Polemica dintre Monica Macovei, Ministrul Justitiei si reprezentantii Consiliului Suprem al Magistraturii, alaturi de care, hopa-topa, se plaseaza si Ioan Amarie, baronul Parchetului National Anticoruptie, incepe sa capete conotatii dramatice.

De fapt, asistam la reactii aproape isterice ale unor persoane care se simt puse in pericol de efectele unei reforme preconizate si de prea mult timp asteptate, in materie de Justitie. Din aceasta perspectiva, raportul Freedom House si controversele in jurul acestuia nu sunt decat un simplu pretext.

Sa incercam sa intuim cum se va finaliza acest meci deosebit de greu, in care s-a angajat Monica Macovei.

Pentru prima data in mod oficial, o organizatie non-profit este chemata sa realizeze un audit asupra unui segment important al Justitiei romane. Un ochi avizat, competent, neutru priveste de undeva din afara acvariului romanesc ceea ce se intampla in Parchetul National Anticoruptie si in zone adiacente acestuia.

Respectivul Big Brother este una dintre cele mai prestigioase, dar si severe institutii internationale, cu statut de fundatie. Concluziile lui Freedom House deranjeaza multe persoane, care pana mai ieri se credeau stapani inviolabili ai instrumentelor puse la dispozitie de Constitutie, de Justitie, pentru combaterea fenomenului coruptiei.

Iar efectele unor masuri sugerate de raportul Freedom House pot fi devastatoare pentru acestia. Asa ca instinctul de conservare le-a dictat, aproape simultan, o reactie in doua trepte.

Mai intai de contestare in bloc a concluziilor raportului, operatiune intemeiata pe cateva dintre concluziile mai fragile ale acestuia si, in al doilea rand, de disputa asupra manierei in care ar putea fi, pana la urma, insusite sau nu diferitele recomandari. Consiliul Suprem al Magistraturii a decis ca urmeaza, peste o saptamana, sa se pronunte ferm asupra respectivelor recomandari.

"Este o decizie hazlie", a comentat prompt Monica Macovei, aratand ca nu CSM are atributii in materie de strategie anticoruptie, ci Guvernul, reprezentat de ea.

Din doua se va intampla una: fie CSM va reusi sa isi impuna punctul de vedere, boicotand in mod fatis cele mai importante concluzii si recomandari ale raportului Freedom House - ceea ce va avea ca efect trimiterea in derizoriu a oricaror tentative ale ministrului Justitiei de a impune o reforma - fie Monica Macovei va fi cea care va invinge, CSM fiind, in ultima instanta, silit sa ia act de o

strategie elaborata in numele Guvernului Tariceanu, supunandu-se acesteia. Cine va castiga? E greu de spus in acest moment.

Fara a incerca o prognoza, analizand cu luciditate situatia existenta in Justitie, nu avem cum sa nu remarcam abilitatea pe care a demonstrat-o Iliescu atunci cand a reusit sa-si planteze - desigur, utilizand in mod democratic un mecanism de vot - oameni de incredere in aceasta importanta institutie a statului de drept.

Majoritatea membrilor CSM sunt "reprezentanti de vaza" ai Justitiei existente pana in acest moment. Aproape fara exceptie, toti au fost ridicati in rang inca sub regimul comunist. E greu de presupus ca ei pot fi sau pot deveni adepti ai schimbarii. Ai reformei pe care o solicita, cu atata insistenta, Uniunea Europeana. Dimpotriva. Ei se manifesta, inca din acest moment, ca o frana.

Dar o frana care beneficiaza de o imensa putere si autoritate conferite de lege. Monicai Macovei, in masura in care intra intr-un razboi cu majoritatea membrilor CSM, ii va fi foarte greu sa invinga cerbicia acestor magistrati. Probabil ca singura solutie va fi persuasiunea. Arta diplomatica.

Situatia se complica si mai mult atunci cand il luam in calcul pe Ioan Amarie, Procurorul General al Parchetului National Anticoruptie. Pentru ca pe terenul PNA se va da, de fapt, batalia decisiva.

Ioan Amarie a declarat ca demisioneaza din CSM, pentru a se consacra bataliei impotriva marii coruptii. De fapt, simularii acesteia. In ceea ce-l priveste, concluziile care deja pot fi extrase din realitate, precum si constatarile Freedom House, sunt devastatoare.

Daca are onoare - insusire la care Monica Macovei a facut deja apeluri zadarnice de cateva ori - Ioan Amarie ar trebui sa demisioneze imediat. Dar este limpede ca acesta incearca sa castige timp, probabil in speranta unei schimbari de guvern. Sau poate se bizuie pe colegii din CSM. Sau pe fragilitatea majoritatii parlamentare, de care dispune coalitia aflata la putere.

Cramponandu-se de post, Amarie complica lucrurile. Si micsoreaza dramatic sansele Monicai Macovei de a provoca o reforma in Justitie. Inchei, oferind un singur exemplu. In mod normal, PNA ar trebui sa aiba un statut identic cu cel al Parchetului instantei supreme. Deci, fara a fi subordonat de acesta. Dar cu Amarie la varf, ar fi imposibil.

Puteri discretionare acordate acestuia ar fi fatale pentru Justitie.