Diaspora romaneasca din Canada nu il vrea pe Iliescu, insa Iliescu si PSD vor voturile romanilor din diaspora, neezitand sa-i curteze public pe reprezentantii emigratiei romanesti. Dar, la fel ca-n viata, in politica nu poti sa ai tot ce iti doresti. Pare deja clar ca, la alegerile din noiembrie, PSD nu se va putea baza cel putin pe voturile romanilor din Canada.

Inaugurarea Pietei Romaniei din Montreal l-a pus pe presedintele Iliescu, aflat in vizita oficiala in Canada, intr-o situatie inedita: de a pleca huiduit din mijlocul adunarii celor cateva zeci de romani din Quebec, pe fond de huiduieli si fluieraturi.

Iliescu nu si-a mai tinut nici discursul pe care il avea pregatit si a fost scos din multime cu ajutorul agentilor de securitate dupa ce a fost lovit usor cu un sul de hartie.

Presedintelui Ion Iliescu pare sa-i fi placut politica lui Voda Lapusneanu. Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, dar nu pentru mine, ci pentru partid, si nu chiar pe voi, ci voturile voastre, pare a fi parafraza ideala care sa descrie vizita esuata a lui Iliescu in Canada.

Miza PSD pe voturile diaporei pare deja ratata definitiv dupa impactul descinderii presedintelui Iliescu la Montreal, unde inaugurarea Pietei Romaniei din capitala Quebecului, cu un Eminescu din piatra groaznic de asemanator cu Elena Ceausescu, s-a transformat intr-un miting de protest la adresa autoritatilor PSD de la Bucuresti.

Fapt nemaiintalnit in istoria democratica a Romaniei, presedintele Iliescu s-a vazut chiar nevoit sa isi anuleze discursul pregatit pentru acel moment, dupa ce a fost scos din multime sub protectia agentilor de securitate, ca urmare a huiduielilor si fluieraturilor cu care a fost intampinat de cele cateva zeci de emigranti de origine romana adunati pentru a protesta.

Mai mult, Iliescu a fost intampinat, potrivit Mediafax si Radio Canada, cu un sul de carton in cap, fapt ce a starnit mania presedintelui. Presedinte care a gasit, totusi, potrivit sa il intrebe apoi pe agresor, scos din multime de aceiasi agenti de securitate, de unde este, ca si cum mai avea cat de mica relevanta.

Acesta i-a raspuns lui Iliescu ca el a reprezentat motivul pentru care a parasit tara, dupa mineriade, adresandu-i apoi presedintelui Iliescu celebra replica „mai, animalule“, iar Iliescu raspunzandu-i cu la fel de celebrul principiu „cine zice ala e“, adica „esti exact ceea ce spui“.

Un cor de huiduieli si fluieraturi au insotit plecarea coloanei oficiale, identice, mai mult sau mai putin, cu cele de la sosire.

Cele cateva zeci de manifestanti au scandat, de la inceput pana la sfarsit, lozinci de tipul „Jos Iliescu“, „Tradatorul“, „Iliescu go home“ sau „Afara“ sau au afisat pancarte cu „Jos mafia baronilor regimului Iliescu“, „Sus Eminescu, Jos Iliescu“.

Martori oculari au sustinut, potrivit Mediafax, ca protestatarul a avut invelit in cartonul pe care l-a facut sul o bucata de hot-dog, in timp ce ofiteri SPP neaga, spunand ca era fie un sul de carton gol, fie un plic simplu.

Cert este ca, inaintea vizitei, existau numeroase semnale ca vizita va fi intampinata cu o puternica ostilitate, ceea ce pune sub semnul intrebarii eficienta masurilor luate de SPP. A incercat sa salveze aparentele Razvan Theodorescu, ministrul Culturii, mai mult pentru a distrage atentia de la zgomotele protestatarilor.

La adapost de multime, presedintele Iliescu a opinat ca ceea ce s-a intamplat nu sunt decat „manifestari marginale“ ale unor oameni care „traiesc in trecut“, ajungand sa pronunte chiar expresia „manifestari de retardati“.

Dincolo de opiniile lui Iliescu, realitatea este ca actualul presedinte a fost fluierat si huiduit pentru a doua oara in doar o saptamana, tonul fiind dat, duminica, la Tebea. Pe de alta parte, Iliescu a fost intampinat cu ostiliate extrema pe continentul american si in decembrie 2001, la o intalnire cu diaspora romaneasca de la New York.

Ceea ce ar contribui, totusi, la un bilant de departe defavorabil in comparatie cu registrul si intensitatea huiduielilor si umilintelor la care a fost supus presedintele Constantinescu, si asta chiar daca Faur Isaia nu a ajuns pana in Canada.

Mihaela Ganet

Cotidianul - 20 octombrie 2004

Presedintele a parasit in tromba Piata Romaniei fara sa mai tina vreun discurs

Huiduieli copioase, fluieraturi, pancarte cu tot felul de urari “de bine”. Asa a fost intimpinat simbata Ion Iliescu de catre comunitatea romana din Montreal din cauza prezentei sale la inaugurarea Pietei Romaniei din metropola canadiana. Ion Iliescu nu si-a mai tinut discursul programat, el fiind practic silit sa paraseasca locul in tromba, pazit strasnic de SPP.

Montreal, simbata, ora 10.15. Conform programului oficial al vizitei, Ion Iliescu urmeaza sa soseasca in 15 minute in Piata Romanei. Aici sint deja adunati cei care asteapta sa-si ocupe scaunele rezervate in spatele delegatiei oficiale - “aplaudacii” - ofteaza cineva, iar ceva mai in spate se afla protestatarii.

Primii fac schimb de priviri intre ei, aratind cu capul spre cei care, degajat, incep sa-si pregateasca fluierele, mini-trompetele si, mai ales, pancartele pe care sint caligrafiate ginduri si urari pentru Ion Iliescu: “Si Hitler a fost ales in mod democratic”, “Noi sintem aici pentru ca tu esti acolo”, “Eu sint Golan, tu esti comunist/ Noi sintem victime, tu esti

corupt”, “Iliescu nu uita/ Diaspora NU te vrea!”, “Ai tradat Moldova, ai tradat Romania”, “Piata Universitatii nu te uita”, “Nimeni, niciodata, n-a ranit Romania asa cum ai facut-o tu”, “Ai strangulat Revolutia noastra”, “E plina lumea de victimele tale”, “Ne-ati alungat din tara ca sa o pradati”, “Jos

mafia comunista!”, “Esti un impostor”, “Romania lui Iliescu nu este Romania mea”, “Iliescu, pleaca acasa!”, “Tradatorul”. Acestea sint doar citeva dintre mesajele scrise pe pancarte.

Ora 10.45. Daca, asa cum se spune, punctualitatea este politetea capetelor incoronate, Ion Iliescu este presedinte 100a; se lasa asteptat mai mult de sfertul academic. “Cred ca i se transmite starea de spirit de aici si se gindeste daca sa mai vina”, imi spune, graseind amuzata, o doamna fugita in perioada comunismului.

O trage de mineca o alta: “Lasa-l pe asta! L-ai vazut pe saracul Eminescu in ce hal e, draga?”.

Ora 10.53. Apar Ion Iliescu si suita. Din difuzoare curge muzica, acoperita instantaneu de strigatele protestatarilor: “Pleaca, huuooo!”, “Lasa-neee, tradatoruleee!”, “Ne-ai luat viata. Tu si comunistii tai ne-ati facut sa emigram!”.

Aproape de ora 11.00. Ion Iliescu si ceilalti ocupa scaunele din fata. Incep alocutiunile oficialilor canadieni, cu formule de salut adresate in limba romana, aplaudate indelung si de protestatari. De altfel, pe o pancarta se pot citi clar gindurile pentru canadieni: “Merci Canada, merci Quebec, merci Montreal”.

Ora 11.15. Se propteste la microfon Razvan Theodorescu, pe care protestatarii il intimpina cu huiduieli. Prost inspirat, acesta aproape isi striga discursul, in speranta ca-i acopera.

Efectul este insa contrar: protestele se intensifica, mai ales ca Theodorescu apreciaza statuia lui Mihai Eminescu drept “un monument facut de unul dintre cei mai mari artisti romani” care, stie ministrul, a fost inspirat din versul eminescian “tinar, invesmintat in manta-mi” (“Oda in metru antic”).

Ceva nervi a avut ministrul, care a tinut sa precizeze ca numai intelectualii pot pricepe viziunea artistica.

Ora 11.20. Soborul de preoti de la citeva biserici romanesti din Montreal incepe ceremonia religioasa pentru inaugurarea statuii lui Mihai Eminescu. Nu este vorba de o slujba de parastas, dar, spre deosebire de oficialitatile canadiene care s-au imbracat in culori calde, toata delegatia romana este sobra (Simona Miculescu e complet in negru), doar Corina Cretu are sacou cu ceva dungulite albe.

Fara fluieraturi, participantii incep sa agite din nou pancartele. Cineva (dintre oficiali) tisneste spre soborul de preoti si le face semn sa termine mai repede. Zis si facut, preotii isi sugruma ultimele note. Unul dintre ei pune mina pe manunchiul de busuioc inmuiat in agheasma si incepe sa stropeasca si statuia, dar si vreo doi barbati din personalul GRC.

Luati prin surprindere, cei doi isi disimuleaza totusi reactiile. Apoi, amuzati, comenteaza ceva in microfoanele din mansete.

Ora 11.23. Fie ca i-au cedat nervii, fie ca a fost sfatuit, Iliescu tisneste si taie panglica din jurul statuii. Cum huiduielile si fluieraturile se intetesc, Iliescu iuteste pasul spre iesire, la coloana oficiala, fara sa mai rosteasca nici un cuvint, nici macar “Ramas bun!”.

Este momentul in care toti cei masati in Piata Romaniei il urmeaza - oficialii, pentru a se imbarca in masini, protestatarii - pentru a-i ura si mai de aproape. Postat aproape de autovehiculul in care urma sa se urce Ion Iliescu, un roman din Canada il interpeleaza, citind chiar din acesta: “Animalule!” si reprosindu-i ca din cauza lui a plecat din Romania.

Iliescu ii raspunde: “Tu esti asa cum ai spus”. Intre timp, romanul respectiv a fost deja luat de guler de catre un SPP-ist: “Asta-i Costica”, imi sopteste cineva identitatea vajnicului aparator al presedintelui.

Probabil c-o fi Costica, dar aflu ca acela care l-a “interpelat” pe Iliescu si se chinuia de minute intregi sa-si recapete respiratia se numeste Cristian Pavaluca. Manifestantii incep sa se apropie aproape concentric de masina lui Iliescu. Mai mult “stimulat” de SPP-isti, acesta intra in autovehicul, in jurul caruia oamenii de ordine fac scut.

Ora 11.25. Masina in care se afla Ion Iliescu demareaza in tromba, urmata de celelalte din coloana oficiala. “Du-te si sa nu mai calci pe aici!”, se mai striga in urma lui.

Avind in vedere plecarea brusca a lui Iliescu din Piata Romaniei si atmosfera provocata de prezenta acestuia, tot programul oficial a cazut: recitari de poeme, altoiri de tei si miniconcerte, unul dintre interpreti fiind Tudor Gheorghe.

Iliescu: “Ei nu reprezinta comunitatea”

Ceva mai tirziu, departe de manifestatia din Piata Romaniei, Iliescu declara despre aceasta: “Au aparut unii care au pareri... Ei nu reprezinta comunitatea... Nu este opinia comunitatii”.

Personal, din respect pentru hirtia tipografica, voi trece sub tacere caracterizarea pe care am auzit-o facuta deIliescu a facut-o intr-un cadru mai restrins celor care si-au manifestat opiniile contra prezentei sale la Montreal.

Pentru a nu fi acuzati ca doar atit am inteles din vizita lui Ion Iliescu in Piata Romaniei din Montreal, mentionam ca postul canadian de televiziune LCN (care transmite stiri 24 de ore din 24), a reluat referitor la aceasta vizita, in fiecare calup de stiri, doar informatia: “Presedintele roman, Ion Iliescu, a participat la inaugurarea Pietei Romaniei, intr-un parc in care s-a dezvelit

statuia unui poet roman. Manifestantii - reprezentanti ai emigrantilor romani - i-au huiduit pe presedinte si pe ministrul culturii, acuzati ca au ruinat Romania cu coruptia. Presedintele a parasit locul chiar inainte de a putea lua cuvintul. Manifestantii au multumit fortelor de ordine (canadiene - n.r.) pentru ca i-au lasat sa se exprime”.

Geoana, fluierat la turneul de tenis

Ministrul de externe Mircea Geoana a fost invitat ieri de organizatorii BCR Open Romania sa-i acorde trofeul tenismanului Igor Andreev, pentru locul al doilea, dupa finala pierduta in fata argentinianului Jose Acasuso. In momentul in care a coborit pe teren, Geoana a fost fluierat copios si huiduit de cei aproximativ 4.000 de spectatori prezenti la Arenele BNR din Bucuresti.

Realizind penibilul situatiei, fostul candidat la Primaria Capitalei a renuntat sa-i mai acorde premiul lui Andreev, dar a ramas pe teren. Imediat dupa incheierea festivitatii, Geoana, insotit de sotie si de cei doi copii, a plecat val-virtej de la complexul sportiv din Cotroceni.

Ev. Zilei - 20 octombrie 2004

Ion Iliescu, evacuat de SPP cu o umbrela deasupra capului

* Actiunile de protest, organizate de un grup de romani ultraradicali din Canada * Premiu pe huiduirea lui Iliescu

Ion Iliescu a fost agresat la Montreal de un manifestant care protesta impotriva sa. Acesta a aruncat spre presedinte un sul de hartie improvizat dintr-un plic ceva mai mare, dupa ce, in prealabil, i-a strigat lui Iliescu "Animalule". Presedintele Romaniei s-a indreptat spre el si l-a intrebat: "Ce ai cu mine?". "M-ai facut sa plec din tara, din cauza mineriadelor. Mi-am lasat familia acolo.

" Iliescu l-a ascultat pret de cateva secunde, dupa care i-a replicat destul de rece: "Esti exact ceea ce-ai spus" si s-a indreptat spre masina, intr-o imbulzeala de admiratori, sepepisti, contestatari si forte de ordine canadiene.

"Manifestari de retardati", a calificat, suparat, Ion Iliescu demonstratiile extrem de violente impotriva sa, facute de un grup de circa 40 de romani, care au boicotat toata ceremonia de inaugurare a Pietei Romania din Montreal. Ceea ce l-a iritat din primul moment pe Ion Iliescu a fost o pancarta extrem de obscena cu care a dat ochii imediat ce a coborat din masina.

Pe ea scria cu litere rusesti un singur cuvant, cu sonoritate asemanatoare cu UE. Practic, nimic din ce a urmat nu l-a enervat mai tare, cu toate ca o alta pancarta era cel putin la fel de socanta: "Si Hitler a fost ales democratic".

Atmosfera din jurul controversatei statui a lui Mihai Eminescu, plasata in Piata Romania, a fost extrem de incarcata sambata, amintind de zilele incrancenate din anii '90. De-o parte, romani linistiti, care au privit ca pe un eveniment sosirea lui Ion Iliescu si amplasarea statuii.

De cealalta parte, despartiti de o banda rosie de restul lumii, erau protestatarii, pentru care toata festivitatea a avut un caracter politic. Din cand in cand, persoane din cele doua tabere aveau discutii aprinse, contradictorii. "Lasati-l, dom'le, in pace. Ne facem de ras si aici. Pana la urma, e presedintele Romaniei", spuneau pacifistii.

"Ce va bagati? N-are ce cauta aici", replicau protestatarii. Apoi, ori de cate ori se pomenea de Guvernul Romaniei sau se rostea numele lui Ion Iliescu de la tribuna, huiduielile nu mai conteneau, punand in incurcatura si oficialitatile canadiene, care laudau modul in care comunitatea romaneasca s-a integrat.

Premiu pe huiduirea lui Iliescu

Printre romanii din Canada, vizita a fost extrem de controversata. "Actualitatea canadiana", o publicatie romaneasca, a tiparit trei pagini de opinii pro si contra. Cei mai vehementi impotriva lui Ion Iliescu sunt cei plecati in ultimii ani. Numeric vorbind, romanii pasnici au fost mai multi, dar zgomotul facut de ceilalti i-a lasat in inferioritate.

Pentru desfasurarea festivitatilor culturale din Montreal, organizatorii au facut o cheta de 10.000 de dolari canadieni, prin subscriptie publica de la membrii comunitatii, in urma unui anunt in ziarele romanesti. Ambasada din Ottawa a incercat sa linisteasca spiritele.

Printr-un comunicat, in care erau invitati la manifestari toti romanii, se sublinia expres ca "prezenta la festivitatile din 18 septembrie 2004 a presedintelui Romaniei nu are absolut nici o conotatie politica".

Replica a venit imediat din partea unei asociatii a romanilor din Canada: "Dorim sa reamintim faptul ca ponderea din ce in ce mai mare pe care comunitatea noastra o detine la Montreal se datoreaza numarului impresionant de imigranti care au ales sa paraseasca Romania dupa 1990.

Motivele acestei emigrari masive sunt direct legate de circumstantele economice, sociale si politice ale Romaniei din ultimul deceniu". Protestatarii au instituit si un premiu de 100 de dolari canadieni pentru cea mai ingenioasa pancarta anti-Iliescu.

Toate acestea, ca si informatiile despre contramanifestatia aprobata de oficialitatile din Montreal au facut ca prezenta ofiterilor SPP sa fie neobisnuit de numeroasa la festivitati. Tot timpul, un zid de sapte ofiteri l-a despartit pe Ion Iliescu de multimea din spatele sau, in timp ce de patru ori mai multi oameni de ordine erau in diverse puncte de supraveghere.

La plecare, imediat dupa incidentul cu protestatarul agresiv, sepepistii au tinut o umbrela deasupra presedintelui pana s-a urcat in masina, cu toate ca afara nu era strop de ploaie. Ei s-au temut ca nu cumva vreun obiect aruncat din multime sa atinga capul lui Ion Iliescu.

Presedintele a plecat fara a mai sta de vorba cu admiratorii sai, asa cum face de obicei, in timp ce pe figura sa nu se citea furie, ci o resemnare, dublata de tristete. Ceva mai tarziu, Iliescu i-a numit pe protestatari "retardati" si "marginalizati", care nu reprezinta comunitatea romaneasca din Canada, ajunsa la un numar impresionant, de cateva sute de mii de oameni.

Incidentul de la Montreal, relatat si de Radio Canada

Incidentul produs la inaugurarea Pietei Romaniei din Montreal, unde presedintele Ion Iliescu a fost huiduit de protestatari, a fost relatat si de site-ul Radio Canada, postul aratand ca, din cauza protestelor, seful statului nu si-a tinut discursul, iar ministrul Culturii a fost intrerupt.

Aproximativ 50 de manifestanti au perturbat, sambata la pranz, vizita presedintelui roman Ion Iliescu la Montreal, relateaza Radio Canada, precizand ca manifestantii, in cea mai mare parte imigranti romani, i-au huiduit pe presedintele Iliescu si pe ceilalti demnitari reuniti intr-un parc din Plateau Mont-Royal pentru inaugurarea "Pietei Romaniei" si dezvelirea unei statui a poetului Mihai

Eminescu. Confruntat cu strigatele manifestantilor, ministrul roman al Culturii, prezentat de manifestanti ca un fost responsabil al regimului dictatorului Nicolae Ceausescu, nu si-a putut termina discursul. Potrivit manifestantilor, tara lor de origine este astazi la fel de corupta ca si in era comunista.

Presedintele roman a plecat in cele din urma fara sa fi luat cuvantul, mai spune postul de radio.

Corina DRAGOTESCU

Adevarul - 20 octombrie 2004