Haideti sa vedem ce elemente certe avem in privinta jurnalistilor rapiti in Irak. In primul rind, ei traiesc.
La o luna de la rapire sint in viata si nu par torturati. Apoi: nu exista nici o dovada certa ca grupul care pretinde ca-i detine ar avea legaturi cu temutul Al-Zarqawi. Trei: celula de criza anunta oficial ca linia de negociere cu rapitorii este deschisa si ca in cele patru zile ale ultimatumului se poate discuta cu rapitorii.
Sint elementele pozitive sigure, pe care se poate bizui speranta noastra ca istoria asta de razboi va avea un final fericit.
De partea cealalta stau presimtirile negre ca ostaticii au fost transferati sau, pur si simplu, vinduti de la o grupare la alta, ca rapitorii nu vor bani, ci se vor mentine in linia revendicarii politice, si ca situatia a evoluat in sens rau, adica e mai proasta decit in primele zile de dupa rapire.
Tot ce sta dincolo de informatiile si temerile lucide e un iures isteric, lacrimogen si inconstient care se revarsa seara de seara, prin televizoare, in ochii unui popor care nu pricepe prea bine ce se intimpla de fapt, cine minte si cine are dreptate. Ei, cine are dreptate?
De vineri seara, de cind noile imagini cu rapitii au facut inconjurul tarii, zeci de comentatori, analisti, jurnalisti, bagatori de seama sau specialisti in a-si da cu parerea despre absolut orice sar de pe un post tv pe altul, debitindu-si ineptiile.
E vinovat Basescu pentru ca a gestionat prost criza, e vinovat PSD-ul pentru ca a dus, in 2003, trupele acolo, sint vinovati jurnalistii care au plecat fara sa-si ia nici un fel de masuri de securitate, e vinovata toata Romania pentru ca nu are ce cauta in acest razboi.
Sa fim lucizi: prezenta militarilor nostri in Irak a fost o decizie politica, ani la rind am batut la portile NATO, dupa ce am cumpanit bunele si relele acestei aliante, iar acum platim pretul pentru deschiderea acestora, exista angajamente internationale pe care tara le-a facut, jurnalistii puteau fi rapiti si acum doi ani, si acum sase luni, si acum doua.
Pusi fata in fata cu aceasta situatie fara precedent, constatam cu totii ca razboiul e altceva decit reportajele de doua-trei minute pe care le priveam detasati, pina acum, seara, la televizor.
Ei bine, toate capetele fierbinti care se dau acum de ceasul mortii sa comenteze criza jurnalistilor uita un lucru esential: situatia e atit de grava, incit a cauta vinovati la ora asta e o vulgaritate, iar a face pronosticuri despre deznodamintul crizei e o lipsa de rusine.
Dar nici politicienii nu stau cu limba-n gura: PRM si PUR cer retragerea trupelor cu aceleasi argumente cu care ar face-o vreun ONG necunoscut, renuntind la elementele rationale de care trebuie sa tina seama un partid politic, in favoarea unei atitudini populiste si facile. In definitiv, autoritatile incearca, cu ochii pe ceas, sa continue o negociere in care li se cere imposibilul.
Sa ne intelegem: la Cotroceni nu se afla la ora asta nici Basescu, nici matrozul cel chior, nici Bombonel, nici tapul, nici batrina sandrama stalinista. Se afla Presedintele, si el are de luat o decizie care nu se refera la pozitia si imaginea sa, ci la credibilitatea si pozitia Romaniei.
Poate ca trupele romanesti trebuie retrase din Irak. Dar nu la santajul unor rapitori, pentru ca aici nu e vorba de trupele lui Basescu sau Nastase, ci de trupele Romaniei. Cum au ajuns ele acolo, asta e o chestiune pe care trebuie sa o dezbatem dupa ce criza jurnalistilor se va rezolva.
Poate ca vinovate sint serviciile secrete, care nu au stiut sa controleze informativ intreaga criza si situatia a escaladat. Dar nu acum e momentul pentru demiteri si aruncatul pisicii dintr-o curte intr-alta.
Poate ca vinovate sint redactiile celor trei care i-au trimis in delegatie, incalcind cu lejeritate normele deontologice si de securitate. Dar nu acum e momentul sa limpezim apele tulburi in care, de citiva ani buni, pescuiesc redactiile din Romania.
Caci s-ar putea ca rapitorii jurnalistilor sa nu aiba vreme sa asculte si sa inventarieze reprosurile pe care capetele fierbinti – din presa si din politica – le imprastie in toate partile, de 48 de ore incoace.
S-ar putea ca ruptura care apare intre decizia de la Cotroceni si politicienii populisti sau bagatorii de seama care se jura fiecare ca lucrurile stau asa cum spune el sa provoace o criza in negocieri.
In orice stat, o asemenea criza mobilizeaza pe toata lumea in jurul celui care ia decizia: in jurul presedintelui. Indiferent ce decizie va lua acesta, va fi deopotriva decizia cea mai buna sau decizia cea mai rea. Sa lasam vinovatiile si responsabilitatile pentru prima saptamina de dupa rezolvarea – intr-un fel sau altul – a crizei. Sa fim lucizi: mai e o zi.
