Cutremur la Adevarul

de Mihaela Suciu     Jurnalul National
Marţi, 22 martie 2005, 0:00



Ieri, membrii Consiliului de Administratie al Societatii Comerciale Adevarul care fac parte din Consiliul Director al publicatiei, respectiv Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac, Lelia Munteanu, au fost revocati din functii. La incheierea sedintei, cei patru si-au anuntat demisiile de la Adevarul.

In urma Adunarii Generale a Actionarilor, Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac, Lelia Munteanu au fost revocati ieri din Consiliul de Administratie. Cei patru au ramas insa membri ai Consiliului Director. Actionarul majoritar, Ana-Maria Tinu, care detine 84-90% din actiunile societatii, a luat aceasta decizie, chiar daca ceilalti actionari au votat impotriva.

Din actualul Consiliu Administrativ fac parte Ana-Maria Tinu, directorul executiv al societatii, Adrian Buga, doi experti bancari si un avocat, ultimii trei necunoscuti. Consiliul Administrativ are puterea de a numi si revoca membrii Consiliului Director si poate, ca atare, sa manipuleze tipul de politica redactionala a publicatiei.

O a doua masura luata in sedinta de ieri a fost ca tot profitul pe care ziarul Adevarul l-a realizat pe anul 2004, respectiv circa 18 miliarde de lei, sa nu mai fie reinvestit, ci sa se imparta intre actionari. Cum Ana-Maria Tinu detine pachetul majoritar, se presupune ca i-ar reveni cam 700.000 de dolari.

O a treia masura decisa in cadul Adunarii Generale a Actionarilor a fost inghetarea salariului ziaristilor pe anul in curs.

"INMORMANTAREA ADEVARULUI". Mihai Ionescu, al treilea actionar al societatii, a declarat ca ceea ce s-a petrecut in AGA se poate numi "inmormantarea Adevarului" si ca Ana-Maria Tinu si-a insusit tot profitul fara a justifica gestul, ceea ce-l determina sa presupuna ca ar putea avea datorii pe care vrea sa si le acopere din acesti bani.

Asemeni lui Mihai Ionescu, Andrei Alexandru sau Lazar Ion, actionari la Adevarul, au sustinut fostul Consiliu de Administratie si au amendat deciziile luate de actionarul majoritar, Ana-Maria Tinu.

DE PATRU ORI DEMISIE. Dupa incheierea intrunirii, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu si Lelia Munteanu au organizat o conferinta de presa ad-hoc, in care si-au anuntat demisiile. "Ne vom depune demisiile din functie maine, toti, fiindca nici una dintre deciizile luate astazi nu au fost justificate si nici nu pot fi de inteles.

" Hotararile nu-si gasesc sensul, de vreme ce comisia de cenzori a aratat ca ziarul Adevarul a realizat un profit impresionant, iar vanzarile sunt in crestere. De aceea, cei patru demisionari nu-si pot explica faptul ca li s-a interzis sa mai aiba un cuvant de spus in Consiliul de Adminstratie.

O alta nemultumire care sta la baza gestului celor patru este ca li s-a cerut ca in anul in curs sa aduca un profit mai mare decat cel inregistrat pe 2004. Redactorul-sef al publicatiei a subliniat ca nu se simt pregatiti pentru acest lucru.

Pentru o rentabilizare mai mare ar fi necesar ca Adevarul sa se transforme, de fapt, intr-un tabloid, ceea ce pentru cei ce au construit in acesti ani linia ziarului ar fi o condamnare la moarte din punct de vedere profesional.

Cristian Tudor Popescu si echipa de demisionari sunt hotarati ca in maximum trei luni sa scoata un nou ziar. Intrebat daca toti ziaristii de la Adevarul i se vor alatura, Cristian Tudor Popescu a spus ca nu poate obliga pe nimeni sa faca acest lucru, dar este binevenit oricare dintre ziaristii care vor sa lucreze la viitoarea publicatie.

INLOCUITOR. Corina Dragotescu, momentan redactor al departamentului politic, ar putea fi numita redactor-sef la Adevarul in locul lui Cristian Tudor Popescu. Corina Dragotescu este de foarte mult timp acreditata pe PSD.

In cadrul emisiunii Marius Tuca Show, Cristian Tudor Popescu a declarat ca ar fi putut pleca de cel putin doua ori de la Adevarul – o data in ’90 in timpul mineriadelor, cand articolele din ziar erau menite sa manipuleze publicul, sau acum doi ani, dupa moartea lui Dumitru Tinu, cand a izbucnit scandalul de paternitate dintre presupusul fiu al fostului director, Andrei Iucinu si Ana-Maria Tinu.

"Am avut o vocatie aproape dostoievskiana sa ducem in spate crucea altora. O data cu plecarea de la Adevarul aruncam tot acest trecut", a declarat Cristian Tudor Popescu.

ALIAT AL CTP. Andrei Iucinu, presupusul fiu al lui Dumitru Tinu, a incercat sa participe la sedinta Adunarii Generale a Actionarilor. Cum din punct de vedere legal nu avea nici un drept sa fie prezent, avocatul acestuia, care detine cateva actiuni la Societatea Comerciala Ade-varul, i-a inmanat o procura prin care-l autoriza sa-l reprezinte.

Cu toate acestea, Andrei Iucinu nu a fost primit in sedinta deoarece un actionar nu poate fi reprezentat decat de un alt actionar. Andrei a fost invitat sa paraseasca incinta Adevarului. Pret de cateva ore a asteptat in frig, alaturi de presa, decizia Adunarii Generale a Actionarilor.

"Ne vom depune demisiile din functie maine, toti, fiindca nici una dintre deciizile luate astazi nu au fost justificate si nici nu pot fi de inteles."
Cristian Tudor Popescu, redactor-sef Adevarul

"Decizia de astazi inseamna inmormantarea Adevarului. Ana-Maria Tinu a reusit trei lucruri: sa-si insuseasca tot profitul, sa revoce membrii Consiliului de Administratie si sa inghete salariile ziaristilor pe tot anul"
Mihai Ionescu, actionar








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


179 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by