Atractiile romanesti i-au adus din vacanta pe investitorii straini, care au plasat de patru ori mai multi bani noi pe piata de capital decat au scos luna trecuta. Statisticile confirma ca aceasta vara este una dintre cele mai fierbinti ale Bursei.

Peste 77% din valoarea plasamentelor investitorilor straini de luna trecuta a provenit din bani nou-intrati pe piata, reiese dintr-o statistica a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Pe de alta parte, sumele iesite din piata (conturi lichidate) au fost de 20,99 milioane de lei noi (209 miliarde de lei vechi, sau 5,8 milioane de euro), adica de mai mult de patru ori mai mici decat sumele intrate.

VARA ROMANEASCA. Amploarea transferurilor din iulie depaseste cu peste 40% pe cea a lunilor aprilie sau mai, cu toate ca acestea din urma sunt lunile de "varf de sezon" bursier. In iulie strainii prefera statiunile exotice. Astfel, indicii Bursei de Valori Bucuresti au inregistrat cresteri substantiale. Indicele BET, a crescut cu 12,4%, iar indicele BET – FI, al celor cinci SIF – cu 17,5%.

FEBRA CUMPARARILOR. SIF-urile au constituit una dintre marile atractii ale ringului bursier, datorita asteptarilor tot mai mari privind ridicarea de la 0,1 % la 1% a pragului maxim de actiuni pe care il poate detine un investitor. SIF-urile au atras 20% din totalul cumpararilor, de 108,7 miloane de lei noi (1.087 miliarde de lei vechi, sau 30,5 milioane de euro).

Vanzarile au fost de peste trei ori mai mici, ceea ce inseamna ca cumpararile nu au vizat neaparat speculatiile sau cel putin nu pe cele rapide. De departe insa, atractia cea mai mare a fost sectorul petrolier. Petrom si Rompetrol au concentrat peste 46% din cumparari.

Este cu atat mai interesant faptul ca investitorii cei mai activi au provenit din Austria, data fiind originea actionarului majoritar al Petrom, OMV, care a fost detinatorul a 25% din actiunile Rompetrol.