Primul multumit de iesirea lui Traian Basescu de luni trebuie sa fi fost pesedistul Dan Mihalache.
Nici nu i se racisera bine cele doua vorbe si trei prostii, despre faptul ca batalia Geoana-Nastase este mai mult o inventie a Puterii, care incerca astfel sa mascheze „conflictele mult mai grave care au loc in interiorul Coalitiei, intre presedinte si premier, intre premier si PD“, ca seful statului i-a si dat satisfactie pe Radio Romania Actualitati.
Atacul vehement al lui Basescu la Tariceanu nu va potoli, c-o vrea Mihalache, ca n-o vrea, setea de suprematie a celor doi presedinti PSD. Avem de-a face cu doua seriale paralele, pe doua canale concurente, cu multi „va urma“ in coada.
Si intr-un film, si-n celalat exista personajul salvator pregatit, care, deocamdata, sta in umbra si mai da, din cand in cand, cate un semn ca e gata sa ia prim-planul. Iliescu si Stolojan doar o tara s-or odinnit si sunt tocmai buni de revenit.
Daca in curtea PSD se imparte prada, in ograda Puterii se „papa“, vorba presedintelui, de zor resurse. Basescu si-a rezervat rolul justitiarului, cel de presedinte-jucator fiindu-i cam mic pentru lupta pe care o duce impotriva „structurilor“ si „grupurilor de interese“.
Daca le-ar deconspira numele si adresa, atunci probabil si premierului i-ar fi mai lesne „sa prefere sa faca in continuare echipa“ cu el, asa cum cerea luni, si nu cu „cercurile din afara Guvernului“. Pana atunci, premierul se jura ca nu exista coruptie la nivelul Executivului.
Ce-o fi, domn’e, totusi in cele 21 de note informative ale SRI? Si care o fi minciuna pe care declasificarea lor ar proba-o? Enigma lui Traian.
Pana la urma, ce urmareste Traian Basescu, ba invitandu-l la dans prin crasmele de pe litoral, ba lovindu-l in moalele capului prin presa pe Calin Popescu Tariceanu? Un raspuns oficial a dat ieri, intr-un interviu din „Adevarul“, consilierul prezidential pe probleme de politica interna, Claudiu Saftoiu: „Faptul ca presedintele, care a numit si si-a pus girul pe succesul la guvernare al Aliantei,
cauta sa corijeze, sa indrepte, sa atraga atentia asupra unor erori de parcurs politic ale Aliantei nu face decat sa confirme consecventa si seriozitatea cu care Traian Basescu si-a asumat Guvernul Aliantei“. Adica, cineva nu si-a asumat cu consecventa si seriozitate acelasi Guvern. Se poate citi si asa.
Foarte multe voci sustin ca premierului Tariceanu i se trage de cand s-a razgandit cu demisia, blocand proiectul alegerilor anticipate, atat de drag Cotrocenilor.
Sa fi folosit Saftoiu inadins „consecventa“ si „seriozitate“ alaturi de „Guvern“, ca apoi sa precizeze: „faptul ca presedintele vorbeste de anticipate nu reprezinta o amenintare pentru nimeni“? Pentru Tariceanu, personal, este mai mult decat o amenintare, este o discreditare permanenta la adresa sa, venita de la cel mai inalt nivel.
De fiecare data, revenirea la subiectul anticipatelor ii mai erodeaza ceva din credibilitate, lumea gandindu-se imediat la „demisia irevocabila“. Or, presedintele a mai introdus acum o alta tema unde au viziuni diferite: „grupurile de interese“. Este tot mai evident ca prim-ministrul este tocat marunt de la Cotroceni, iar replicile sale sunt firave.
Pe langa diferenta de stil, ca de la cer la pamant, dintre cei doi, Tariceanu nici nu prea are pe ce se baza intr-o confruntare pe fata cu Basescu, de genul celei dintre Radu Vasile si Emil Constantinescu. Are, intr-adevar, un vot masiv de sustinere obtinut in forul de conducere al PNL, insa are si destui oponenti de calibrul Monei Musca. In Alianta, PD este departe de a-i fi aliat.
In Coalitie, „solutia imorala“ PC (PUR) ii atarna de gat ca o piatra de moara. Chiar ieri, Dan Voiculescu a spus raspicat ca este impotriva schimbarii presedintilor Camerei si Senatului.
Tot in Coalitie, UDMR se suceste dupa cum bate vantul. Daca astazi Coalitia nu se sparge, cu prilejul intalnirii la varf de la Palatul Victoria, Calin Popescu Tariceanu va fi mentinut sub presiune pana cand va ceda. Basescu nu are mama, nu are tata cand si-a propus un tel in viata politica.
Iar Tariceanu, cat o fi el de elegant si rafinat politician, nu are cum sa reziste, daca presedintelui, ales – atentie! – prin vot direct, i s-a pus pata.
