Diferentele mari intre dobanzile percepute de banci la creditele acordate si cele platite in contul depozitelor atrase (spread-urile de dobanda) pun sub semnul intrebarii eficienta cu care bancile aloca resursele de capital disponibile, potrivit unui studiu asupra creditului neguvernamental realizat de o echipa de experti ai BNR.
Astfel, nu numai elemente macroeconomice, precum dobanda de referinta a bancii centrale sau cresterea PIB, ci si o serie de factori microeconomici joaca un rol foarte important in dinamica spreadurilor: eficienta cheltuielilor salariale, rentabilitatea activelor si ponderea creditelor neperformante in totalul operatiunilor cu clientela.
Pe parcursul anului trecut, marjele de dobanda s-au ingustat usor, sub presiunea impusa de BNR pentru scaderea dobanzilor la lei, insa de fiecare data cele mai prompte ajustari au fost facute in cazul dobanzilor la depozite, aratand preocuparea bancilor pentru conservarea marjelor.
Si astfel se explica in buna masura profitabilitatea exceptionala a bancilor de pe piata romaneasca, majoritatea filialelor locale ale unor grupuri internationale remarcandu-se la acest capitol.
Daca in 2004 ecartul mediu intre dobanzi se ridica la circa 14,5 puncte procentuale, acesta s-a restrans cu aproape un punct pana la jumatatea lui 2005, pentru ca in decembrie sa coboare la 11,5 puncte procentuale.
Adica, sub presiunea concurentei in crestere, bancile au inceput sa mai sacrifice din marje, incerand sa compenseze diminuarea implicita a castigurilor printr-un volum mai mare de operatiuni, cu comisioanele aferente.
In acelasi context, studiul cercetatorilor BNR remarca faptul ca, in ciuda expansiunii spectaculoase a creditului privat pe parcursul ultimilor doi ani, dobanzile medii la creditele nou acordate nu au inregistrat scaderi majore decat in a doua parte a lui 2005 si numai pentru imprumuturile in lei, in cazul carora se mentinusera multa vreme la niveluri ridicate din cauza inflatiei si a apetitului pietei pentru valuta.
Autorii studiului considera ca acest aspect pledeaza in favoarea ideii de piata bancara oligopolista, alaturi de alte explicatii precum asteptari superioare privind nivelul inflatiei, lacune in implementarea principiilor de guvernanta corporatista, dificultati in executarea creantelor si, nu in ultimul rand, specularea de catre banci a posibilitatilor de a obtine pur si simplu castiguri superioare.
