Parafrazand o celebra expresie, trebuie sa recunoastem: «ce-i al lui Sean Penn e al lui»! Talentul, recunoscut inclusiv de Academia Americana de Film, i-a mai fost pus la indoiala de diversi colegi de breasla sau critici, dar pana si aceastia sunt obligati sa recunoasca faptul ca «are, dom’le, ceva... ».
Dupa «Mystic River», un alt film vine sa intareasca aceasta afirmatie. La drept vorbind, pelicula intitulata "Asasinarea lui Richard Nixon» este noua la noi in tara, caci premiera internationala si-a avut-o anul trecut.
Au mai ramas state care nu s-au bucurat inca de acesta, printre care si Romania, dar publicul cinefil din tari precum SUA, Canada, Franta sau Italia a luat deja contact cu pelicula. Si, sinceri, sa fim, cum data lansarii in Romania nu a fost batuta in cuie, nu putem decat sa asteptam.
In «Asasinarea lui Richard Nixon» ("The Assasination of Richard Nixon"), film ce are la baza o poveste reala, Penn joaca rolul lui Samuel Bicke, un barbat caruia viata pare ca nu face altceva decat sa-i traga cate un sut in anumite parti dorsale si moi.
Daca-l intrebi pe el, o sa spuna ca nu are nici o vina pentru ce i se intampla. Daca ii intrebi pe cei din jur, sotia Marie (Naomi Watts) care cere divortul, fratele nu vrea sa-l mai vada, iar seful si-a facut un tabiet din a-l umili la birou. Cu fiecare nenorocire care vine, figura lui Sanuel devine tot mai trista si lasata.
Dupa ce afacerea - vanzari din usa-n usa - pe care o pune la cale cu un amic (Don Cheadle) se dovedeste si ea un rateu, infrangerea este totala. Chipul se lasa si se innegreste si mai tare, intr-un joc al sentimentelor sugerate de-a dreptul remarcabil.
In mod ciudat, desi titlul creeaza alte asteptari, personajul Richard Nixon este doar unul secundar, cu totul minor. El se afla acolo pentru ca reprezinta tot ceea ce Bicke si-ar dori sa fie. Si, in primul rand, un vanzator excelent, care a izbutit sa se vanda de doua ori unei populatii credule. De altfel, un autor american, care a publicat o carte intitulata «Nixon at the Movies" (nr.
r - "Nixon in filme") sustine ca nici una dintre pelicule care au vorbit despre acesta nu au reusit cu adevarat sa «puna mana pe el». In traducere, asta ar insemna ca nici unul dintre filmele in care a fost «folosit» nu a furnizat mai multe informatii si senzatii decat ne-a lasat Nixon sa vedem in aparitiile sale publice sau in articolele de ziare. In aceasta productie, Nixon este prezent.
Dar nu mai mult decat o telecomanda de pe o masuta sau decat un tablou asezat in sufragerie. Acest lucru, precum si alte cateva detalii, i-au determinat pe unii critici sa afirme ca scenariul, semnat de Kevin Kennedy si Niels Muller (care este si regizorul peliculei) este consistent, dar nu intotdeauna inspirat.
In plus, introducerea unor elemente precum scrisoarea pe care Bicke i-o scrie lui Leonard Bernstein, citind-o apoi cu glas tare, inainte de a-si incepe faradelegile, cam fura spectacolul, ducandu-l pe piste sigure si prea calcate.
Dupa unul dintre criticii de la «Telegraph», elementul care ar fi trebuitr sustinut de scenariu si dezvoltat este capacitatea lui Bicke de a se identifica cu grupurile radicale de negri, ceea ce il face chiar sa se duca in "barlogul" acestora: acasa la «Black Panthers». Apar aici chiar cateva scene cu un umor reusit, contrabalansand dramatismul general al peliculei.
