Vladimir Bukovski despre camarazii rosii:

Intalniri secrete intre Ion Iliescu si Gorbaciov

de Victor Roncea     Ziua
Luni, 19 iulie 2004, 0:00



Ultima parte a fulminantului interviu realizat de istoricul Marius Oprea cu Vladimir Bukovski se incheie cu o morala dura pentru relicvele kaghebismului si comunismului: "Morala este numai una, la toata povestea asta: ei nu prea au ce sa ne faca, pentru ca noi suntem nascuti sa-i ingropam".


Victor RONCEA
Marius Oprea: Vladimir, am tot vorbit de lagare, de viata in lagar, dar nu mi-ai spus nimic despre modul in care ai reusit sa faci fata anchetelor KGB-ului.

Vladimir Bukovski: E foarte simplu. Nu am marturisit nimic, am refuzat de fapt de la bun inceput sa stau de vorba cu ei. La un moment dat, cel care ma interoga mi-a spus: "Bine, poti sa faci pe eroul si sa nu ne spui nimic, dar nu uita ca o putem aresta si pe mama ta, care va sta intr-o celula invecinata, asa ca sa o poti auzi cand plange".

N-am raspuns nimic, dar cand m-am intors de la interogatoriu, am inceput sa rad. Cum e si normal, in celula mi se bagase un informator. Asa ca acel turnator din celula m-a intrebat pe data de ce rad, iar eu i-am raspuns: "Kaghebistii astia ma ameninta ca o aresteaza pe mama.

Tampitii, habar n-au ca femeia asta mi-a distrus viata, asa ca uite, s-au hotarat sa o aresteze tocmai din cauza mea si m-au facut foarte fericit". Bineinteles, nu era adevarat, dupa ce mama a divortat de tata ea m-a crescut si am tinut intodeauna la ea ca la ochii din cap. Dar, datorita acestui prim truc pe care l-am folosit, nimeni nu s-a legat vreodata de mama.

Si-a vazut intodeauna netulburata de viata, fara sa fie anchetata macar un ceas.

M.O.: Nu te-au amenintat si pe tine? Nu te-au pus, de pilda, sa alegi intre inchisoare si a colabora cu ei? La noi, asa faceau - si marturisesc ca am avut la un moment dat, pe 12 august 1988, la ora 4 dupa-amiaza, de ales - ori semnez un angajament, ori merg la inchisoare intre 6 si 8 ani...

V.B.: Ba da, cum sa nu! Vezi, Securitatea nu era diferita de KGB. La un morment dat, un general KGB, era tocmai cel care se ocupa de Moscova, mi-a aratat doua hartii si mi-a spus: "Asta e ordinul de a te aresta, iar asta e ordinul de a te pune in libertate. Pe care vrei sa il semnez? Daca ne oferi toate informatiile despre caz, te voi elibera. Daca nu, voi ordona sa fii arestat".

Eu n-am ezitat nici un moment; am inceput sa-l injur - si te asigur ca limba rusa e foarte bogata in injuraturi.

M.O.: Ei bine, marturisesc ca mie nici prin cap nu mi-a trecut asa ceva. Dupa ce i-am spus capitanului anchetator ca prefer sa merg la inchisoare, de fapt mi se facuse mai putin frica, dar imi venea sa plang, de mila parintilor mei, care ma vor vedea acolo.

V.B.: Poate ca "sansa" mea a fost ca am fost implicat din adolescenta in actiuni impotriva sistemului. Eu am luptat impotriva comunistilor si pentru ca asta era ceva cat se poate de distractiv pentru mine; sistemul era ca un monstru antediluvian, plin de muschi si cu un creier minuscul.

Se si misca foarte greoi - puteai sa alergi in jurul lui de trei ori, pana sa intinda o laba si sa-ti arda una, iar mie chiar mi-a facut placere sa il zgandar. Asa ca, nu regret nimic, a fost cea mai placuta perioada din viata mea.

Chiar si in inchisoare ma comportam la fel, scriam petitii peste petitii, care ii ingrozeau de fiecare data pe destinatari, incepand cu procurorul raional si terminand cu membrii Comitetului Central. Asa ca, pana la urma, mi-au facut vant si din inchisoare, pentru ca si-au dat seama ca inchisoarea nu este o pedeapsa pentru mine.

Nu am fost singurul in aceasta situatie, nu sunt singurul opozant al regimului sovietic care a fost expulzat in Occident. Si aici as vrea sa adaug o distinctie importanta - eu nu ma consider disident, asa cum chiar tu m-ai socotit ceva mai devreme in discutia noastra.

Disidentii sunt idealistii care au proclamat, au incercat sa modifice comunismul din interior, ei insisi fiind nu o data chiar membri activi ai partidului comunist. Opozant e altceva. Opozant poate fi socotit cel care nu da comunismului nici o sansa de viitoare reformare, iar istoria a dovedit-o ca nici nu o are.

Deci, din punct de vedere istoric, nu disidentii au dreptate: o aberatie precum comunismul nu are sanse de reformare. Dreptate am avut noi, cei care nu ne-am apropiat de cadavru nici cand parea ca misca. Tocmai pentru ca vedeam in el de la bun inceput un cadavru, am refuzat sa avem de-a face cu el si ne-am opus din toate puterile.

M.O.: Vladimir, de unde vine atata hotarare, atata determinare? Ce te-a facut sa devii un opozant vehement al comunismului?

V.B.: Aveam 14 ani si simteam ca este ceva in neregula cu sistemul, dar nu intelegeam prea bine ce. Cand profesorii ne-au cerut sa intram in Comsomol, l-am intrebat pe cel mai activ dintre ei: "Daca ma inscriu in Comsomol, pot sa parasesc mai tarziu organizatia, in caz ca nu-mi mai place?". Profesorul mi-a raspuns: "Glumesti? Nimeni nu poate parasi Comsomolul".

"Atunci", am replicat, "imi cereti sa ma inscriu intr-o organizatie pe care nu o pot parasi mai tarziu! Ce e Comsomolul, un fel de capcana?". Omul doar m-a privit, a lasat cearta. Apoi mi-a spus pe un ton cam amenintator: "Iti dai seama ca nu vei putea face studii universitare, daca nu esti in Comsomol?".

Deci, ce trebuia sa insemne asta? Asa ca i-am spus: "Pai, stiti, legal, conform Constitutiei URSS, am libertatea de a merge si studia la orice universitate vreau!" "Stii ce vreau sa spun...". A fost ultima lui replica, profesorul n-a mai insistat. Bineinteles ca stiam ce vrea sa spuna, am simtit-o pe pielea mea un pic mai tarziu.

Aveau un mod primitiv si disproportionat de a trata asemenea refuzuri...

M.O.: Sa revenim la Ion Iliescu si la Mihail Gorbaciov, la relatiile pe care le-au avut. Ma intereseaza acum ce stii despre relatiile pe care le-au avut ei ca sefi de state.

V.B.: Din cate iti pot spune, din documentele pe care le-am cercetat pana acum, au fost numai doua intalniri la varf intre cei doi, de natura oficiala. Au fost - si am toate motivele sa banuiesc asta - si alte intalniri "neoficiale" inainte de 1989. Chiar in perioada tarzie a anilor '80.

Ele nu au fost trecute in documente, pentru ca la acea data Iliescu nu era un reprezentant oficial - era un activist de partid cazut in dizgratie, care ocupa o functie oarecare la o editura oarecare in Bucuresti. Nu mai ocupa vreo pozitie in ierarhie la acel moment.

M.O.: Asa este - era director la Editura Tehnica.

V.B.: Asadar, intalniri de felul acesta erau lipsite de protocol, pentru ca Iliescu era doar un prieten personal al lui Gorbaciov.

M.O.: Cand au avut loc cele doua intalniri intre Iliescu si Gorbaciov, in legatura cu care ai documente?

V.B.: Trebuie sa verific, dar cred ca ambele au fost in 1991. Sigur, una a fost pe 5 aprilie 1991, cand a semnat tratatul cu URSS-ul. Daca vrei, o sa vin sa prezint publicului din Romania documentele. Dar sa revin. Discutiile dintre Iliescu si Gorbaciov sunt interesante din doua motive.

In primul rand, pentru ca la acele intalniri cei doi au decis sa nu discute problema Moldovei, unde, in momentul acela, sovieticii doreau sa-si pastreze hegemonia. In al doilea rand, pentru ca tot acolo cei doi au hotarat sa isi acorde asistenta reciproca: in mod neoficial, ei se asigurau de sprijin reciproc.

Acesta este un punct foarte interesant din document; prin urmare, comunistii care au preluat puterea in 1989 la Bucuresti aveau deja sprijinul Moscovei. Aceasta nu putea fi o intelegere individuala, ci una colectiva. Iliescu nu vorbea in nume personal, ci in calitate de presedinte al Romaniei. Ambele conduceri comuniste isi asigurau, dupa cate imi aduc aminte, si sprijin financiar.

Dar ceea ce e mult mai important, din documente rezulta ca Gorbaciov si Iliescu au discutat probleme sovietice, chiar de importanta majora, care sunt de interes pentru noi, pentru istoria noastra.

Pentru ca Gorbaciov recunoaste in fata lui Iliescu ca vrea sa introduca legea martiala in Rusia! Desigur, nu vorbeste cu totul explicit, spune cam asa: "Voi pune toate lucrurile in ordine si nu voi ezita sa folosesc mijloace administrative".

Evident, prin asta, in acea ordine a regimului, el nu putea intelege decat introducerea legii martiale, despre care afirma apoi ca va fi prezentata drept raspuns la o lovitura de stat.

Gorbaciov pretinde acum ca nu avea nici o cunostinta despre aceasta lovitura de stat, care a si avut loc putin mai tarziu sub forma puciului din 19 - 21 august 1991, si care se vede de fapt ca a fost gandita drept un mod de a introduce apoi legea martiala. Cum stii, ceea ce s-a intamplat cu tinerii iesiti in strada, le-a stricat totul.

Sigur, asta e important doar pentru noi, rusii, dar discutia arata inclusiv gradul de incredere cu totul deosebita dintre cei doi: Gorbaciov i-a spus lui Iliescu ceea ce nu a mai spus nimanui altcuiva. Si un lucru de maxima importanta.

M.O.: Vladimir, discutia noastra se apropie de sfarsit. Cele trei zile petrecute cu tine aici, in minunata gradina a casei tale din Cambridge, au fost, cu siguranta, pentru mine, nu doar un prilej de a intra in tainele istoriei recente si a dedesubturilor tranzitiei post-comuniste, dar si unul de bucurie. Ma consideri prietenul tau si increderea pe care mi-o arati ma onoreaza.

As vrea sa incheiem cu o poveste despre prietenie si incredere.

V.B.: Da... este una ceva mai deosebita si ai sa intelegi la sfarsit de ce, pentru ca povestea asta are si o morala. Eram intr-un lagar, prin 1972-1973, cand asistam zi de zi la o scena stranie. Era un tanar ucrainean, Svala, care avea practic sa orbeasca in curand. Avea o miopie teribila, ceva de genul minus 14 si nu puteau gasi ochelari pentru el.

Pe atunci, stateam toti inchisi intr-o baraca si ne gaseam cate ceva de facut. Fiind "politici", ne apucasem sa studiem - istorie, psihologie, limbi straine - de toate. In vremea aceea, puteai avea carti - aprobate de ofiterul politic, puteai citi din biblioteca lagarului.

Totul trebuia sa se desfasoare intr-o liniste stricta, ordinele erau ca pana la ora 7 seara nimeni sa nu vorbeasca cu nimeni. Cei care incalcau consemnul intrau in carcera si la abateri repetate mai puteau primi un supliment de pedeapsa. Dupa ora 7, puteam vorbi. Era o pedeapsa nou inventata, dar pentru unii dintre noi ea nu insemna mare lucru.

Pentru amicul nostru ucrainean insa, ziua intreaga era o tragedie - el nu putea citi nimic, nu putea studia si nu putea nici vorbi si nici dormi. Mi s-a facut mila de Svala si le-am facut colegilor de baraca o propunere. Sa cerem administratiei o ora de pauza in cursul tacerii, pe la pranz, de pilda, iar unul dintre noi sa ii citeasca tanarului aproape orb ceea ce acesta voia.

Colegii au fost de acord, de asemenea si comandantul corpului de gardieni care ne pazeau sa nu vorbim. Mi-au spus doar atat: "Tu ai fost cu propunerea, atunci tu sa-i citesti". L-am intrebat asadar pe tanar ce vrea sa invete. Mi-a raspuns fara nici o ezitare: "limba latina!" Am ramas blocat.

"Cum?! Tocmai limba latina? De ce?" "Pentru ca, atunci cand ies din inchisoare, vreau sa devin preot uniat". "Bine", i-am spus. Timp de un an, cate o ora pe zi, i-am predat tanarului orb latina, ocazie cu care am invatat-o si eu. El, fara sa poata sa scrie si sa citeasca, a invatat-o foarte bine.

Svala a devenit intr-adevar preot uniat in zona carpatica a Ucrainei si o figura foarte cunoscuta si celebra acolo. Avea toate datele sa devina asa ceva: fusese internat in lagar ca nationalist, se hirotonise apoi preot uniat, orb fiind.

In 1991, cand KGB-ul a inceput o operatiune de lichidare a nationalistilor ucraineni, care doreau independenta Ucrainei si printre ai caror lideri se numara si Svala, a fost printre primii pe lista celor care au fost asasinati. Am citit vestea despre moartea sa in presa si am rugat un prieten sa faca o investigatie in zona.

A revenit dupa trei luni, spunandu-mi ca nu are nici o indoiala asupra faptului ca Svala a fost executat de KGB. Aflase tot: cine a ordonat, cine a comis aceasta crima, stii tu, cam toate aspectele legate de o asemenea operatiune. Ei, si-acum poti sa-ti imaginezi ce au patit, pe rand, toti autorii crimei. Sau daca nu-ti poti imagina si vrei sa afli, inchide reportofonul...

Marius, morala este numai una, la toata povestea asta: ei nu prea au ce sa ne faca, pentru ca noi suntem nascuti sa-i ingropam.

Nota: Autorul interviului multumeste generozitatii New Europe College, care a acoperit costurile calatoriei la Cambridge, lui Vladimir ca m-a gazduit in casa lui si nu in ultimul rand imensului motan Kotea, companionul si garda de corp a lui Vladimir Bukovski - ca m-a lasat sa i-l rapesc vreme de trei zile pe stapanul sau.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


126 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by