Compania rusa Lukoil este interesata de privatizarea combinatului petrochimic Oltchim, urmand sa ia o decizie in acest sens dupa definitivarea analizei conceptuale a acestui proiect, a declarat presedintele Lukoil, Vagit Alekperov.

"In prezent analizam o serie de proiecte in domeniu in centrul Rusiei si in Europa de Est, in special pe cel referitor la Oltchim. Exista insa, in cazul acestui combinat, mari probleme legate de aprovizionarea cu materii prime si de necesarul e investitii. Ne aflam deocamdata intr-o faza initiala si realizam o analiza conceptuala a acestei probleme", a precizat Alekperov.

Lukoil a investit in total in rafinaria Petrotel de la Ploiesti 250 de milioane de dolari, de la preluarea pachetului majoritar de actiuni ale rafinariei in 1998.

De asemenea, Lukoil va investi in urmatorii trei ani circa 50 de milioane de dolari in reabilitarea centralei electrotermice care deserveste rafinaria.

Volumul total de procesare va fi de 2,4 milioane de tone titei pe an, incepand din 2005 rafinaria urmand sa produca doar carburanti la standarde Euro 3 si Euro 4.