In casa pitică şi lungă, ca o omidă uriaşă, din capul comunei Lunguleţu, Dimboviţa, de trei zile aşteaptă moş Matei Barbu să vie maşină iute de la Bucureşti şi să-l poarte pină la minister, la Agricultură.

Că doar acolo-i biroul lui, lingă mai-marele agriculturii pe ţară, ministrul Flutur, ăl de l-a numit, la televizor, consilierul său personal.

Zarva s-a iscat miercuri in ograda lui Matei Barbu, de 72 de ani, după ce-a apărut marţi seară la televizor lingă ministrul Agriculturii, care a anunţat o ţară intreagă că-l ia pe ţăran consilier personal.

A năvălit in bătătură un stol de verişoare gureşe, de cereau toate explicaţii „cum de ai matale relaţii la Capitală şi noi nu ştim!?“.

Şi au inceput a-i cere verişoarele, susţinute de citeva babe neliniştite, sosite chiar inaintea reporterilor, să afle cum de l-a cunoscut nea Matei al lor pe ditamai ministrul de la televizor. „Eram lingă poartă, reparam la tractor, că scăpa ceva ulei, cind m-am trezit că mă intreabă, peste gard, de sănătate domnu’ acela.

M-o intrebat cum vine cu arătura, i-am spus că ar fi bun un ger, că-i prea mare taxa de drum, că facem cite două culture, da’ n-avem unde să depozităm varza, apoi mi-o zis că-i ministrul Agriculturii, că trimite maşină de la Bucureşti să vin la incă un sfat cu el, m-am dus şi, acolo, in şedinţă cu

reporterii, o anunţat că o să fiu consilierul lui pe problema agrară“.

„Lunguleţu intră pe scena istoriei“

De la anunţul de marţi, nea Matei, fost mecanic de buldozere la Drumuri şi Poduri pină la pensie, in ’92, şi, toată viaţa, cultivator de cartofi şi de varză, imbracă in fiecare zi cămaşă albă, călcată de nevastă-sa Elena, paltonul cel bun, işi tot potriveşte căciula neagră de miel şi

aşteaptă maşina care să-l poarte la minister. A fost şi pe la primar, de unde a scos adeverinţa cerută de funcţionarii de la Bucureşti, scrie acolo că are 52 de găini, 5 porci şi 5,5 hectare de teren.

A obţinut repejor documentul, că s-a imbujorat primarul Ion Vlad cind i-a spus că „ministrul a promis că vine iarăşi prin comună, zilele astea, şi tre’ să fie, acolo, un pic de curăţenie“.

Ca in discursul primarului Ion Vlad (PSD), din comuna norocosului care-a ciştigat la loto, ne spune „că-i un mare bine pentru imaginea comunei Lunguleţu“, că „Lunguleţu intră pe scena istoriei“ şi că „merita Matei Barbu, om muncitor toată viaţa lui, să ajungă consilier la vreun ministru“.

Comuna n-a dat ţării alt fiu ilustru, poate doar un scriitoraş, Vasile Preda, ofiţer cu pixul pe la revista „ProPatria“.

Mereu cu ochii după Lăcătuş

Comuna Lunguleţu, 41 de kilometri de Bucureşti, işi bizuie traiul pe recolta de cartofi, dar mai ales pe cea de varză.

Locul nu-i imbătrinit, oamenii n-au plecat in străinătate, precum in satele din jur, iar din recoltele de varză şi-au ridicat case tinere, multe cu un etaj, şi-au cumpărat tractoare, sint 500 toate, semn de virilitate in Lunguleţu.

Sătenii nu-s esteţi şi nici vulnerabili la mirosuri mai grele, astfel că munţi de gunoi de pasăre şi de băligar zac in faţa fiecărei case, de-a lungul drumului principal. Doar aşa o să iasă „varza aproape ecologică“ de care vorbeşte primarul.

După revoluţie, sătenii au primit fără scandal terenurile inapoi, dar pămintul nu ajunge pentru nesaţul lor de-a se şti inconjuraţi de un ocean de varză. Minaţi de-o atare poftă, au arat şi terenul de fotbal, unde, pină prin ’92, se agita in Divizia Onoare echipa lor de suflet, Fulgerul Lunguleţu.

Matei Barbu n-a făcut şi nici nu vrea să facă politică, nu-i plăceau Iliescu şi Năstase, că nu inţelegea ce vorbesc, tocmai de asta ii pare simpatic Băsescu.

Matei Barbu n-a fost membru de partid niciodată, ci doar stelist, mereu cu ochii după Lăcătuş, la fiecare echipă unde pleca Fiara să antreneze pleca şi-o bucăţică din sufletul bătrinului din Lunguleţu.

„Un picuţ ciorbar“

Matei Barbu n-a auzit niciodată de Moş Ion Roată, dar are multe a-i spune la ureche ministrului Flutur de la Agricultură.

Fiecare concediu şi l-a făcut printre căpăţinile de varză, nu s-a bronzat niciodată dincolo de coate, singurul alint e că-i „un picuţ ciorbar“, cu slăbiciunea asta il şi răsfaţă nevastă-sa Elena, cea mică şi iute la apucătură ca ardeiul roşu.

Are doi băieţi, Marian, 40, şi Florian, 35, şi nu i s-a şters incă rana din suflet după ce singura lui fată, Niculina, s-a stins in toamna lui 2003, de-un atac de cord, prin America. Lumea lui Matei Barbu e proţăpită intre trei tirguri de vite şi de varză, intre Găeşti, 30 km, Răcari, 8 km, şi Potlogi, 10 km.

A evadat de citeva ori cu camionul lui de varză la piaţa din Dămăroaia, la marginea Bucureştiului, ba chiar prin Harghita, de unde s-a intors inşelat la cartofii de săminţă şi fără putinţă de-a face ceva, pentru că „golanii ăia nu fac acte“.

Ştie insă Matei Barbu că necazurile născute din munca pămintului sint cam aceleaşi peste tot. I-ar spune ministrului că pe ţărani ii omoară rovinieta, „tre’ să plătim mai mult de 25 de milioane de lei de fiecare camion, dar le folosim doar trei luni pe an“.

Ş-apoi să se facă mai multe asociaţii, in Lunguleţu e doar una, deşi ii tare greu, pentru că păminturile-s fărimiţate, „o parcelă ici, alta la capul satului“.

Reţea de irigaţii şi tractoare in rate

Şi-ar mai fi atitea de indreptat, să fie mai ieftin erbicidul, l-ar indemna să dea la ţărani reţea de irigaţii şi tractoare cu plata in rate şi să nu le mai dea bani de motorină, că-i beau, ci cupoane, i-ar mai spune şi de-o platformă de gunoi şi de-un spaţiu pentru depozitarea recoltei in comuna lui.

Şi tare i-ar plăcea să-l insoţească pe ministru prin ţară, să vadă necazul altor sate, s-ar duce mai intii prin Ardeal, acolo ştie el că stau ăi mai gospodari. Dar mai intii trebuie să-şi facă legitimaţie, să nu-l mai oprească la poarta ministerului.

Intre el şi ministru n-a ajuns incă vorba de salariu, o să ia „cit o zice domnu’ ministru“, vrea să-i ajungă măcar pentru naveta cu maxi-taxi, 80.000 de lei pe zi, intre Lunguleţu şi Piaţa Rosetti.

Nu jinduieşte să-i schimbe feciorului slujba, „apăi tarlaua cu varză cui o lăs!?“, şi nici nu-l bate gindul să se mute in Bucureşti.

Că n-ar mai putea să mingiie in fiecare dimineaţă cu palma sa de fost mecanic de buldozere tractorul de 45 de cai putere din faţa casei şi dulăul negru, cit un viţel, zis „Maradona“, ce-i latră peste bătătura plină de fiare şi de vaselină.