Despre Paslarita, regretatul compozitor George Grigoriu spunea: “Margareta Paslaru - un mit al muzicii usoare romanesti”. In 1958, o copila de 15 ani isi facea debutul in muzica usoara la Casa de Cultura Grivita Rosie, acompaniata de Paul Ghenter.

Sansa ei se va numi George Grigoriu, care ii va compune “Chemarea marii”, primul ei mare slagar, cu care bate toate recordurile de vinzari ale anilor ‘60. Tot ceea ce a urmat, spectacole si premii, aparitii in filme si piese de teatru si un extraordinar succes la public, va duce la crearea mitului Margareta Paslaru. De multi ani, Margareta locuieste in Statele Unite.

Artista produce emisiuni de televiziune la TV36, din Summit, New Jersey. Continua sa compuna melodii, se implica in actiuni umanitare si lucreaza la volumul autobiografic.

In ce imprejurari v-ati descoperit pasiunea pentru televiziune?

Daca ne gindim ca am debutat o data cu inceputurile televiziunii in tara, nu-i de mirare ca am iubit-o. Am petrecut jumatate din viata in studiourile Televiziunii Romane. Sfaturile insumate, “lectiile practice”, mi-au servit in Statele Unite unde am adaugat latura tehnica.

Urmind cursuri de specialitate mi-am insusit si montajul non linear pe computer, devenind astfel independenta, un om-orchestra, cum se spune pe aici.

Ce pregatiti pentru decembrie la televiziunea unde lucrati?

Fiecare producator si-a ales un subiect special. Firma mea, “M” Soul Productions, a pregatit pentru TV36 emisiunea “The Women of Summit”, inspirata de Calendarul 2005. Am filmat povestea a 12 femei, fiecare identificindu-se cu o luna a anului. Prezentatorul care le-a intervievat a fost chiar primarul orasului Summit.

Subsemnata reprezinta luna iunie, fiind initiatoarea Zilei Internationale a Copilului si fondatoarea taberei muzicale. Selectia celor 12 femei a fost facuta de un grup anonim, iar fondurile obtinute din vinzarea calendarului sint donate familiilor nevoiase si organizatiilor de binefacere.

Va implicati in numeroase actiuni umanitare...

Continuu ceea ce am inceput cu ani in urma, adaugind noi actiuni. Iau parte la diferite colecte: de rechizite scolare, alimente, articole de imbracaminte, jucarii, dulciuri, donindu-le organizatiei “Bridges”. Numele simbolizeaza puntea sufleteasca de ajutorare. In fiecare vineri seara, un convoi de masini pleaca din Summit spre New York si Newark.

Ajunsi acolo, voluntarii impart donatiile generoase persoanelor care traiesc sub poduri ori in adaposturi. Paralel, am creat si emisiuni speciale in cadrul serialului “Human Mosaics”, intervievind conducerea organizatiei, afisind numarul de telefon la care publicul poate obtine informatii suplimentare.

Va continuati activitatea muzicala in America?

Compun, chiar daca nu am timp sa inregistrez. In aceasta vara am fondat “The ICD Music Camp” pentru elevii talentati fara posibilitati materiale.

Fiica dv., Ana-Maria, va mosteneste talentul artistic?

Talentul ei se manifesta in directii interesante. De pilda, ea va crea ilustratia cartii autobiografice la care lucrez de citiva ani. Cu doua mastere in domenii practice, limbi straine si investitii internationale, sper ca viitorul sa ii ofere implinirile dorite.

Sinteti prima solista din Romania care a sustinut un recital de doua ore, in 1968, cind sarbatoreati zece ani de cariera. Ati accepta sa sustineti acum, in Romania, un “one woman show”?

In ‘98 si ‘99, cu prilejul sarbatoririi a 40 de ani de la debut, am sustinut in Statele Unite si Canada un astfel de recital. In momentul de fata, fac seminarii pentru tinerii incepatori in ale televiziunii. Am dezvoltat exercitii practice referitoare la lumina cadrului, la estetica, oferind consultatii artistice invitatilor.

De ce credeti ca ati avut un atit de mare succes la public?

Mi-am luat vocatia in serios, cizelind darurile de la Dumnezeu.

Trebuia sa fim perfecti, altfel nici nu se putea. Emisiunile se transmiteau in direct, cu orchestra cu tot. Imaginati-va, Revelionul era pe viu intreaga noapte. Daca gresea careva se auzea in toata tara... Trebuia sa cinti perfect, sa te misti perfect, sa arati perfect! Probabil ca am fost omul potrivit la locul potrivit, satisfacind cerinta.

In anii ‘58-’60 televiziunea era o noutate, aducind in casele oamenilor tineri talentati, chipuri expresive, voci originale.

Zece ani nu vi s-a acordat viza de iesire din tara, in regimul Ceausescu. Cum ati reusit sa emigrati?

Cartea autobiografica la care lucrez va comenta acea perioada.

Daca v-as raspunde acum, cine ar mai cumpara cartea?

“Poate voi lucra la un post de radio, in Bucuresti”

V-a fascinat radioul dintotdeauna. Vi s-a oferit ocazia sa lucrati intr-un post de radio?

Inca nu. Poate se va intimpla la Bucuresti.

De ce va e dor adesea?

Am ramas o sentimentala, mi-e dor de familie, prieteni si de Bucuresti. Tinem legatura prin telefon si e-mail.

Va doreati sa infiintati in Romania un muzeu al muzicii usoare romanesti, dar si “The Romanian Food Bank”, in colaborare cu Crucea Rosie si marile magazine alimentare. De ce nu s-au concretizat aceste proiecte?

Totul cere timp, pregatire, sponsori, rabdare... Ma bucur ca mentionati aceste proiecte, s-au facut progrese. In vara anului 2003, fiind in Bucuresti, am vizitat sediul Crucii Rosii Romane, unde sperantele mi-au fost reinnoite. In ceea ce priveste muzeul, tot in 2003 am avut bucuria de a discuta ideea cu multi care s-au aratat entuziasmati.

Arsinel si Aurel Storin, de la Teatrul “Tanase”, m-au incurajat. Amabili, mi-au lansat invitatia de a participa la redeschiderea salii din Calea Victoriei. Ma ocup deja de formarea unui consiliu cu ajutorul caruia sa putem gasi si obtine cladirea adecvata pentru muzeu. Colectarea materialului pentru orice muzeu cere mult timp si voluntari inimosi.

Mi-l imaginez deja, filmindu-l cu ochii sufletului, de la Zavaidoc, Cristian Vasile si Zamora, la Gica Petrescu. Maestrul Sile Dinicu a lucrat cu multi: Doina Badea, Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Dan Spataru, inclusiv subsemnata. Fiecare artist creeaza o treapta care serveste la urcusul noilor talente...