In centrul acestei operatiuni se afla o serie de informaticieni care au nick-urile „SVP“, „_diablo“, „cozy“, „nop“, „cage“, respectiv „RAV“, care comunica pe canalul http://irc.n0i.net/. Conform unei „urme“ a comunicarii in cadrul acestui grup, se face o serie de referiri la celebrul de acum site www.istorie.info. Pina acum, am reusit identificarea unuia dintre cei de mai sus.

Nick-ul „RAV“ ii apartine lui Claudiu Raveica din Bacau, nimeni altul decit nepotul fostului lider FSN prof. dr. Titus Raveica, actualmente profesor la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iasi. Claudiu Raveica a negat implicarea personala in aceasta afacere si ne-a dezvaluit prenumele celui care se pare ca a postat stenogramele pe Net: Sergiu din Iasi este corespondentul nick-ului „SVP“.

Continuam publicarea unor extrase din stenograme.

Alegerile locale (12 ianuarie 2004)

Adrian Nastase: Giurgiu il luam sau nu il luam?

Miron Mitrea: Buzaul l-am cistigat? Nu. L-am luat dupa alegeri. Satu Mare l-am luat dupa alegeri si dupa ce l-am luat l-am arestat. Aia a fost o idee buna.

A.N.: Unde?

M.M.: Pai la Satu Mare, l-am luat dupa alegeri si dupa aia l-am arestat, singurul primar arestat a fost... Nu puteam sa-l punem sa-si dea demisia, sa treaca in pas de defilare, trebuia sa dam un exemplu. Am dat un exemplu bun. Nu mai cistigam Satu Mare o mie de ani de acum inainte. Nu stiu daca era baiat bun. Am iesit bine unde ne-a murit, la Slobozia, omul. (...) Bun, Resita.

Poate fi si asta o chestiune. La Resita merge Popa mai departe? Hai sa-l luam ca-i asiguram cariera. (...)

A.N.: Va trebui impreuna sa facem niste evaluari foarte, foarte serioase si toate informatiile pe care le avem de la administratia locala, de la Politie nu stiu daca sint informatii disponibile de la SRI sau din alte parti, pentru ca, pina la urma, credibilitatea candidatilor este data si de lipsa de puncte majore de vulnerabilitate.

Puncte de vulnerabilitate probabil ca au cam toti, dar daca sint puncte majore, atunci, intr-adevar...

M.M.: Ar trebui o declaratie a lui Viorel ca nu este amestecat in constructia partidului. Tocmai nu conteaza nici pe Gigi (Becali – n.n.) ca i-ai deschis lui mintea - eu stiu la ce i-ai deschis mintea, stiu, asta cu tintarul o stiu, nu o stie Adrian. Intimplator, o stiu din alta parte. (...) Domnule prim-ministru, trebuie sa dam un mesaj pentru presa, de aceea i-am chemat.

Data trecuta noi i-am chemat pentru o treaba si ei au iesit cu alte povesti. (...)

A.N.: In orice caz, inauntru nu dam acces pentru ei, deci e clar, dar in afara e clar ca nu pot sa inchid. Nu stiu cit vor sta, e problema lor, dar nu inauntru, in sediu. Octav Cozminca: Ei vin cu microbuzul, nu vine fiecare cum vrea.

A.N.: Da, corect. Si vin aici cu microbuzul si pleaca...

Deplasari in strainatate pe bani publici

A.N.: Este interesanta si participarea asta la Madrid. (...) Pe urma, este o chestiune legata de participarea in China la Delegatia Internationalei Socialiste.

Cam in aceeasi perioada, de fapt in aceeasi perioada, este si vizita lui Dorneanu si poate le combinam si facem cu ocazia asta si o vizita a unui grup de afaceri si poate facem un charter atunci, pe care sa-l plateasca, sa platim in trei, de la partid, de la Camera Deputatilor si oamenii de afaceri si atunci am putea.

Afacerile Puwak si Beuran (13 octombrie 2003)

Bun, haideti sa va spun cum vad eu lucrurile. Pentru Hilde, deocamdata, noi nu putem sa intervenim, pentru ca asta este o miza politica. In ceea ce o priveste pe ea, sigur ca nu este conflict de interese, s-a spus foarte clar. Ramine cealalta zona, care este a familiei ei, daca au fost corect operate sau nu.

Sigur ca o chestiune de acest gen, care intr-un fel s-a petrecut intr-o curte pe care ea o gestioneaza, creeaza totusi anumite reverberatii, sa nu ne mintim.

Problema este cit de mari sint daunele, acolo si aici a fost marea batalie, unii care au spus ca trebuie dati toti banii inapoi si in felul asta se recunostea o vina maxima, sau este vorba doar de o operatiune in care nu se scot ambii rinichi sau ambii plamini, ci doar o parte din ei cind se face operatia. Intru imediat pe zona cealalta.

Si atunci se corecteaza local povestea asta si pierderile sint mai mici. Noi, deocamdata, avem un respiro pina pe 27. Se intilneste comisia mixta, trebuie facute evaluarile respective, trebuie inchisa cercetarea cit mai curind, sigur, impreuna cu ceilalti, daca se poate, nu-mi dau seama.

Aici trebuie sa vedeti voi, impreuna si cu cei de la Bruxelles, impreuna cu PNA, impreuna cu voi, cu OLAF-ul si asa mai departe. (...)

In ceea ce-l priveste pe Beuran, Beuran stim foarte bine ca a realizat aceasta operatiune stiintifica importanta nu acum, ci in urma cu sapte ani. Evident ca toata lumea stia despre aceasta poveste, pentru ca toti au fost complici, ca sa zic asa, la momentul respectiv, sau unii au fost complici pe asta, altii au fost complici pe altele. Bun.

In mod evident, el a fost atacat acum nu din motive morale, ca dintr-o data deontologia profesionala a devenit standardul cel mai inalt in zona universitara de medicina, dar nu e treaba noastra sa analizam aceste chestiuni. Problema este urmatoarea. Sint citeva variante.

O varianta este, din nou, sa separam zona universitara de zona manageriala si noi nu l-am angajat ca profesor la Guvern, l-am angajat… putea sa fie jurist, cum au mai fost guverne care au avut ministri juristi, nu trebuia neaparat sa fie profesor universitar de taiat organe.

Bivolarii (27 martie 2004)

Ioan Rus: Numai ca toata lumea sa cunoasca cele doua cazuri cu care este scandal in presa acuma, Bivolarii. Cu primul Bivolar (Gabriel) am transmis ca el trebuie urmarit peste tot, am transmis tuturor prietenilor lui si transmit si acuma, daca nu se duce singur acolo nu mai poate beneficia niciodata de gratiere, de drept la pachet, de reducerea pedepsei.

El daca azi nu se duce singur acolo a ratat toate aceste chestiuni prin lege. Il urmarim, sper sa-l gasim azi. Cel mai bine ar fi sa se duca singur. Este in Romania. Stim de la prietenii lui ca e in Romania, si i-am comunicat toate aceste lucruri, ca se pune el singur intr-o situatie. El asteapta sa fie salvat de catre cei de aici, din aceasta sala. Asta spune el, nu?, ca ma salveaza cutare.

Si celalalt Bivolaru se indreapta spre o condamnare. Sint deja suficiente dovezi pentru a fi incriminat.

Dl.: Si asta are in sala aici..., Bivolarul II?

Ioan Rus: Eu am anuntat ieri in conferinta de presa ca aceste informatii privitoare la acest caz se aduna din 1995. A aparut azi undeva. Nici o comanda politica.

Adrian Nastase: Inteleg ca sexul, in loc de piine. Unii dau circ, cum este Basescu, altii dau sex la popor, altii dau... Aveam noi un coleg la Craiova care avea o fata care dadea la tot cartierul.