Sute de credinciosi din toate colturile tarii au inceput sa se adune, inca de luni seara, in curtea Catedralei Mitropolitane din Iasi, pentru a fi printre primii care saruta moastele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Nici un hotel din Iasi, fie de doua stele sau de patru stele, nu mai avea ieri locuri disponibile.

Autoritatile locale au estimat ca in judetul Iasi vor sosi 1,5 milioane de pelerini si de aceea au fost solicitate forte suplimentare de mentinere a ordinii publice din Bacau. Racla cu moastele sfinte a fost scoasa din Catedrala Mitropolitana, ieri, la ora 7.30, pentru a putea fi atinsa si sarutata de miile de credinciosi.

Anul acesta, un sobor de preoti condusi de IPD Panteleimon de Veria au adus la Iasi, de la Manastirea Sumella, situata la cativa kilometri de orasul Veria din Grecia, un fragment din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.

Istoria consemneaza faptul ca, dupa rastignirea lui Hristos, Sfanta Cruce a fost impartita in mai mult fragmente care au fost duse in toate colturile lumii, pentru binecuvantarea manastirilor si a bisericilor. La Cantina de Ajutor Social a Primariei vor manca aproximativ 60 de mii de pelerini, masa oferita de municipalitate si diversi oameni de afaceri din Iasi.

In fiecare an, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Cuvioasa Maica Parascheva, cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla pe teritoriul Romaniei. Cuvioasa Parascheva este cunoscuta in popor si sub numele de "Sfanta Vineri" sau "Vinerea Mare".