Ma uit, seara, la arestarile care asigura ratingul telejurnalelor cu aceeasi detasare cu care urmaresc ispravile politiei americane pe „Discovery".

In plin spectacol mediatic al „luptei anticoruptie", remarc mai degraba efortul invizibil facut pentru a-i convinge pe procurori sa dea drumul dosarelor decit fizionomiile care se ascund dupa umarul vreunui mascat.

Recolta bogata, ce-i drept, dupa doua-trei luni de amenintari: Iacobov, legat; Hayssam, in beci; Patriciu, chemat la „audieri"; Sechelariu, anchetat – iar, in spatele lor, armata de functionarasi anonimi inhatati ca sa defileze cu catusele la miini pe holurile Parchetelor locale. Dar scepticismul e mare, chiar daca procurorii se misca mai vioi decit in primul an de mandat al lui Constantinescu.

Oare ce ar trebui sa faca Basescu incit sa evite circul fostului sau coleg de Conventie: in definitiv, si Constantinescu crezuse ca, dupa vreo citeva arestari, va baga spaima in niste insi, care trebuie sa se fi tavalit de ris la amenintarile sale.

Declaratia lui Basescu de saptamina trecuta, in „Le Figaro", ne face sa ciulim insa urechile: presedintele anunta ca, in curind, vor intra in malaxorul Parchetului marii corupti, unii dintre ei „aflati in afara oricarei banuieli".

A doua zi insa, procurorul general anunta ca vor fi luate la bani marunti toate dosarele in care au fost anchetati si scosi basma curata cetatenii de etnie araba.

Cu alte cuvinte, tot „Hayssam" vom servi la rubrica anticoruptie si in urmatoarele saptamini. La cine sa fi facut referire Basescu atunci cind vorbea de „marii corupti", aflati „deasupra oricarei banuieli"?

Nu stiu cum va gestiona presedintele aplicarea Legii si Constitutiei intr-un sistem juridic viciat cum este al nostru.

Nu stiu cum ii va invata – de la o luna la alta – pe oamenii procurorului Amarie cu ideea ca magistratul trebuie sa fie independent si curajos, indiferent al cui e bocancul care calca legea.

Stiu sigur insa ca, dincolo de declaratiile triumfaliste de care face mare risipa de vreo sapte-opt luni incoace, sansa presedintelui e sa sparga cutuma care functioneaza de cincisprezece ani la noi: „Arestam plevusca pentru spectacol, dar de marii politicieni nu ne atingem, pentru ca sintem – nu-i asa? – intre noi".

O justitie adevarata ar arunca, ce-i drept, clasa politica romaneasca in aer, dar ar dovedi, pentru prima oara in Romania, ca egalitatea in fata legii nu-i o vorba-n vint.

Nu voi crede in „anticoruptia lui Basescu" decit atunci cind mituri ale intangibilitatii vor fi luate la intrebari de procurori. Cind Dan Ioan Popescu va fi luat la intrebari in legatura cu dezastrul tehnologic de la Portile de Fier – de un miliard de dolari – si se va stabili clar amestecul sau in manevrarea acelor contracte.

Sau cind ii vom vedea in beci, alaturi de Fanel Pavalache, pe complicii sai neatinsi pentru o ordonanta care trebuia pritocita la cabinetul lui Serban Mihailescu si prin care, pe aprobarea lui Nastase, sa fie salvata Banca Religiilor.

Sau cind o vom vedea pe Rodica Stanoiu dind cu subsemnatul si povestind cum a bagat ea pe gitul unei societati de stat, la un pret de zece ori mai mare decit pretul pietei, bojdeuca ei parinteasca.

Intr-o tara in care, inca de la mijlocul anilor ’90, coruptia se masura cu hrebenciucul, succesul „anticoruptiei lui Basescu" va fi real abia in ziua cind isi va ascunde obrazul dupa miinile incatusate insusi Hrebenciuc.

De fapt, marea noastra problema nu e ca „se fura". In toate statele ex-comuniste, perioada de tranzitie s-a facut sub principiul „nu intreba de primul milion de dolari".

La noi insa, „nu ma intreba de prima suta de milioane" a devenit politica de stat, si asta s-a facut cu pretul distrugerii aparatului de Justitie, al proliferarii mafiei pina in Parlament, al intoxicarii tuturor institutiilor oficiale cu oameni coruptibili si docili. Iar o atare situatie nu se rezolva cu spectacolele mediatice care ne inunda, de citeva luni, micile ecrane si paginile de ziar.

Intr-o tara cu o coruptie de „10 grade Hrebenciuc", pariul lui Basescu este nu sa diminueze coruptia la 8 sau chiar 7 grade. Ci sa aresteze si sa desfiinteze insasi unitatea de masura. Abia ala va fi momentul in care presedintele va incepe sa faca istorie.

Pina atunci, eu, unul, voi privi la arestarile de la telejurnal cu aceeasi detasare cu care urmaresc, in insomnii, ispravile politistilor americani, noaptea tirziu, pe „Discovery".