O cutie de bomboane, o suta de grame de cafea, materiale de propaganda inscriptionate cu sigla PSD si Adrian Nastase-presedinte si 150 de mii de lei. Cu atat au plecat acasa, miercuri seara, o parte din pensionarii sectorului 5 mobilizati la intalnirea cu presedintele Ion Iliescu si cu liderii PSD Bucuresti, care a avut loc la Teatrul de Opereta.

Chemati cu o ora mai devreme, pensionarii se inghesuiau, inainte sa intre in sala, in capul unei scari ca sa primeasca niste bonuri stampilate. Putini stiau la ce foloseste hartia respectiva. "Bonuri de masa", si-a dat cu parerea un pensionar. "Cumparam alimente de la Mega Image", spunea altcineva, indus in eroare de faptul ca pe stampila se putea descifra Megafilm -19.

"Intram gratuit la un film", credeau cei care luau in considerare doar partea a doua a inscriptiei. Niste cucoane cu palarii si umbrele stiau exact despre ce e vorba: "Au zis ca, la sfarsit, ne dau bani pe ele. 150 de mii!" In sala, lucrurile s-au mai lamurit. O parte dintre pensionari a fost mobilizata de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - sector 5.

Periodic, presedintele acestei institutii avea grija sa ceara inscrierea participantilor pe o lista. Alti 200 de pensionari au venit, potrivit propriilor declaratii, sunati de Primaria Sectorului 5. Acestia primeau bonurile de la Megafilm.

Inaintea "decontarii" bonurilor, au urcat pe scena Operetei, in acordurile muzicii din filmul in care Cristofor Columb a debarcat in America, presedintele Ion Iliescu, ministrii Dan Ioan Popescu, Dan Mircea Popescu si Ionel Blanculescu, plus primarul Marian Vanghelie. Dupa ce au aplaudat si s-au bucurat, pensionarii au trecut la cele lumesti.

Bani putini, pensii de mizerie, preturi astronomice, boli, medicamente, evacuari din case si toate celelalte specifice varstei a treia. Primul care a reusit sa-i enerveze a fost ministrul Dan Mircea Popescu. El le-a vorbit de realizarea PSD care a facut pensia medie de 2 800 000 lei. "Nu e adevarat", s-a tipat din sala.

Furioasa, o femeie a trecut de sepepisti (care erau mai preocupati sa ameninte presa cu evacuarea din sala) si i-a trantit pe masa, presedintelui Iliescu, talonul de pensie pe care scria, negru pe alb, 1.200.000. "Luati-va talonul inapoi", s-a enervat Ion Iliescu, care batea simultan si cu pixul in pahar pentru a face liniste in sala.

Depasit de revolta pensionarilor care nu mai voiau sa asculte realizarile insirate de D.M. Popescu, presedintele a pus mana pe paharul din care a baut apa, folosindu-l pe post de microfon. Cateva secunde, Ion Iliescu a privit disperat paharul, neintelegand de ce nu se aude. Intre timp, s-au dezmeticit Dan Ioan Popescu si Marian Vanghelie, care i-au luat paharul din mana si i-au dat un microfon.

Presedintele a cerut liniste. Cateva minute mai tarziu, i-a enervat si el pe pensionari spunandu-le ca stie ce greu se traieste dintr-o pensie de trei-patru milioane. Ca sa evite alte surprize, a pus punctul pe i: "Daca o sa vina o noua echipa cu aceeasi lipsa de responsabilitate de care dau dovada in declaratiile publice, riscam sa fim decuplati de la acest proces (integrarea in UE - n.n.

) si in 2007. Sunt niste aventuristi. Putem sa ne jucam sa dam tara pe mana oricui? Trebuie sa stim sa alegem!", a incheiat presedintele, parasind in graba sala.

Umiliti si cu banii dijmuiti

Instantaneu s-a stins lumina si pensionarii care primisera bonuri au fost scosi pe hol si asezati ca la coada. "Daca nu sunteti cuminti, nu primiti nimic", ii ameninta un barbat care s-a recomandat Alexandrescu de la sectorul 5. Ziaristilor, Alexandrescu le-a spus ca ii duce pe pensionari, multi dintre ei in bastoane si bolnavi, "la o filmare de noapte, in Piata Universitatii".

Oamenii nu puteau sta "cuminti" pentru ca aflasera ca la parter se imparteau pungi cu cafea, bomboane de ciocolata si pixuri, brichete, caiete si fulare inscriptionate cu PSD si Adrian Nastase-presedinte. Unii au rupt randurile si au plecat sa apuce si pungi. "Se da la toata lumea, duceti-va jos.

Ia uite, o cutie de bomboane, cafea, niste hartii", ne-a aratat o batrana, discret, continutul pungii. Desi avea trofeul, batrana nu se dadea dusa: "Acum astept, ca stiu ca ne da banii de la filmare. O filmare cu o firma pe care nu o stiu, dar asa a spus. Nu va spun mai mult ca nu stiu". Intre timp, cei cu banii baga din nou oamenii in sala si spun ceva, dar nu se aude peste tot.

"Ce spune?", intreaba cineva. "Spune ca, daca nu stam jos sa vina pungile cu cadouri, nu poate sa faca nimic", raspunde altcineva. "Ce cadouri?", intreaba o femeie. "Nu stiu ce cadouri, dar cati bani se dau?" Vine raspunsul: "150, da' le zice cadouri ca n-are voie sa dea bani", lamureste o alta femeie situatia. Schimbatul bonurilor pe bani e o nebunie si o aventura.

Lumea se impinge, tipa, se calca in picioare. "Nu va impingeti, simtiti lipsa vremurilor de la carne, de la coada. Sa va fie rusine", racneste unul dintre oamenii cu banii. "Bon - banii, bon -banii, ia vezi sa nu fie vreun ziarist", are grija un alt distribuitor. Cine imparte parte isi face functioneaza perfect.

Mai multi pensionari ies din rand dezamagiti ca au primit numai 50 de mii, nu 150 cat li s-a promis. La un moment dat, unul indrazneste sa se planga: "Mi-a dat numai 50 de mii." "Da, l-am vazut si eu cand i-a bagat in portofel", confirma altul. "Domnu' Tanase, i-ati dat numai 50", intervine cineva din echipa cu bani. "Na, ia si suta!", se intoarce cel ce raspunde la numele de Tanase.

"Hai, ia banii si du-te. Ia si geanta aia", este scoasa din rand o femeie care tipa ca i s-a facut rau. "De la sectorul 5 am primit telefon dimineata, sa venim ca e o conferinta aici cu domnul Iliescu. Da, am luat banii, vreti sa vi-i arat?", explica o doamna care pleaca rapid atunci cand e rugata sa-si spuna numele si adresa.

Cel ce s-a recomandat Alexandrescu de la sectorul 5 spune ca domnul Iliescu il cunoaste, pentru ca l-a dus la Televiziune, in '89. Nu recunoaste ca a dat bani, a strans biletele ca sa nu le arunce oamenii pe jos si "pentru a preintampina sa se faca o alegere...".

Pedepse penale prevazute explicit in lege

Potrivit articolului 102 din Legea electorala, " Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase, in scopul determinarii alegatorului sa voteze sau sa nu voteze o anumita lista de candidati ori un anumit candidat, precum si primirea acestora de catre alegator, in acelasi scop, constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani".

Presedintele Ion Iliescu, prezent la mitingul respectiv, a declarat ieri, dupa ce a vizitat intreprinderea Policolor, ca bomboanele, cafeaua si cei 150 de mii de lei nu se incadreaza in articolul de lege citat. "Nu e chestie electorala. Probabil ca oamenii de acolo, de la sector, cunoscandu-i... E un gest in sprijinul oamenilor mai necajiti.

Ati vazut ca erau printre ei pensionari cu cele mai slabe venituri. N-am cunoscut treaba aceasta, dar nu pot decat sa apreciez asa ceva. E un gest de generozitate", a spus Iliescu. Cand i s-a atras atentia ca bomboanele, cafeaua si banii s-au amestecat cu materialele de propaganda ale PSD, presedintele s-a enervat: "Si ce va deranjeaza dom'le? Nu pricep.

Asta e mita electorala? Omul voteaza ce simte el si ce vrea el, nu asta influenteaza", a incheiat seful statului.

Vanghelie zice ca e o diversiune a Aliantei

Primarul sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, ne-a declarat ca totul a fost o diversiune a celor care simpatizeaza Alianta PNL-PD. "Faptul ca au aparut voci contra discursurilor sau persoanelor de la tribuna dovedeste ca nu era vorba despre o intalnire electorala cu pensionarii, ci a fost o intalnire a presedintelui cu toti cei varstnici, indiferent de culoarea lor politica.

Iar ceea ce s-a discutat acolo, probleme concrete ale pensionarilor, arata ca acesta a fost scopul intalnirii, si nu altul", a spus Vanghelie. Surse apropiate lui Vanghelie, din staff-ul de campanie al PSD sector 5, ne-au declarat ca Alexandrescu este un om foarte dinamic, care s-a facut remarcat la alegerile din acest an.

El a reusit sa castige sume frumusele, fiind cunoscut ca unul dintre cei care reuseste sa mobilizeze diverse tipuri de persoane pentru orice eveniment. Alexandrescu castiga din faptul ca ia de la partid cate 250.000-300.000 de lei pentru fiecare persoana si le da celor care vin sume mult mai mici.

In legatura cu aparitia persoanelor care ar fi dat bani celor prezenti, Vanghelie sustine ca este vorba despre "o facatura a celor din Alianta, care sunt disperati ca nu vor castiga, oricate eforturi ar face".

"Credeti ca presedintele are nevoie sa dea bani oamenilor, indiferent de ce culoare politica sunt, ca sa vina sa discute cu el? Sau eu as avea nevoie sa dau bani pensionarilor sau profesorilor sau celorlalti din sectorul 5, ca sa ma pot intalni cu ei, sa le discutam problemele? Eu nu stiu cine e Alexandrescu, nici Tanase, ci am fost acolo ca sa vorbesc cu presedintele Casei de pensii.

Pentru ca, dumneavoastra nu stiti, eu am fost si dimineata la Casa de pensii si am discutat cu aproape 300 de pensionari", a mai explicat Vanghelie. El cunoaste doar faptul ca pensionarii au primit materiale de propaganda PSD, "pixuri, afise si altele".

Casting electoral?

Firma Megafilm Production SRL, al carei nume se gaseste pe bonurile impartite pensionarilor miercuri seara in sala Teatrului de Opereta, se lauda, pe site-ul Internet ce-i poarta numele, ca a organizat o serie de "casting-uri" pentru filmele mai multor regizori cunoscuti de la noi si chiar pentru deja celebra pelicula Cold Mountain.

Cand am cerut lamuriri de la angajatii firmei despre "casting-ul" electoral pe care l-au organizat in beneficiul presedintelui Ion Iliescu, domnisoara Alina Marotineanu ne-a raspuns, senin, ca miercuri firma pe care o reprezinta "a avut doar o filmare de noapte la Carrefour".

Cand am intrebat cum a ajuns stampila firmei pe bonurile pensionarilor , a schimbat brusc macazul si a admis ca, desi "nu s-a ocupat", stie de aceasta actiune. Lamuriri n-a vrut sa ne dea, precizand ca numai seful ei e in masura sa o faca, dar el este plecat din tara pana pe 8 decembrie.

Cert este ca firma Megafilm Production, care a fost autorizata in 2002 si isi da adrese diferite pe site si in Pagini aurii, nu apare printre firmele care si-au actualizat autorizarile, asa incat, conform regulilor Centrului National al Cinematografiei, fie ca se ocupa de castinguri electorale, fie ca filmeaza la Carrefour, ea actioneaza in acest moment pe piata in mod ilegal.

Dupa ce ne-au promis ca vor incerca sa ia legatura cu proprietarul firmei care sa comenteze implicarea acesteia in campania electorala, angajatele au parasit teritoriul minat si au lasat robotul sa raspunda in locul lor.