Pentru ca PSD nu mai e de mult un partid si pentru ca ocupa fraudulos locul pe care ar trebui sa stea o formatiune cu adevarat social-democrata. Mai rau e ca, desi sint in pragul Congresului si de luni de zile tot discuta, se cearta, proiecteaza noi statute pe hirtie, schimba scheme de conducere de la o zi la alta, in fapt, ceea ce ne pregatesc pesedistii tine de o aceeasi facatura.
Un conglomerat de dinozauri, de oportunisti si de rechini ai tranzitiei care se inghesuie fie in poala lui Ion Iliescu, fie pe culoarul de temeneli de la intrarea in iatacul lui Adrian Nastase. Dar problema PSD nu-i aici, in calitatea celor care umplu partidul, pentru ca, daca scanezi partidele din Romania, de la stinga la dreapta, gasesti, in proportii diferite, aceeasi situatie.
Rechinii PNL nu sint cu nimic mai prejos decat cei asimilati PSD-ului, asa cum in partidul lasat de Basescu pe mina lui Boc vei gasi, mai ales prin teritoriu, dinozauri perfect compatibili cu profilul cozmincilor. Cit despre oportunisti, ei, oricum, se recomanda de la sine ca fiind peste tot.
Problema PSD tine de cap. Sau, mai bine zis, de capi. Ion Iliescu si Adrian Nastase impart conducerea unui partid in care nu se regasesc nici macar ei insisi. Istoria recenta, a ultimilor patru ani, e o dovada pe care acum o putem developa chiar si cu ochiul liber.
Pe vremea cind presa vorbea intruna de tensiunile serioase care macinau fosta putere, impartita intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni, propaganda pesedista reactiona vehement. Imaginea monolitului era asigurata perfect gratie unei masinarii mediatice de invidiat.
Goliciunea ei e la fel de evidenta acum, cind: unu, puterea nu le mai apartine si, prin urmare, si complicitatile s-au mai relaxat; doi, pentru ca nici mass-media nu prea le mai tin isonul.
Si ce vedem? Vedem cum, in ciuda legii tacerii pe care Iliescu si Nastase au reusit s-o impuna, pina la urma, in rindurile partidului, in practica, si mai putin acolo unde te-ai gindi, lucrurile stau taman invers. De la alegeri incoace, PSD duce o batalie, pe viata si pe moarte, cu el insusi tocmai acolo unde ar trebui sa se bata doar cu puterea. In Parlament.
Avem deja, cel putin, cinci legi emise de PSD cind era la guvernare, pe care acelasi PSD le respinge, le boicoteaza sau le contesta acum, cind este in opozitie. Si nu e vorba nici de vreo smecherie, nici de prostie. Ele au fost emise si, prin urmare, asumate, la vremea respectiva, in perfecta cunostinta de cauza. Problema e ca nu tineau decit de logica puterii.
Unele erau de stinga, vezi Ordonanta RAFO, motivata atunci ca masura de stinga, respinsa mai tirziu, cind nu mai era la putere, chiar de Nastase, doar pentru ca s-a dovedit inoportuna. N-a cistigat voturi cu ea, deci n-a fost buna. Nici o legatura cu stinga sau cu dreapta, cu protectia sociala sau cu rigorile liberale ale pietei. Alt exemplu, exact pe dos.
Ordonanta emisa de Cabinetul Nastase cu privire la reimproprietarirea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, condusa de Pimen. O masura principial de dreapta, boicotata acum din considerente stingiste. Ieri, desi Ordonanta Pimen a trecut de comisia juridica, deputatii PSD au votat impotriva.
Si exemplele pot continua, dar intrebarea, deja retorica, ramine: pina la urma, ce partid e asta? Raspunsul nostru e simplu. Asta nu-i partid. N-are nici o noima. Nu-i nici de stinga, nici de dreapta, sau cind de stinga, cind de dreapta, dar nimic anume, in mod coerent. Daca-l judeci prin ochelarii lui Iliescu, ai zice ca PSD e un partid stingist.
Dinspre Nastase, PSD ar parea mai degraba liberal.
Dar de nicaieri nu intrevezi un partid pe care sa-l identifici cu ceea ce se numeste, pe limba Europei, social-democratie. Intre ultima relicva a comunismului, Ion Iliescu, si simbolul rechinismului de tranzitie, Adrian Nastase, care are legatura cu stinga cum are Iliescu cu Sf. Petru, social-democratii romani de rit european, care exista intr-o cantitate consistenta, n-au nimic de ales.
Iar PSD-ului, sub Iliescu si Nastase, infratiti deja, nu-i va ramine decit sa putrezeasca. Incet, dar sigur.
