Luati de valul entuziasmului prematur fata de eliminarea prin vot a lui Ion Iliescu din cursa pentru presedintia PSD si alegerea lui Geoana, unii analisti merg pana la caracterizarea celor intamplate drept o revolutie.

Se intampla ca in 1989, cand rasturnarea lui Ceausescu a fost calificata la fel, desi, cu trecerea timpului, se inmultesc faptele care dovedesc ca ar fi fost altceva decat o revolutie.

Evenimentul de joi noapte n-a fost lipsit nici de o scena finala in care balconul lui Ceausescu a fost inlocuit cu prezidiul Congresului PSD, de unde Iliescu si-a lansat retorica violenta in speranta ca "boborul" congresist il va urma. Totul se jucase probabil la mica intelegere din culise.

Despre ce fel de revolutie poate fi vorba cand toti cei corupti si venali aplaudau pe noul sef care le-a promis unificarea eforturilor sub steagul fratiei pesediste?! In 1989 Iliescu a reusit sa asigure reciclarea structurilor vechiului regim. Geoana are acum de ales intre reciclarea structurilor mafiote sau curatire, aceasta din urma fiind singura care ar putea fi numita o revolutie in PSD.

Cu atatia fosti in coasta si cu promisiunea ca ii va reunifica pe toti, nu se pot intrevedea sanse pentru o evolutie cu adevarat noua. Insusi scenariul pe baza caruia s-a derulat surpriza a avut obiective propagandistice evidente.

Un Congres anuntat pentru doua zile a fost ingramadit intr-o singura zi, cu un dozaj menit sa fie incununat de un suspans care sa creeze impresia ca totul se misca pe un fagas nou.

Lovitura de teatru a venit, conform tuturor normelor regiei, la urma de tot, cand editiile ziarelor si emisiunile de stiri ale principalelor posturi de televiziune se terminasera, spatiul fiind ocupat doar de tema schimbarii. Dar nu se poate ca, in configuratia actuala, cu toti piratii la bord si cu diplomatul Geoana la timona, PSD sa nu fie altceva decat o biata gheata uzata reparata in graba.

Nu degeaba a asteptat surprinzatorul Geoana pana in ultimul moment pentru a-si anunta candidatura.

O actiune prealabila, bazata pe dezbateri deschise de ordin programatic, cu accentul pe obligatiile morale si politice ale unui partid mare de opozitie, fost la guvernare si cu pretentii de a reveni la putere nu poate sa expedieze problema schimbarii printr-o tran-zactie de palat, chiar daca s-a desfasurat in faza finala la Sala Palatului.

E de mirare ca vulpoiul politic Ion Iliescu n-a simtit ce i se pregatea si nu si-a dat seama, dupa cum spunea o confidenta a sa, ca se desfasurau doua congrese: unul la prezidiu si altul in culise. Nu s-a comportat ca un om politic de 45 de ani, ci ca un batran tovaras sau camarad ori coleg de 75 de ani. Ceea ce era de demonstrat.

Aceasta nu inseamna ca cel care a venit dupa el a demonstrat efectiv altceva dincolo de discursul rostit de la tribuna. Abia acum trebuie sa inceapa demonstratia, sub ochii atenti ai intregii tari, satula de combinatii de culise, false revolutii si schimbari care seamana cu ceea ce a fost.