Franta si Marea Britanie par departe de un acord asupra bugetului UE pe 2007-2013, dupa schimburile de replici la nivel inalt din ultimele 48 de ore, ceea ce indica o runda de negocieri deosebit de tensionate la summitul Consiliului European de la Bruxelles, de saptamana viitoare.

Aflat la Luxemburg, Jacques Chirac a declarat ca "A venit vremea pentru prietenii nostri britanici sa inteleaga ca trebuie sa faca un gest de solidaritate pentru Europa" si sa renunte la scutirea de contributie negociata de Margaret Thatcher in 1984.

Presedintele francez a adaugat ca "nu va accepta o reducere a ajutorului direct al fermierilor francezi". De la Londra, Tony Blair a replicat rapid: "Marea Britanie a facut gesturi de solidaritate in ultimii 10 ani. Chiar si cu rabatul britanic, aducem o contributie la Europa de doua ori si jumatate mai mult decat Franta".

De asemenea, Blair a descris ca fiind "depasita" politica agricola a UE.

Intransingenta aratata de cei doi lideri ridica semne de intrebare asupra posibilitatii de a se ajunge la un compromis asupra bugetului pana saptamana viitoare, in conditiile in care, la Bruxelles, va avea loc o dezbatere la fel de aprinsa asupra oportunitatii continuarii procesului de ratificare a Constitutiei UE.

Presedintia luxemburgheza a UE a confirmat oficial ca intentioneaza sa prelungeasca summitul de pe 16-17 iunie pana pe 18, pentru a se putea ajunge la un acord.

Ieri, premierul Blair indulcise tonul, declarand ca "totul este deschis dezbaterii", asadar, inclusiv reducerea rabatului britanic, daca are loc o "revizuire fundamentala a modului in care Uniunea Europeana isi cheltuie banii". Pana de curand, tarile beneficiare de fonduri comunitare excludeau o asemenea posibilitate.

Italia isi mentine amenintarea de a-si folosi dreptul de veto asupra oricaror reduceri a cheltuielilor, fiind de partea Parisului in disputa cu Londra. Premierul Berlusconi a amintit zilele trecute ca sudul tarii sale are inca nevoie de ajutorul comunitar.

In schimb Spania, care avusese o pozitie la fel de ferma, se arata dispusa la negocieri. Secretarul de stat pentru Europa, Alberto Navarro, a recunoscut ca tara sa e "prea bogata" pentru a mai beneficia de ajutoare comunitare la acelasi nivel.

Din 1992 incoace, Spania a primit un ajutor comunitar semnificativ mai mare decat intregul plan Marschall de care a beneficiat Europa de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial.

In ceea ce priveste situatia Romaniei si a Bulgariei, asteptate sa adere la Uniune in 2007 sau, cel mai tarziu, in 2008, ele nu pot sti de ce fonduri vor beneficia inainte ca actualii 25 de membri sa cada la intelegere. Oficial, pozitia Comisiei Europene este aceea a includerii ultimelor doua tari candidate in planurile bugetare.

Purtatorul de cuvant al comisarului pentru buget, Ewa Hedlund, a declarat ca "Cel mai important lucru este sa nu fie creata o bariera intre vechile si noile state membre ale UE". Negocierile in legatura cu bugetul de saptamana viitoare vor lua in calcul extinderea UE.

„Alte doua tari, Romania si Bulgaria, vor adera in curand la UE. Trebuie sa fim solidari", a continuat Hedlund.

Transpunerea acestor idealuri de solidaritate in practica depinde de armonizarea intereselor vechilor state contributorii, care vor sa ofere cat mai putin la bugetul comunitar, cu cele ale statelor beneficiare, ce nu vor ca veniturile lor sa fie reduse din pricina nou-venitilor in Uniune.