La finele acestei luni se aduna toate termenele pe care Bruxelles-ul le-a dat fostei guvernari din Romania si care au cazut in sarcina guvernarii actuale. Ca de obicei, nu sunt termene la realizari propriu-zise, ci numai la planuri si strategii care urmeaza sa fie aplicate si sa dea rezultate pana in 2007.

Dar care trebuie sa contina si propriii indicatori de monitorizare ai progresului, pentru ca peste un an nu vom mai bifa ca s-a facut Consiliului Superior al Magistraturii, sau al Concurentei, sau PNA, ci ce anume au facut concret acestea si cum s-au schimbat in bine zonele lor de influenta in urma aparitiei lor pe lume.

Cu alte cuvinte, daca slabiciunile institutionale ale acestora nu sunt tratate acum in mod radical, lipsa lor de performanta se va vedea peste un an sau doi, cand nimeni nu va mai fi interesat de instrumente, ci numai de rezultate.

De fapt, Romania de azi seamana cu un cosmar mai mult decat cel roz bombon al lui Adrian Nastase si Valentin Nicolau de acum un an, care ne zambeau dulce si propagandistic de pe ecrane (cand nu erau de demascat eternii dusmani din Parlamentul European, Freedom House etc.).

Motivul acestui paradox este ca pentru prima data am atins limitele fictiunii create o data cu convertirea europeana a PSD din anul 2000, cum ca exista un consens privitor la integrarea Romaniei. Acest consens nu a existat niciodata.

Importante forte conservatoare din societatea noastra, care au dominat balanta de putere mare parte din tranzitie sunt de acord sa intram in Europa, dar numai daca partea lor de profit din societatea noastra - mult disproportionata fata de cea care li se cuvine - nu este afectata. Or, chiar sa vrem sa le servim aceasta chestie, ea e imposibila.

Pentru ca finalmente interesele elitei de prada se ciocnesc de cele ale europenizarii si miile de pagini de legi sunt superflue in fata vointei sa nu se schimbe nimic, daca aceasta se bazeaza pe structurile de putere din Parchet, Magistratura, servicii secrete si clasa politica, iar acestea stau confortabil intr-un cuib de legi care nu au fost niciodata menite sa duca tara inainte, ci doar sa dea

staif european legislatiei si practicilor din timpul comunismului.

Nu e vorba doar de o inclestare de moment. Intrucat tranzitia noastra a fost dominata de o clasa politica incompetenta, mai ales in plan legislativ, orice guvern care vine opereaza cu instrumentele deja existente. Iar toate aceste instrumente ale guvernarii sunt de o extraordinar de proasta calitate.

Lista de legi pe care Guvernul o trimite la Bruxelles ca necesitand amendamente urgente e foarte lunga. Dar, daca ar fi pe bune, ar fi si mai lunga.

In speta, ce ar trebui Romaniei ar fi un program de rescris toate legile, de terminat o data cu stilul confuz, verbigerant, cu mari pretentii ale unor juristi semidocti, educati in Comunism cu ceva spoiala interbelica, fara nici o intelegere a felului in care functioneaza deopotriva statul si societatea, si complet rupti de ceea ce s-a intamplat intre timp in Occident, si care au ajuns

parlamentari, ministri, experti si asa mai departe si al caror infect stil juridic se traduce intr-o infecta calitate a guvernarii.

Orice reforma sau incercare de reforma se inglodeaza in acest lest legislativ, in care niciodata nu se traduce o lege buna fara sa fie stricata prin punctele esentiale, niciodata o lege nu-si da obstescul sfarsit, oricat de proasta s-a dovedit, ci supravietuieste cocosata sub amendamente si amendamente la amendamente care au pierdut demult, ca in domeniul proprietatii, puterea de a mai modifica

mare lucru. Si pe baza acestor legi magistratii trebuie sa judece si guvernantii sa guverneze. Orice pacate ar avea si unii, si altii, sarcina nu e deloc de invidiat. De fapt intrebarea este daca se poate face.

Poate Alianta, cu fragilul sau avantaj din Parlament, sa atace in acelasi timp structurile conservatoare si sa reformeze instrumentele guvernarii?

Numai cu cativa aliati in presa scrisa si societatea civila si cu presiunea Parlamentului European? Sau cealalta alianta, de patroni de televiziuni cu dosare, care au interesul sa cocoloseasca pe procurorii care stau pe ele de ani de zile si nu le dau

curs, de mafioti plasati ca functionari publici cu scopul de a lua comisioane, dar care se agata de statutul lor apolitic ca sa nu fie dati afara, de ONG-uri care s-au intretinut din palma fostului guvern, de magistrati care erau la capatul firului cand ii sunau demnitarii fostului regim sa le dea indicatii, sau aceasta alianta antieuropeana este inca mai tare?

Raspunsul nu se va da in urmatorii doi ani. Mai curand in urmatoarele doua luni.

Daca ceea ce promite Guvernul la Bruxelles in planuri si strategii pe 29 martie nu devine legislatie (noi amendamente la vechea legislatie, evident) pana in iunie, Romania iese din grafic si recunoaste in sfarsit impasul in care s-a aflat toata tranzitia, imposibilitatea de a se democratiza substantial, cata vreme fostele elite controleaza inca mare parte din sectoarele strategice din societate.

Atunci presedintele are dreptul sa ne cheme din nou la alegeri. Dar cum alegerile adesea reflecta un echilibru de putere care deja exista, nu e sigur ca asta va ajuta la ceva si ca europenii nu s-au pacalit mortal cand s-au aparat de lupta noastra pentru decomunizare prin doar un singur an de clauza de salvgardare.