Videanu, posibil premier al Aliantei

de Oana Stancu     Jurnalul National
Sâmbătă, 24 iulie 2004, 0:00



Surse din PNL ne-au declarat ieri ca Theodor Stolojan si Traian Basescu au cazut deja de acord in privinta desemnarii lui Adrian Videanu ca premier daca Alianta D.A. va castiga alegerile din noiembrie.
PNL si PD nu vor desemna in postura de prim-ministru un personaj care a mai avut de-a face cu guvernarile anterioare, a dezvaluit Traian Basescu. Liderul democrat a facut si portretul robot al potentialului sef de la Palatul Victoria, daca Alianta castiga alegerile, portret care corespunde vicepresedintelui PD Adriean Videanu.


Traian Basescu a anuntat joi seara in cadrul emisiunii “100%“ de la Realitatea TV, vorbind despre potentialul premier al Aliantei, ca “va fi un Boc“. El nu s-a referit insa la primarul Clujului. “Nu trebuie sa fie neaparat sarac, desi Boc este sarac, ci trebuie sa-si fi facut banii in mod cinstit. Trebuie sa fie muncitor, trebuie sa fie onest.

Trebuie sa fie un om care a probat ca a facut ceva in viata. Nu poti sa te joci de-a prim-ministrul si sa-i dai prima data ceva de facut punandu-l prim-ministru. Romania a avut prea multi premieri profesori. Un guvern care raspunde in principal de economie reclama un om care sa fi si probat ca a reusit in viata el insusi. Trebuie sa aiba forta.

Si sa inteleaga ce inseamna sa fii prim-ministru: nu esti supus nici presedintelui tarii, nici presedintelui de partid“, a conturat Basescu portretul potentialului ocupant al fotoliului de la Palatul Victoria, precizand ca el va fi convenit de catre cei doi presedinti ai Aliantei D.A.

Cel mai important criteriu este insa acela ca “potentialul“ nu trebuie sa fie “afectat de guvernarile anterioare“.

CORESPUNZATOR. Descrierea facuta de liderul PD corespunde intocmai lui Adriean Videanu, cel pe care pedistii il tot dau pe surse de catva timp ca viitor prim-ministru. Videanu este tanar, are doar 41 de ani. Videanu nu este sarac, dimpotriva! Revista Capital estimeaza averea sa la circa 30 de milioane de dolari.

S-a lansat in afaceri in 1990 cu firma Titan Mar, care a preluat apoi 94% din actiunile de la Marmosim, firma care exploateaza celebra marmura de la Ruschita pe care Videanu a “plantat-o“ in palatele sultanilor din Brunei si Oman, in casa cancelarului german Gerhard Schroeder sau a campionului de formula 1 Michael Schumacher.

Videanu nu a ocupat nici o functie in fostele guvernari. Numele lui nu e compromis de nici un scandal in lumea afacerilor sau a politicii. Firma lui nu traieste de pe banii statului, ci din export. Ca atare, nu este santajabil de catre un politician sau altul.

In plus, Videanu vine din economia reala, lucru pe placul lui Basescu, care tocmai respingea varianta “profesorului – premier“. Dovada ca Basescu i-a dat pe mana chiar intocmirea programului de guvernare intr-o echipa pe care Videanu o coordoneaza impreuna cu liberalul Varujan Vosganian.

ANUNTAT IN ALIANTA. Varianta Videanu premier este cunoscuta chiar de liberali. Surse din PNL ne-au declarat ieri ca Theodor Stolojan si Traian Basescu au cazut deja de acord in privinta desemnarii acestuia, iar liderul PNL ar fi comunicat acest lucru intr-un cerc restrans in conducerea partidului.

Contactat telefonic, vicepresdintele liberal Paul Pacuraru a confirmat in linii mari optiunea Aliantei. “Discutii au fost in acest sens, dar nu sunt decizii. Nu pot sa va confirm, nici sa comentez“, a declarat acesta.

Mai mult, insusi personajul cheie nu a negat ca despre el este vorba. “Profilul propus de Traian Basescu este unul care corespunde multor membri ai PD si PNL, dar responsabilitatea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru revine celor doi copresedinti ai Aliantei. Dansii trebuie sa-si asume aceasta raspundere“, ne-a declarat Videanu.

Decizia celor doi presedinti ai Aliantei va fi facuta public in a doua jumatate a lunii septembrie, cand o data lansat candidatul se va angaja in campania pentru alegerile generale in tandem cu Stolojan.


REACTIE
“Discutii au fost in acest sens, dar nu sunt decizii. Nu pot sa va confirm, nici sa comentez“ - Paul Pacuraru, vicepresedinte al PNL


MESAJ
Traian Basescu a tinut sa precizeze insa ca nu se comporta ca si cum ar fi sigur ca a si castigat alegerile, ba chiar a transmis un mesaj subtil membrilor Aliantei: “Sunt oameni in partid deja entuziasmati ca au castigat. Incerc sa-i trezesc. Trebuie sa fim constienti ca PSD e un partid puternic.

Are multi activisti capabili sa aduca voturi chiar daca liderii de la varf sunt decredibilizati“, a avertizat el. Liderul democrat a mai aratat ca electoratul nu va mai da, ca in 1996, un “vot furios“, alegand pe oricine e in opozitie cu PSD. “Alianta are sanse sa castige doar daca va munci, daca va veni cu un program concret de guvernare.

Si mai ales avem nevoie de probe in administratia locala“, le-a transmis Basescu pedistilor si penelistilor.


SCENARIU 2 – UN NEUTRU
Protocolul dintre PNL si PD nu prevede clar ce partid desemneaza premierul, stabilind doar ca decizia le apartine celor doi presedinti. Traian Basescu a anuntat insa chiar de la semnarea actului de nastere a Aliantei ca, daca PNL a desemnat candidatul la Cotroceni, postul de premier revine PD.

La varful Aliantei circula insa si o alta varianta: aceea a alegerii unui neutru pentru Palatul Victoria, dublat de doi vicepremieri, unul de la PD, unul de la PNL. Traian Basescu a respins ferm insa alegerea lui Mugur Isarescu in pielea acestui independent.

“Categoric nu! Isarescu face parte din acea categorie de oameni proveniti de la institutele de economie mondiala ale lui Ceausescu, unde a invatat cum sa lupte impotriva economiei de piata. Si el si Nastase. Romania are nevoie de alt tip de om; cineva care sa aiba curajul sa spuna “Stau un an, nu patru, dar termin tranzitia!”.

Avem asemenea oameni si in PD si in PNL“, a declarat presedintele democrat.





96 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version