Prezenta culegere de versuri concepute in temnitele comuniste constituie un binevenit gest de restituire a unor valori culturale definitorii pentru identitatea noastra nationala si spirituala. Dar daca privim acest cuvant in intelesul sau ingust, cel comun in ziua de azi, atunci "cultura" e un termen insuficient.

E prea sarac pentru a descrie impactul acestor creatii asupra unei generatii care a stat sub semnul suferintei, prigoanelor si al idealurilor inlantuite. In cazul de fata nu avem de-a face cu un simplu exercitiu intelectual sau cu emotii de factura artistica, ci cu o veritabila hrana spirituala.

Flacara sufleteasca a creatiei acestor poeti a marcat mii de existente aruncate in infernul intunecat al carcerelor comuniste. A fost si a ramas pana azi acelasi izvor de speranta intr-o resurectie romaneasca de sub lespedea terna pe care incercarile istorice au pravalit-o asupra neamului nostru.

Acesti oameni martirizati pentru credinta lor legionara au reusit sa transmita aproapelui lor, fratelui de suferinta, certitudinea ca pe langa iadul trait si simtit de fiecare, exista si un rai, ca exista si inviere.

Au facut-o prin versuri transmise de la suflet la suflet prin viu grai, prin ciocanituri, prin scrijelituri facute pe bucati de sapun sau prin noduri insirate pe un fir de ata.

Recluziunea fizica nu a reusit sa impiedice acest adevarat suvoi de spiritualitate sa se raspandeasca si sa incalzeasca inimile inghetate din strafundurile temnitelor.

Spuneam ca autorii versurilor stranse in aceste pagini au fost inchisi datorita crezului lor legionar. Aparent o "vina" de natura politica. Realitatea este insa alta, iar cartea de fata o dovedeste cu prisosinta.

Printre altele, ea constituie si o marturie a structurii spirituale aparte a acestor oameni, pe care comunistii n-au reusit s-o inteleaga niciodata si pe care au urat-o de moarte. Au mers pana acolo incat au crezut ca o pot distruge sau "reeduca", dezlantuind impotriva ei urgia "experimentului Pitesti". N-au reusit.

In ciuda unor caderi temporare, atunci cand limitele omenesti de suportabilitate au fost depasite, credinta din suflete si harul divin au facut posibila salvarea din ghearele satanice.

Luna martie a anului 2005 marcheaza si o aniversare speciala: centenarul nasterii lui Radu Gyr, poetul emblematic al temnitelor comuniste. Un dublu motiv pentru o scurta evocare a sa si a creatiei sale din inchisori.

Poezia lui Radu Gyr are simplitatea si firescul unei exprimari melodice, autentic romanesti, lipsita de artificii de imprumut. Versul sau trezeste din adormire fiinta noastra originara, ne descopera propriile temeiuri si da glas alcatuirii noastre specifice. Dar nu se opreste aici.

El strapunge barierele lumii create urmand o traiectorie de sageata catre rosturile acesteia, catre transcendenta si inviere. Este calea harazita de Creator sufletului romanesc, pe care Radu Gyr a intuit-o si a exprimat-o ca nimeni altul.

Versul sau ne poarta din conditia cea mai umila, a lipsurilor si a suferintei, inspre nazuinta apropierii de Dumnezeu.

Sarac sunt, Doamne, sarac…

sarac in celula, sarac intru toate.

Sarac sunt, Doamne, sarac,

si bucuriile Tale-s bogate.

(Sarac sunt, Doamne…)

Poezia din inchisoare a lui Radu Gyr poarta in ea stigmatele unor suferinte cumplite, dar este inundata si de lumina lina a harului. E un semn si o marturie ca sufletul poate iesi biruitor asupra conditiei unui trup de carne suferinda, rastignit pe crucea nevointelor.

Ascultandu-i versurile, memorandu-le strofa cu strofa, cei intemnitati impreuna cu Radu Gyr au stiut de ce sufera, au descoperit un sens.

Au capatat putere prin indemnurile la lupta topite in vers, si-au intarit prin ele crezul romanesc, au avut presimtirea invierii si a biruintei binelui etern asupra raului vremelnic. Au inteles ca suferinta nu este decat un mijloc, o inevitabila cupa amara pe calea catre un alt destin.

Sa multumim acestor zile

si-acestor nopti ce ne patrund

cu chinul darului fecund

si-al rastignirilor fertile.

Urca-te, suflete, si canta

mai trist, dar mai inalt din glod

si spune lumii c-ai dat rod

din pamanteana rana sfanta.

(Sa multumim acestor zile)

Prin lacrimi punem pod genunii,

din lacrimi inviem mereu,

si impletind din lacrimi funii

ne priponim de Dumnezeu.

(Lacrimi)

Suferinta este asadar calea care duce catre mantuire, catre dobandirea harului.

Cu necersita slava Tu ma-ncarci

si-n cuie cand sfintenia ma frange,

oftand ma uit la ranile prea largi

si-Ti cresc alaturi, sange dupa sange.

(Identitate)

Insusi Hristos Se coboara in celula rece si mucegaita, intr-o epifanie suprinsa in imagini poetice unice. Sunt versuri care poarta pecetea geniului aflat sub aripa ocrotitoare a gratiei divine.

As’ noapte Iisus mi-a intrat in celula.

O, ce trist si ce'nalt parea Crist!

Luna a intrat dupa El, in celula

si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,

ochii adanci ca niste paduri.

Luna-L spoia cu argint pe vesminte

argintandu-I pe maini vechi sparturi.

(Iisus in celula)

Viziune autentica? Naluca inselatoare? La trezirea din vis, poetul isi descopera in palme stigmatele rastignirii. Suferinta e reala, rastignirea e reala, asa cum a fost si cea a lui Iisus. Tot astfel si invierea ce va sa vie, ca plinire a credintei omenesti.

Exista si semne care o prefigureaza, intregind aceasta putere a credintei. Unul din ele este chiar aparitia lui Hristos Cel Inviat in bezna crunta a temnitei, intr-o viziune ce trece din sufletul poetului in sufletele noastre, aprinzand lumina din lumina.

La cate nelegiuiri au existat si mai exista inca in aceasta lume, o mare parte din ele nu vor ajunge probabil sa fie indreptate niciodata. Poate ca suferintele acestei generatii de romani vor ramane nerazbunate. Poate ca un "proces al comunismului", asa cum il imagineaza unii, nu se va realiza niciodata.

Dar cei care au suferit nu au cerut neaparat asa ceva. Rascumpararea atator jertfe nu poate veni numai pe plan material sau politic -cum pretind alte semintii sa-si valorifice suferintele lor istorice- ci mai ales dinspre orizontul transcendentei.

Adevarata rascumparare consta in intelegerea sensului suferintei lor si a caii pe care aceasta a deschis-o.

Din ranile si-nfrangerile noastre

intindem punte noilor destine

o punte de margean peste dezastre,

s-o urce pasii lumii care vine.

Cu orisicare rana care doare,

din orice razvratire mai adanca,

am pus o za pe piepturi viitoare

si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

(Ofranda)

In aceasta privinta Radu Gyr nu este numai un poet. El este in acelasi timp si un adevarat profet.

Ne vom intoarce intr'o zi

Si cei de azi, cu pasii grei

Nu ne-or vedea, nu ne-or simti,

Cum vom intra incet in ei.

In zambetul ce va miji,

Si'n orice geamat viitor,

Tot noi vom sta, tot noi vom fi,

ca o samanta'n taina lor.

(Ne vom intoarce intr-o zi)

"Poetii scormonesc adancul si scot numai piatra pretioasa; sfredelesc viitorul si –l fac prezent, il fac un prezent bogat, pur, inviorat de frumusetile ultime, inviorat de chipul si lumina lui Dumnezeu pe care si-L stiu apropia.

Ei sunt aceia care, alaturi de profeti, deschid drumuri noi si fac din viata noastra o mandrie de eroism al suferintei si un fermecator camp al rodului muncit cu geniu si sudoare." (Ernest Bernea)

Viata si creatia lui Radu Gyr inmanuncheaza atat insusirile poetului cat si cele ale profetului. Prin aceasta el devine unic intre poetii romani ai veacului trecut, fiind in chip netagaduit adevaratul nostru poet national, asa cum a fost si Eminescu la vremea sa.

Cele doua genii ale poeziei romanesti trebuie sa stea alaturi. Pe de-o parte Eminescu, cel care a reusit sa transforme posibilitatile de expresie ale sufletului nostru national in capodopere nepieritoare, geniul sau poetic fiind dublat si de un ascutit condei jurnalistic, sensibil la realitatile si nevoile romanesti.

Pe de alta parte Radu Gyr, cel prin ale carui balade glasuieste sufletul ancestral al Mioritei si al Mesterului Manole si ale carui versuri profetice indica o cale, un destin pentru intregul nostru neam. La fel ca si Eminescu, si Radu Gyr a fost angajat din plin in framantarile politice si istorice ale veacului.

Poetul a suferit si a fost rastignit impreuna cu generatia sa. Cate destine stralucite nu s-au frant oare sub urgia cea cumplita? Dar tocmai aceste jertfe au menirea de a pregati invierea viitoare. Ele sunt acea samanta tainica care ar putea rodi candva, intr-o vreme ce sta sa vina.

Si sus pe crucea crancena, pe care

sta Neamul nostru-nsangerat, Tu scrie,

Iisuse, un aprins inel de soare,

ca semn al Invierii ce-o sa vie.

Si spune mortilor din lut sa nu blesteme,

ci sub trifoi, sub damburi, sub secara,

sa-astepte pasii Tai calcand prin tara

si semnul muntilor ce vor aprinde steme.

Si spune mortilor de sub troite sfinte

ca va veni candva o dimineata

cand Neamu-ntreg va fulgera la viata,

cuminecat prin mortii din morminte.

(Rugaciune)

Aceasta viziune poetica poate fi privita drept adevaratul testament al lui Radu Gyr. Nu e fantasma, caci icoana invierii romanesti a aprins candva elanul unei intregi generatii.

Daca a inflorit mult prea timpuriu, in miezul unor vitregii istorice fara seaman, atunci sensul ei nu este decat acela de a revela lumii o stare a sufletului romanesc ce s-ar putea instapani candva, la plinirea vremii.

Bogdan Munteanu

Nota: Volumul de poezii "As'noapte Iisus mi-a intrat in celula", din seria "Poeti dupa gratii", costa 70.000 de lei si poate fi gasit la

-Cezarina Barzoi, tel 0726.384.375, e-mail: cezarinaioana@yahoo.com

- Fundatia profesor George Manu, str Austrului, nr. 12, bl.3, sc.C, ap.32, sector 2, Bucuresti, tel./fax: 021-2522041: e-mail: f_georgemanu@dialplus.ro

-Pentru comenzi mai mari se acorda reduceri