Liderii celor doua aliante PSD+PUR si PNL-PD s-au lansat intr-un adevarat razboi al invitatiilor la dezbateri publice, dar nu au reusit sa cada de acord asupra amanuntelor si dialogul nu a avut inca loc. Si Puterea si Opozitia au crezut de cuviinta ca solutia ar fi Clubul Roman de Presa caruia i-au cerut in termeni diferiti asumarea rolului de moderator.

De fapt, PNL-PD vrea o dezbatere intre candidatii la Presedintie, Nastase-Basescu, iar PSD+PUR intre premieri. Alianta DA nu sustine ideea unei discutii intre doi candidati la fotoliul de premier, functie desemnata si nu aleasa prin vot, iar Uniunea PSD+PUR critica PNL-PD ca nu are candidat la functia de prim-ministru.

O alta divergenta ar fi aceea ca Puterea vrea discutii pe tema integrarii, iar Opozitia invoca agenda cetateanului si faptul ca probleme importante, precum politica fiscala, nu sunt negociate cu UE.

Intrebat de ce Uniunea PSD+PUR propune ca teme de dezbatere capitolele de negociere a integrarii in mare parte inchise, Mircea Geoana a precizat ca acestea presupun constrangeri si obligatii ale Romaniei de care trebuie sa se tina cont, dar ca nu este vorba despre teme de integrare europeana, ci despre teme pentru pregatirea integrarii si pentru a face fata aderarii.

"Am propus un cadru pentru a nu discuta pe cai verzi pe pereti", a explicat seful Diplomatiei romane.

Caruselul invitatiilor

Uniunea Nationala PSD+PUR i-a chemat vineri, saptamana trecuta pe reprezentantii PNL-PD, in frunte cu candidatii lor la Presedintie, la postul de prim-ministru si echipa lor guvernamentala la o serie de intalniri televizate pentru a discuta viitorul tarii.

Imediat, liderii Aliantei PNL-PD si-au anuntat disponibilitatea de a participa la dezbateri televizate alaturi de cei ai PSD "la orice ora si pe orice tema".

Purtatorul de cuvant al Aliantei, Ionut Popescu, a amintit: "Inca din primavara, cand am lansat lucrarea "Evaluarea guvernarii in perioada 2001-2003", i-am tot invitat pe reprezentantii PSD la dezbateri, dar niciodata nu au venit", a sustinut Ionut Popescu.

El a mai mentionat ca, recent, Basescu l-a invitat pe Adrian Nastase la dezbateri televizate, iar Geoana a refuzat de doua ori invitatii ale TVR la dezbateri cu presedintele interimar al PNL Calin Popescu Tariceanu. "Este o strategie a PSD. Nastase fuge de Basescu, Geoana fuge de Tariceanu, iar PSD se ascunde in spatele unor comunicate pline de ipocrizie", a mai spus Ionut Popescu.

PSD+PUR dezbate si singur

Duminica, Uniunea PSD+PUR a facut o noua propunere Aliantei PNL-PD - organizarea unei serii de dezbateri publice, la Palatul Parlamentului, in care sa fie confruntate programele de guvernare, prima urmand sa aiba loc, intre nominalizatii la functia de prim-ministru ai celor doua aliante.

Propunerea a fost lansata de Mircea Geoana, nominalizat la functia de premier al Uniunii PSD+PUR. Geoana a invitat Clubul Roman de Presa sa propuna moderatorii dezbaterilor, care ar urma sa aiba loc in perioada precampaniei electorale, cat si in timpul campaniei, daca partidele vor fi de acord.

Intrebat daca Uniunea PSD+PUR va mai organiza dezbaterile, in cazul in care Alianta PNL-PD va refuza invitatia, Geoana a raspuns: "Vom tine dezbaterile cu un scaun gol".

DA vrea un regulament de conduita

Liderii Aliantei DA au apreciat ca este necesara implicarea Clubului Roman de Presa (CRP) in dezbaterile din campania electorala, ce trebuie sa se bazeze pe un dialog civilizat si o dezbatere coerenta.

Conducerea Aliantei PNL-PD a trimis o scrisoare CRP propunand un proiect: constituirea unei Comisii, care sa includa reprezentanti ai Clubului si ai partidelor parlamentare, pentru negocierea unui Protocol de dezbatere, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al DA, Ionut Popescu.

Acesta ar trebuie sa prevada, in opinia Aliantei, un regulament al conduitei candidatilor in timpul dezbaterilor, stabilirea moderatorilor si a locului dezbaterilor, altul decat studiourile de televiziune, institutiile politice sau parlamentare", a precizat Popescu.

Liberalii si democratii mai vor ca acea comisie sa stabileasca subiectele propuse, numarul dezbaterilor si transmiterea in direct a acestora de catre posturile de televiziune si de radio.

Daca CRP va accepta propunerea, Alianta DA va face demersurile necesare pe langa celelalte partide parlamentare de a participa la sedinta de constituire a Comisiei. Ulterior se vor stabili regulile dezbaterilor pe parcursul perioadei de precampanie si mai ales de campanie, a mai precizat Ionut Popescu.

El a precizat ca reprezentantii Aliantei sunt deschisi la orice fel de dezbateri cu cei ai PSD, "dar discutiile sa aiba in centrul atentei problemele cetateanului". "Temele integrarii sunt importante, dar ele nu acopera toate aspectele vietii sociale.

De exemplu, politica fiscala nu face obiectul negocierilor cu UE, insa este extrem de importanta pentru viata cetatenilor", a explicat Ionut Popescu.

Premierul, desemnat pion strategic

Adriean Videanu, vicepresedinte PD, a catalogat drept arogant gestul lui Mircea Geoana de a trimite o invitatie liderilor Aliantei. "In acea invitatie el se referea doar la prioritati de integrare. Noi insa vrem dezbateri serioase pe teme care privesc in ansamblu societatea romaneasca", a adaugat Videanu.

El a sustinut ca pana acum nu a vazut nici un model economic prezentat de PSD. "Modelul economic propus de Alianta este de actualitate, recunoscut de organismele internationale de specialitate", a completat Videanu. La randul sau, liberalul Varujan Vosganian a afirmat ca Alianta are mai multi comunicatori pentru fiecare tema care va face obiectul dezbaterilor dintre partide.

"In viziunea noastra, Guvernul se va restrange, iar temele existente sunt mai multe decat numarul de ministere", a subliniat reprezentantul Aliantei DA. Vosganian a apreciat ca un prim-ministru desemnat, fara a avea si o echipa alaturi de el, este folosit ca un instrument strategic.

Liderii Aliantei au mai mentionat ca vor participa la dezbateri fara a desemna un prim-ministru, ei urmand sa prezinte - alaturi de Traian Basescu - un garant politic al Programului de guvernare.

Intalnire degeaba

Managerul de campanie al PSD, Dan Nica, s-a intalnit ieri, la Clubul Parlamentarilor, cu doi reprezentanti ai PRM, unul al UDMR si unul al PUR pentru a pune la punct detaliile tehnice ale intalnirilor dintre partidele politice pe tema programelor electorale.

Intalnirea care a vizat aspecte foarte importante, de genul "la ce ora ne vedem?", s-a defasurat in lipsa reprezentantilor PNL-PD si la inititiva PSD. Liderii Aliantei PNL-PD au acuzat "aroganta si lipsa de politete" a liderilor PSD+PUR care le-au trimis invitatia cu o ora inaintea intalnirii.

Absenta principalului oponent politic a fost un motiv suficient pentru PSD si PRM, mai ales, de a le scoate liberalilor si democratilor ochii. A inceput deputatul PRM, Daniel Ionescu, care a vorbit despre lipsa de bun simt a Aliantei si a continuat Dan Nica.

Acesta a spus ca liberalilor si democratilor le este "frica si teama" sa se bata cu celelalte partide in programe de guvernare. Nica a sustinut ca a transmis pe fax si pe e-mail PNL si PD invitatia de a participa la aceste dezbateri, dar a uitat sa spuna la ce ora a transmis invitatiile.

Echipele Uniunii PSD+PUR, PRM si UDMR au cazut pana la urma de acord cu ceva, ca sa nu spuna ca s-au intalnit degeaba: sa adreseze o scrisoare Clubului Roman de Presa pentru a-i solicita sa fie moderatorul dezbaterilor pe temele programelor si ca aceste dezbateri sa se desfasoare la Palatul Parlamentului.

Cei prezenti au mai decis ca in cazul in care CRP va accepta sa fie moderator, acesta sa stabileasca intrebarile care vor fi puse participantilor. Dezbaterile, asa cum au stabilit ieri reprezentantii PSD+PUR, PRM si UDMR, se vor desfasura in fiecare zi, astazi urmand sa fie dezbateri generale asupra programelor fiecarui partid parlamentar participant.