Sintagma „oierii mintii" mi se parea pe deplin acoperitoare pentru acea categorie de operatori ideologici care incearca sa converteasca in avantaje (burse, promovari, posturi grase) apartenenta la grupe mai putin prestigioase, dar cu siguranta – dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza – mai veninoase.
De-o vreme, bagajul conceptual al presei culturale romanesti se imbogateste constant. Cu vreo doi ani in urma, un tinar autor, facind o istorie a „grupurilor de prestigiu" din Romania, ajungea la concluzia sociologist-vulgara ca succesul unor intelectuali de azi se datoreaza exclusiv talentului de a se promova in grup.
Cu alte cuvinte, ca asistam, in cazurile Liiceanu-Plesu-Patapievici (dar si al altor autori de prima marime, precum Nicolae Manolescu, Teodor Baconski, Dan C. Mihailescu), la o orchestrare diabolica, menita sa confiste prim-planul vietii publice.
Nici un cuvint despre talentul, despre capacitatea de a convinge, despre farmecul, despre profunzimea acestora: asemenea boierilor-vampiri din alte vremi, ei sint infatisati sugind singele „boborului", trindavind in vitrinele de lux, in timp ce munca modesta, truda asidua a „adevaratilor intelectuali" e privita cu dispret.
Jenanta perspectiva! Indignat de virulenta atacurilor anti-prestigiu, am propus, la rindu-mi, sintagma „oierii mintii", cu evidenta intentie zeflemitoare de a arata ridicolul unor astfel de etichete reductioniste. Textul meu spunea, raspicat: „Pai, daca nu va plac boierii, poate va plac oierii!".
Termenul mi se parea pe deplin acoperitor pentru acea categorie de operatori ideologici care incearca sa converteasca in avantaje (burse, promovari, posturi grase) apartenenta la grupe mai putin prestigioase, dar cu siguranta – dupa cum se va vedea in cele ce urmeaza – mai veninoase.
Intristat de ideea ca intelectuali care, in chestiunile esentiale, se afla cam de aceeasi parte a baricadei (personal, am mari dubii ca lucrurile stau astfel, dar passons!), Mircea Cartarescu atrage atentia ca veritabilul adversar al ambelor grupuri sint ceea ce el numeste „vierii mintii" – adica supravietuitorii comunismului de lacomie. Asa o fi.
Dar ce te faci cind o parte dintre cei care se autoidentifica drept „oieri ai mintii" renunta cu parsivenie la orice regula si lovesc, icnind, sub centura? Ce te faci cind niste oameni inca tineri se comporta asemenea stalinistilor din anii ‘50, inlocuind confruntarea deschisa, polemica, pamfletul, adica formele bataliei vizibile, cu denuntul las, isteria contondenta si instigarea la represalii
a
dministrative?
Un individ de-o extrema agresivitate, Bogdan Suceava, nu se multumeste cu mutarea polemicii in planul sanctionarii profesionale – el cere, alaturi de familia Bradatan, sa fiu dat afara din functia de vicepresedinte al Institutului Cultural Roman –, ci promite si „o reactie foarte dura in plan public, care, probabil, nu se va margini la informarea autoritatilor romanesti" (scrisoarea circula pe I
nternet). Ce sa inteleg din asta? Ca nu se vor rezuma la denunt? Ca voi fi ciomagit? C-au sa trimita asasini platiti pentru a ma impiedica sa-mi exprim liber parerile? Ca voi avea soarta lui Culianu? Incredibila reactie din partea unor insi care-si permit sa ne dea lectii de comportament civilizat pe tonul mardeiasilor de mahala!
Trioul Bradatan-Bradatan-Suceava isi bazeaza tentativa de linsaj pe falsificarea textului pe care l-am publicat in „Romania literara". Mintind cu nerusinare, ei pretind ca i-am calificat pe toti romanii din universitatile americane drept „patrupezi din Midwest", cind eu ma referem, cit se poate de neambiguu, la „patrupedele din Midwest", adica la oile din anumite parti ale Americii...
„Oierii mintii", o spunem cit se poate de clar, sint acei comisari ai corectitudinii politice care ne-ar vrea cit mai repede cu botnitele puse. Nu de alta, dar, vorbind atit de liber, se afla de trecutul unora dintre ei. Sau de trecutul parintilor...
Nu ma mira nici „profesionismul", de atitea ori dovedit in ultima vreme, al unor redactori din presa centrala, care preiau, pe nemestecate, denuntul mustind de ura al acestor reprezentanti ai „politiei gindirii".
O minima probitate i-ar fi obligat sa citeasca si ce am scris eu, nu doar ce au inteles cei pe care departarea de tara i-a facut sa nu mai distinga intre masculin si feminin, respectiv, intre „patrupezi" si „patrupede"... Dar ce mai conteaza adevarul? Important e sa iasa scandal...
Dincolo de ceea ce simt si cred eu, procedeele comandoului Bradatan, Bradatan, Suceava arata un imens dispret fata de tara pe care pretind ca o reprezinta „prin simpla lor prezenta" in mediul academic american, dupa cum afirma, plini de ifose, respectivii.
Pe tonul unor vatafi, ei il someaza pe presedintele Traian Basescu, redus la rolul de argat, sa execute ordinele Inaltei Porti si sa elimine putregaiul reprezentat de cei care au obiceiul sa puna intrebari neconvenabile. Ca de pilda, despre procesul comunismului si bratele inarmate ale bolsevismului romanesc. Pina la urma, problema nu e ce scriu acesti domni, ci de ce scriu.
Ei, dar aici incepe alta poveste, pe cit de spectaculoasa, pe atit de sordida.
