Miki s-a logodit

de Florian Gheorghe     Libertatea
Luni, 13 iunie 2005, 0:00



Inca o frumoasa, adulata si ravnita vedeta a scenei muzicale romanesti a fost "adjudecata". Spre marea dezamagire a fanilor care inca mai sperau sa-si faca loc in inima lui Miki, focoasa bruneta a acceptat la inceputul acestei luni inelul de logodna pe care Razvan Constantinescu, iubitul si impresarul ei, l-a tinut mult timp in buzunar, asteptand momentul propice pentru a face pasul cel mare.

Emotionantul eveniment din viata celor doi s-a consumat in seara zilei de 3 iunie, cu doar cateva ore inaintea zilei de nastere a interpretei, intr-un restaurant chinezesc. De fata a fost un numeros alai de invitati, printre care si baietii de la Sistem. Lacrimi nu prea au existat, caci Miki sustine ca se astepta de o vreme la un astfel de moment, insa nu chiar in ajunul zilei sale de nastere.

Inelul a fost insotit de un telefon mobil nou-nout si de dovada-surpriza ca Razvan a platit avansul pentru viitorul "Mikimobil", un luxos Volkswagen Passat model 2005. Care va ajunge la sarbatorita in maximum o luna de zile, conform prognozelor dealer-ului auto la care a incheiat contractul.

De altfel, nici de frumoasa bijuterie de logodna Miki nu s-a bucurat chiar de ziua ei, caci, desi marturisesc ca-si stiu secretele reciproc, Razvan n-a nimerit marimea inelului, acesta fiind dus de urgenta la un specialist in domeniu pentru ajustari. De cand este indragostita, Miki, pe numele ei de buletin Mihaela Marinache, se arata lumii total schimbata si mereu cu zambetul pe buze.

Cei doi s-au cunoscut in urma cu trei ani de zile, intr-un moment cu multa transpiratie, la o sala de fitness. Au avut nevoie doar de cateva luni de acomodare, apoi s-au mutat impreuna. Sunt deja doi ani si jumatate de cand Miki si Razvan isi probeaza compatibilitatea sub acelasi acoperis. Cununia propriu-zisa si nunta vor avea loc undeva la inceputul anului viitor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


106 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by