Rudele celor rapiti, jurnalisti, oameni politici, actori, studenti, elevi, in total aproape 1.000 de persoane, au participat ieri la marsul de solidaritate cu ziaristii rapiti in Irak. Cu postere si baloane, oamenii au mers in liniste intre Piata Universitatii si Piata Victoriei, fara sa mai ajunga in fata Ambasadei Irakului.

Marsul de solidaritate organizat ieri de Sindicatul Initiativa R, impreuna cu Comitetul de Criza "Actiunea" si alte asociatii, a avut stabilit initial un traseu care pornea din Piata Universitatii, trecea pe la Ambasada Irakului si se oprea in fata guvernului, in Piata Victoriei.

"Nu am mai mers la ambasada pentru ca familiile ziaristilor au intirziat la miting si am depasit ora, cred ca 12.00, pe care o stabilisera organizatorii cu cei de la Ambasada Irakului, cind sa ajungem", a explicat actorul Adrian Pintea, unul dintre manifestantii din prima linie a marsului, care a venit la actiunea de solidaritate impreuna cu studentii lui de la UNATC, clasa de actorie.

Prezentatoarea Prima TV Cristina Topescu a spus ca participantii nu au mai ajuns la ambasada pentru ca organizatiile teroriste irakiene nu sint in bune relatii cu actuala guvernare de la Bagdad.

"Sintem alaturi de colegii nostri din intreaga tara"

In Piata Universitatii s-au strins, ieri, la ora 12.00, jurnalisti de la toate televiziunile, ziarele, radiourile si agentiile de presa din Romania.

"Am venit la aceasta intilnire cu sotul si cu fiul meu, pentru ca Marie-Jeanne este prietena noastra si ca ne-a transmis din priviri, in ultima caseta difuzata, sa fim aici", a spus Nadina Nedelcu, reporter Prima TV, care a si relatat din fata guvernului pentru postul la care lucreaza si Marie-Jeanne.

Chiar inainte de terminarea timpului alocat acestei manifestari, odata ajunsa coloana in Piata Victoriei, Mircea Serban, crescator de pasari din apropierea Bucurestiului, a eliberat doua duzini de porumbei in timp ce restul participantilor au dat drumul baloanelor catre cer. Acesta a fost momentul in care peste intreaga manifestare s-a asternut tacerea.

In afara de jurnalisti si locuitori din Capitala, la mars au mai participat si ziaristi din provincie. "Am plecat cu trenul, la 6.00 dimineata, din Iasi, ca sa putem ajunge la acest miting in Bucuresti, la ora 11.00 pentru ca am tinut sa aratam ca sintem alaturi de colegii nostri din presa centrala", a spus Andrei Ciurcanu, redactor al publicatiei "Opinia studenteasca" din Iasi.

De la actiunea de ieri n-au lipsit nici cetateni romani de nationalitate libaneza, irakiana, palestiniana, iordaniana si siriana, care au marsaluit in tacere, unii dintre ei purtind bannere cu inscriptii in limba araba.

"Am venit la miting ca sa sustin eliberarea ostaticilor romani din Irak, sa arat ca eu condamn actiunea rapitorilor si ca noi nu avem nici o legatura cu acei mafioti din Bagdad", a spus, in timpul marsului de ieri, Hassan Imad, cetatean roman de origine libaneza.

Demonstratii ale jurnalistilor din presa locala

Manifestatii de solidaritate cu cei trei jurnalisti romani captivi in Irak au avut loc ieri in intreaga tara.

Buzau: Zeci de jurnalisti din Buzau, orasul natal al jurnalistei Marie-Jeanne Ion, au iesit ieri in strada. "Nu o sa rezolvam noi de aici situatia, insa mitingul nostru e un suport moral pentru familiile celor trei", a declarat prefectul de Buzau, Marian Cristinel Bigiu.

Alba Iulia: Mitingul tacut al jurnalistilor s-a desfasurat in paralel cu ceremonia de arborare a Tricolorului, drapelului NATO si drapelului Uniunii Europene in fata Palatului Administrativ.

Cluj: Prea Sfintia Sa Vasile Somesanul, episcopul vicar al Vadului, Feleacului si Clujului, a tinut ieri o slujba. In semn de solidaritate cu soarta celor trei jurnalisti, mai multi membri ai comunitatii arabe si musulmane au asistat la slujba din Catedrala Ortodoxa.

Prahova: Peste 50 de ziaristi prahoveni au participat ieri la un "miting al tacerii", organizat in fata prefecturii din centrul orasului Ploiesti. Lor li s-au alaturat peste 100 de copii din mai multe scoli ploiestene.

Arges: Aproximativ 200 de ziaristi argeseni au participat ieri la un mars al tacerii. "Eliberati-ne colegii!" sau "Viata nu-i o moneda de schimb" au fost mesajele pe care jurnalistii le-au transmis, deopotriva, autoritatilor romane si rapitorilor.

Tirgu Mures: Mai mult de 50 de jurnalisti au participat la un mars de solidaritate. La protest a luat parte si Sabin Muresan, un jurnalist care anul trecut a lucrat timp de o luna in sudul Irakului, de unde a transmis si materiale de presa. Sabin ne-a declarat ca "am vazut si ieri, si azi ce s-a intimplat in tara. Este prea putin insa.

S-a ajuns in aceasta situatie de criza din cauza politicii Romaniei".

Oradea: "Trupele noastre trebuie sa se intoarca acasa, step by step", a declarat primarul PD Petru Filip la manifestatia organizata ieri.

Dolj: Purtind pancarte cu chipul celor trei, tarani simpli dintr-un sat din Dolj s-au oprit pentru o jumatate de ora din lucrul pamintului pentru a arata ca si lor le pasa de drama celor trei.

Timisoara: Citeva zeci de ziaristi timisoreni au participat la un mars al tacerii. "Incetati razboiul, aduceti-ne copiii acasa!", sint doar doua dintre bannerele afisate in Piata Prefecturii.

Vineri - ziua mesajului-soc

Vineri, in jurul orei 17.00 (ora Romaniei), postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat doua inregistrari video: una in care au aparut cei trei jurnalisti si alta cu ghidul acestora, cetateanul romano-americano-irakian Mohammad Munaf.

Asa cum reiese din imagini, starea ostaticilor s-a agravat, acestia fiind vizibil extenuati si speriati. Cei trei jurnalisti romani apareau asezati pe jos, intr-o camera intunecata, desculti si cu catuse la miini, flancati de doi dintre rapitori imbracati in negru, care ii amenintau cu un pistol si o mitraliera. Sorin Miscoci si Marie-Jeanne Ion plingeau. Ea a transmis mesajul teroristilor.

Vocea nu i se auzea pe banda deoarece era dublata de crainicul televiziunii Al-Jazeera. Marie-Jeanne cerea guvernului roman sa-si retraga trupele din Irak, iar populatiei sa demonstreze pentru ca trupele sa plece din aceasta tara. Ultimatumul acordat Guvernului Romaniei pentru a raspunde revendicarilor era de patru zile. Altfel, avertiza mesajul, toti cei trei ziaristi vor fi ucisi.

Intr-un alt cadru aparea Munaf, incadrat de doi insurgenti cu pistoalele indreptate spre capul lui. El a lansat un apel catre presedintele Bush, pentru ca acesta sa intervina in favoarea eliberarii sale.

Citeva ore mai tirziu, purtatorul de cuvint al presedintiei, Adriana Saftoiu, a anuntat ca imaginile difuzate de Al-Jazeera constituie o proba solicitata de autoritatile romane in cursul negocierilor purtate cu rapitori.

La rindul sau, presedintele Traian Basescu - intors urgent dintr-o vizita pe care o efectua la Chisinau - a afirmat: "Va asigur ca voi evita criza maxima".

Rapirile, crize cu deznodamint fatal

Din primavara anului trecut, cind a inceput seria rapirilor in Irak, aproximativ 150 de straini - oameni de afaceri, ziaristi, angajati ai unor companii de securitate sau soferi - au fost luati ostatici de gruparile inarmate. Nu mai putin de o cincime din cei rapiti sint ziaristi, 31 la numar, fara sa-i punem la socoteala pe cei trei romani.

Dintre cei 31 de ziaristi, doi au fost executati, doi au murit in cursul unor schimburi de focuri, iar ceilalti au fost eliberati, cu exceptia a doi francezi, o jurnalista aflata inca in captivitate, si un cameraman dat disparut. Mai mult de jumatate din cei 150 de ostatici au fost eliberati, adesea dupa plata unei rascumparari, dar aproximativ o treime au fost executati.

Dintre cei peste 50 de ostatici executati in Irak din aprilie 2004 pina acum, aproape 20 au fost decapitati, unii chiar de locotenentul lui Osama Bin Laden in Irak, iordanianul Abu Mussab al-Zarkawi, supranumit, din acest motiv, "Printul decapitarilor".

"Macelarirea unui american"

Printre cei executati de insusi al-Zarkawi, conducatorul gruparii Tawid wal Jihad, se numara americanul Nicholas Berg, in virsta de 26 de ani, ucis la inceputul lunii mai 2004. Cadavrul sau a fost gasit la marginea unei sosele, in apropiere de Bagdad, iar trei zile mai tirziu pe un site islamist a aparut o inregistrare cu titlul "Abu Mussab al-Zarkawi prezinta macelarirea unui american".

Imaginile arata cinci barbati mascati, stind in spatele unui tinar imbracat intr-o salopeta de culoare portocalie - asemanatoare celor purtate de detinutii de la Guantanamo - care se identifica drept Nick Berg, un om de afaceri in domeniul comunicatiilor.

Dupa ce citesc o declaratie, unul dintre cei cinci mascati ii pune tinarului un cutit mare la git, se aud tipete si apoi americanul este decapitat in timp ce teroristii striga victoriosi "Allah Akbar!" (Allah e mare!). In ultimele imagini ale inregistrarii se poate vedea cum teroristii se plimba prin cadru tinind in mina capul lui Berg.

In spatele individului apare un steag al gruparii lui al-Zarkawi, cu inscriptia "Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah".

"O sa va arat cum moare un italian"

Printre primii executati se afla insa ostaticul italian Fabrizio Quattrocchi. El a fost omorit prin impuscare, la mijlocul lunii aprilie 2004, dupa ce rapitorii ii pusesera pe el si pe cei trei camarazi ai sai luati prizonieri sa sape o groapa pe un cimp.

Inainte sa fie ucis, Quattrocchi (35 ani), care lucra ca bodyguard in Irak, a incercat sa-si scoata banda cu care fusese legat la ochi si le-a strigat ucigasilor sai: "Acum o sa va arat cum moare un italian". Caseta cu executia sa a fost trimisa televiziunii Al-Jazeera, care insa nu a difuzat-o. In schimb, a pus imaginile respective la dispozitia autoritatilor italiene.

In acea caseta, rapitorii, care faceau parte din grupul "Brigazile verzi ale Profetului", amenintau guvernul de la Roma ca si ceilalti trei ostatici vor fi executati "unul cite unul" daca trupele italiene nu vor fi retrase din Irak. In cele din urma, italienii au reusit sa obtina eliberarea celorlalti ostatici, probabil in urma unei rascumparari.

Executie rapida

Pe 22 iunie 2004, aceeasi grupare condusa de al-Zarkawi anunta uciderea ostaticului sud-coreean Kim Sun-il. Executia, a carei inregistrare video difuzata pe Internet a socat opinia publica, a avut loc dupa expirarea ultimatumului adresat de islamisti guvernului de la Seul, prin care se solicita anularea planurilor de suplimentare a efectivelor sud-coreene din Irak cu 3.000 de militari.

In acest caz, lucrurile au avut o evolutie foarte rapida: Kim a fost rapit joi, 16 iunie, la Falluja, iar inregistrarea in care el prezinta revendicarile teroristilor si implora sa fie lasat in viata a fost difuzata duminica, 20 iunie. Ultimatumul a fost de numai 24 de ore, iar executia a avut loc la o zi dupa expirarea acestuia.

Ulterior, trupul sau decapitat a fost gasit pe soseaua Bagdad-Falluja.

Aruncati la marginea drumului

Gruparea Tawid wal Jihad a revendicat, in iulie anul trecut, si capturarea, apoi executarea, a doi soferi bulgari, Ivailo Kepov si Gheorghi Lazov. Islamistii cereau in schimbul vietii ostaticilor eliberarea unor prizonieri irakieni si retragerea contingentului bulgar din Irak. Guvernul de la Sofia a declarat ca nu va ceda in fata santajului.

Anuntul executiei celor doi a venit prin intermediul unui site islamist, unde a fost publicata o fotografie infatisind un militant mascat tinind in mina un cap insingerat. Trupurile celor doi au fost gasite ulterior aruncate la marginea drumului.

Decapitare dupa evadare

Britanicul Ken Bigley (62 ani) a fost executat pe 8 octombrie 2004, dupa o incercare dramatica de evadare. El fusese capturat impreuna cu doi americani pe 16 septembrie, la Bagdad, de gruparea Tawid wal Jihad a lui Abu Mussab al-Zarkawi. Cei doi americani au fost executati in saptamina ce a urmat capturarii.

Rapitorii cereau retragerea trupelor britanice din Irak, dar cum premierul Tony Blair a refuzat sa negocieze, Bigley a fost in cele din urma executat. Potrivit unor relatari, in ziua programata pentru executie, omul de afaceri britanic ar fi reusit sa scape din captivitate cu ajutorul unuia dintre cei care-l pazeau.

El nu s-a bucurat de libertate mai mult de jumatate de ora, fiind capturat din nou inainte sa ajunga la o sosea.

Din toate cele prezentate mai sus se poate trage concluzia ca exista numeroase elemente comune in cazurile de rapiri din Irak: prezentarea ostaticilor, revendicarile, ultimatmul etc.

Insa, in ceea ce priveste deznodamintul crizelor de acest gen, concluzia e clara - nu pot fi facute speculatii sau pronosticuri de nici un fel, dat fiind ca aici exista diferente majore in ceea ce priveste termenul ultimatumului, durata de la expirarea acestuia pina la punerea sa in practica si, ceea ce e cel mai important, faptul ca amenintarea nu se concretizeaza intotdeauna intr-o executie.

Ore de calvar pentru rudele celor trei

Rudele celor trei ziaristi romani rapiti in Irak in urma cu aproape o luna au fost primite, din nou, ieri, in audienta de consilierul prezidential pentru probleme politice, Claudiu Saftoiu.

Oficialul Cotrocenilor le-a prezentat rudelor celor trei citeva elemente din evolutia evenimentelor din ultimele 24 de ore scurse de la precedenta intrevedere, accentuind asupra ideii ca "autoritatile romane fac tot ce le sta in putinta pentru a-i aduce nevatamati acasa pe ziaristii rapiti".

Audienta a durat aproximativ 20 de minute si a avut loc in jurul orei 15.30, dupa plecarea la Luxemburg a presedintelui Traian Basescu. Surse din Palatul Cotroceni ne-au declarat ca pina ieri dupa-amiaza nu se pusese problema retragerii sau nu a trupelor romanesti din Irak.

Dupa ce a participat la marsul de solidaritate al ziaristilor, Vasile Ion, tatal jurnalistei Marie-Jeanne Ion, a declarat ca, in timpul intilnirii de la Cotroceni, rudelor le-au fost prezentate "citeva informatii", dar a evitat sa spuna despre ce este vorba. "Nu ne ramine decit sa asteptam", a spus el oftind.

Jed Babbin, fost oficial in guvernul american: "Teroristii ar ucide pe oricine"

In cursul zilei de ieri, Radio Romania Actualitati a difuzat, in cadrul unei editii speciale realizate de Vartan Arachelian, un interviu cu Jed Babbin, analist militar al canalului Fox News.

Babbin a fost adjunctul subsecretarului de stat al apararii in timpul administratiei conduse de George Bush senior, perioada in care a avut loc prima campanie din Irak.

"Problema in aceste situatii este ca ostaticii nu vor fi eliberati pina nu se plateste o rascumparare sau cineva este de acord sa plateasca un pret politic pentru eliberarea lor", a spus Babbin. "Nu cred, ci sper ca guvernul roman sa nu se angajeze ca Franta si Germania, platind rascumparari", a continuat analistul american.

El a mai precizat ca spera ca nici guvernul irakian si nici cel american sa nu negocieze cu rapitorii, nici de aceasta data.

Jed Babbin nu da insa sanse prea mari romanilor rapiti in cazul in care guvernul nu va indeplini conditiile impuse. "Rapitorii ar ucide pe oricine daca ei cred ca acest lucru ar servi scopului lor de a stapini din nou Irakul", a spus fostul specialist al administratiei americane.

Christian Chesnot, jurnalist la Radio France, fost ostatic in Irak: "Rapitorii trebuie sa stie ca sint luati in serios"

Ziaristul francez Christian Chesnot a trait experienta terifianta a rapirii, in timp ce-si facea meseria in Irak. Intr-un interviu acordat postului de Radio Delta RFI, el a povestit despre socul resimtit in momentul rapirii si si-a exprimat opinia in legatura cu misiunea dificila a autoritatilor romane.

"Trebuie sa-ti pastrezi singele rece. Eu am avut norocul ca vorbesc araba si le-am putut spune rapitorilor ca lucrez pentru RFI", a spus jurnalistul. In legatura cu ultima caseta difuzata de postul Al-Jazeera, acesta a afirmat ca discursul, voit impresionat este impus de rapitori, care vor sa faca presiuni asupra autoritatilor.

Jurnalistul a declarat ca nu a auzit de gruparea Mu’ad Bin Jebel si ca totul depinde de pozitia guvernului roman si de vointa acestuia de a negocia. "Marele pariu pentru diplomatii si serviciile secrete este sa poata cistiga timp pentru a cruta viata ostaticilor. In acest caz sint negocieri subterane, clandestine... si sper ca autoritatile romane fac ceva in acest sens si isi vor salva ostaticii.

(...) Miza este sa se gaseasca formula care sa permita celor doua parti sa iasa bine: rapitorii sa cistige ceva, iar autoritatile romane sa nu fie nevoite sa cedeze la santaj. Se poate fixa, spre exemplu, un calendar pentru retragerea treptata a trupelor romanesti din Irak. Se poate, de asemenea, varsa o recompensa substantiala.

Cind exista un ultimatum si autoritatile nu raspund, rapitorii spun ca nu sint luati in serios. Iar ca sa fie, lichideaza un ostatic, si atunci veti intelege cit de grava este situatia", a conchis jurnalistul.

Nicolas Henin, analist politic: "Munca serviciilor secrete este importanta". Analistul politic francez Nicolas Henin sustine, intr-un interviu pentru radio Delta RFI, citat de Mediafax, ca in cursul unei crize cu ostatici sint importante munca serviciilor secrete si continuarea negocierilor cu rapitorii, manifestatiile din tara avind rolul sa-i autentifice pe cei capturati ca fiind jurnalisti.

"Daca exista manifestatii in tara lor si manifestantii spun ca e vorba de jurnalisti, nu de spioni, asta permite autentificarea ostaticilor ca fiind jurnalisti. Pe de alta parte, cel mai mare inconvenient pe care poate sa-l prezinte o mobilizare este ca pretul sa creasca, dindu-i-se importanta ostaticului", sustine analistul politic francez.

El a declarat ca mesajul care va fi difuzat de Al-Jazeera va fi vazut si auzit de rapitori, deoarece grupurile inarmate din Irak dispun de un fel de departamente de presa, care se ocupa de propaganda pe Internet.

"E unul dintre motivele pentru care trebuie sa existe multa prudenta la tipul de mesaje pe care le trimitem catre Al-Jazeera. E greu de spus insa daca rapitorii vor fi sensibilizati", mai precizeaza analistul francez.

Henin sustine ca rapitorii asteapta un mesaj politic din partea Romaniei si ca raspunsul lor poate fi difuzat prin Internet sau printr-o legatura directa, intr-un asemenea caz fiind posibil ca rapitorii sa dea un raspuns care nu va fi cunoscut publicului. "In luarile de ostatici exista doua tipuri de canale.

Revendicarile de natura financiara, de exemplu, vor fi trimise pe canale secrete, iar pe canalele deschise se vor trimite mai ales mesaje destinate opiniei publice. Acesta e motivul pentru care casetele cu ostatici ii arata pe acestia in situatii ingrijoratoare, in ideea de a emotiona opinia publica pentru a face, la rindul ei, presiuni asupra autoritatilor", mai explica Henin.

In cazul mesajelor menite sa manipuleze opinia publica, Henin spune ca acestea trebuie privite "cu precautie".

Mark Percival, istoric: "Daca Romania cedeaza pretentiilor teroristilor, acest lucru ar fi interpretat de aliatii din NATO drept o slabiciune. Pe de alta parte, este vorba despre viata unor oameni. Este, deci, o decizie greu de luat. A existat cazul Italiei, in care nu a fost clar daca a fost o negociere si, daca da, in ce a constat aceasta.

Dar politica Statelor Unite si a tarilor din Europa occidentala este sa nu negocieze sau, in orice caz, sa nu cedeze in astfel de situatii".