Muzicalul «Lennon» ritmeaza de putina vreme scenele de pe Broadway. Mai precis, la Teatrul Orpheum. Show-ul vorbeste despre opera lui Lennon, dar fara a-l defini prin prisma formatiei Beatles.
Poate parea ciudat, dar acest celebru personaj a compus si interpretat nenumarate piese care au facut istorie fara ca ele sa fi fost asimilate de grupul britanic.
Un pretext perfect pentru un nou muzical in tara care reinventeaza mereu acest gen de spectacole. Americanii nu au fost insa deloc deranjati de taierea legaturilor emotionale vizibile trupa, ascultand incantati cascada de melodii.
«Imagine», «Instant Karma», «Working Class Hero», «The Ballad of John and Yoko», "God", "Give Peace a Chance" sunt cateva dintre melodiile ce dau nastere la momente pe care criticii le-au apreciat ca fiind oneste, ireverente, creative, amuzante sau chiar informative si dulci.
In ciuda acestor aparente, unii spun ca parca nu atinge in totalitate stralucirea pe care o promite de la inceput, dar ii confirma valoarea, sustinand ca este oricum peste multe dintre productiile care au urcat pe scena in ultima vreme.
Conceptul spectacolului ii apartine lui Don Scardino, cel care semneaza si regia artistica. Pentru a-si putea pune in aplicare intregul scenariu, el a solicitat si primit permisiunea vaduvei artistului, japoneza Yoko Ono, de a prelua respectivele piese si de a se folosi de numele celebrului cantaret.
Ca intotdeauna cand a venit vorba despre numele fostului ei sot, aceasta si-a dat incuviintarea.
28 de piese a ales Scardino pentru show-ul sau, printre care si doua niciodata publicate: cantecul satiric «India, India» si balada «I Don’t Want To Lose You». Implicarea lui Ono a fost insa mult mai mare decat atat, scenariul muzicalului «Lenon» prezentand si scrieri si desene ale artistului, interviuri date de acesta, poze cu familia, inregistrari video si animatie.
Dincolo de documentarea care i-a «mancat» o buna parte din pregatirea conceptului, Scardino a facut treaba buna si in alegerea actorilor. Ei formeaza un interesant ansamblu de noua figuri, ce sugereaza o diversitate culturala si rasiala deloc agresiva. Costumele purtate de actori poarta publicul printr-un interval de timp generos, din ’60 pana prin ’90.
In mod aproape evident, spectacolul incepe cu piesa care da si titlul celui mai bun album solo al artistului, «Imagine».
Pe 8 decembrie 2005, se implinesc 25 de ani de la moartea celebrului cantaret, dupa ce a fost impuscat de mai multe ori in spate. Tristul moment va fi marcat prin mai multe spectacole de larga amploare in SUA si in Anglia.
