Dat afara de Chelsea dupa ce a fost testat pozitiv cu cocaina la un control antidoping si avand destul timp liber pana in luna mai, cand ii expira suspendarea, Adrian Mutu s-a gandit, se pare, sa-si diversifice aria preocuparilor.

Conform cotidianului "The Sun", Mutu doreste sa participe la un reality show foarte gustat de public in Marea Britanie, "Celebrity Big Brother", produs de compania Endemol si difuzat de postul de televiziune Channel 4. Emisiunea, aflata la a treia editie, ar urma sa fie difuzata cel mai probabil de la inceputul anului viitor.

Un reprezentant al Endemol a declarat ca jucatorul a purtat discutii cu producatorii imediat dupa ce a fost demis de la Chelsea. "Mutu era foarte afectat de ceea ce i se intamplase si de felul in care fusese tratat de clubul londonez si era de parere ca o aparitie intr-un astfel de show ar putea sa fie o cale buna de a arata publicului si alte fatete ale personalitatii sale.

in plus, din cauza suspendarii de sapte luni, are destul timp liber pe care trebuie sa-l "umple" cumva". "Celebrity Big Brother" este o varianta a reality show-ului "Big Brother" cunoscut si telespectatorilor din Romania. La acesta participa diferite celebritati, premiul obtinut de invingator fiind donat pentru actiuni caritabile.

Pentru anul 2005, producatorii vor ca show-ul sa aiba o amploare mai mare decat celelalte doua editii. De aceea, ei doresc sa invite in "Casa fratiorilor" 8 vedete in loc de sase ca pana acum, care vor sta impreuna timp de doua saptamani, in loc de una singura ca in precedentele serii ale emisiunii.

in afara lui Adrian Mutu, una din celebritatile vizate de producatori si care i-ar putea fi "colega de casa" fotbalistului este apetisantul fotomodel suedez Victoria Silvstedt, in varsta de 30 de ani.

Filmul Alexandrei se lanseaza sambata

Alexandra Dinu (foto), fosta sotie a lui Adrian Mutu, se va afla sambata in fata debutului sau international ca actrita. Ea va fi prezenta, la Milano, la lansarea productiei italiene "Don Gnocchi", o drama de razboi in care Alexandra joaca rolul unei infirmiere care se indragosteste de un viitor preot.

Pelicula a fost filmata in Italia si Bulgaria, Alexandra fiind vizitata pe platoul de filmare chiar de fostul ei sot, Adrian Mutu. Cei doi au divortat in octombrie 2003, dar relatiile dintre ei par a se fi "dezghetat" in ultima perioada, mai ales dupa episodul "cocaina", in urma caruia Mutu s-a ales cu o suspendare de 7 luni si a fost dat afara de la Chelsea.

De altfel, in saptamanile dinaintea pronuntarii verdictului Federatiei Engleze de Fotbal, ex-capitanul Nationalei si-a petrecut mult timp in Italia, alaturi de Alexandra si fiul lor, Mario. De asemenea, e foarte probabil ca el sa se afle alaturi de Alexandra, sambata, la premiera filmului "Don Gnocchi". Alexandra a fost in aceste zile in Romania, ieri dupa amiaza plecand cu avionul spre Italia.