Actionarii lui Dinamo, mai putin Gigi Netoiu plecat pe Litoral cu afaceri, s-au intrunit luni seara si intr-o sedinta de peste 5 ceasuri au reglementat noua organigrama a clubului, ce va intra in vigoare pe 1 iulie, cind gruparea se va transforma in societate pe actiuni.

Lui Ioan Becali i s-a oferit functia de director executiv, iar impresarul a acceptat, in timp ce Cornel Dinu va fi vicepresedinte executiv, oficializarea numirilor urmind a se face in aceste zile. Ioan Becali ar urma sa cedeze actiunile fratele sau, Victor. "Giovanni si Dinu vor conduce, in timp ce Andone se va ocupa de strategia echipei.

Borcea a fost insarcinat sa atraga finante pentru club. Giovanni ar putea aduce o urma de disciplina intr-o grupare in care pina acum fiecare dorea sa conduca. Totusi, se preconizeaza ca vor aparea conflicte, fiindca Giovanni si Dinu au opinii diferite", a declarat un apropiat al dinamovistilor.

Fiecare dintre cei doi are cite un grup care il sustine, pina in prezent impunindu-se cel condus de Borcea si Netoiu. "Ce meciuri vor fi intre Giovanni si Dinu!", s-a exprimat ieri unul dintre sefii din Stefan cel Mare, fiindca se stie faptul ca intre Becali si "Procuroru' " exista tensiuni mai vechi.

Pina pe 26 iunie, presedintele Nicolae Badea a fost mandatat de Consiliul de Administratie sa definitiveze organigrama clubului, responsabilitatile pentru fiecare functie de conducere, precum si bugetul de venituri si cheltuieli.

Actionarii pro-Ioan Becali

Cristi Borcea

Gigi Netoiu

Vasile Turcu

Florin Busca

Dragos Savulescu

Actionarii pro-Cornel Dinu

Nicolae Badea

Bagher Karimzadeh

Neutru

Vladimir Cohn

S-au atacat in urma cu 3 ani

Adversitatea dintre Ioan Becali si Cornel Dinu a devenit publica in urma cu trei ani dupa o infringere a lui Petre (foto) si compania, cu 3-1, in Belgia, cu FC Bruges, in preliminariile Champions League. Dupa partida, impresarul a fost dur cu Mister, care la acea vreme era antrenorul principal al ros-albilor.

"De pe banca lui Dinamo se vad doar fumuri! E inadmisibil sa nu-ti studiezi in prealabil adversarul", a afirmat Becali. In scurt timp, Dinu a replicat, exprimindu-se in stilul sau caracteristic la adresa impresarului: "Este un negustor de suflete". In mediile fotbalistice se stie ca intre cei doi oameni de fotbal exista o raceala evidenta.