspectoratelor pentru situații de urgență. Dar misiunea a fost una corectă, de salvare de vieți, iar colegii pompieri au reușit”, a spus Raed Arafat.

Reamintim că două explozii devastatoare au avut loc sâmbătă la Crevedia.

La momentul deflagrațiilor, la depozitul GPL din Crevedia - care funcționa ilegal și figura ca fiind închis din toamna lui 2020 - se aflau trei cisterne cu GPL, din care două parcate pe stradă. În timpul transferului de gaz dintr-o cisternă în alta, în curtea firmei, sub una dintre cisterne a apărut o sursă de foc, conform Parchetului General.

Exploziile devastatoare de la Crevedia au scos la iveală un șir întreg de nereguli - stația GPL care aparținea fiului primarului PSD din Caracal era închisă doar în acte.

Stația GPL din Crevedia fusese amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și închisă încă din septembrie 2020, dar, cu toate acestea, continua să funcționeze, iar o anchetă a Parchetului vizează inclusiv stabilirea rolului instituțiilor care ar fi trebuit să facă controale și să se asigure că depozitul GPL nu continuă să funcționeze.

Parchetul General are în lucru un dosar penal care vizează stabilirea cauzelor deflagrației, dar și rolul pe care îl aveau instituțiile în acest caz, în condițiile în care stația GPL era închisă, în acte, încă din 30 septembrie 2020.

Un alt dosar penal a fost deschis de Parchetul Militar și vizează modul de intervenție a pompierilor la depozitul GPL unde au avut loc mai multe explozii urmate de incendii.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție a anunțat luni că are deschise două dosare penale vizând săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia.