Cea mai faimoasa uzina din Romania, fabrica de medalii de la lotul feminin de gimnastica, a intrat in faliment. Sportivele au plecat acasa, la cluburi, antrenorii Belu si Bitang si-au dat demisia, iar federatia cauta solutii de avarie.

Deja au inceput dezbaterile publice care incearca sa stabileasca cine-i vinovat: gimnastele, care-s prea petrecarete, antrenorii, care sunt prea duri, sau federatia, care nu le asigura conditii?

Din pacate, marele vinovat nu e federatia, nu sunt gimnastele si nici macar antrenorii. Marele vinovat e timpul care a curs implacabil din ’89 si pana astazi si caruia e greu sa-i dai vreo sanctiune disciplinara.

Incontestabil, asa cum a demonstrat-o ani si ani de-a randul, Octavian Belu e foarte priceput in ceea ce face. Reteta succesului sau e relativ simpla si se aplica de pe vremea lui Ceausescu.

Fete de 12-13 ani, sarace, dar pline de talent, sunt selectate din toate colturile tarii si transformate in campioane prin antrenamente dure, o dieta stricta, cantonamente nesfarsite si o disciplina de fier.

Practic, asemenea unei culturi de bacterii dintr-o eprubeta, micile sportive erau crescute intr-un mediu steril, in care primeau exact atata hrana si lumina cat aveau nevoie pentru performanta.

La fel ca gimnastele, antrenorii din laboratoarele lotului national nu erau deranjati de nici un stimul exterior, singura lor grija fiind obtinerea de medalii cu orice pret, in numele interesului national si al imaginii tarii peste hotare.

Si reteta asta sovietica, in care intra multa sudoare si multe lacrimi de copii fara copilarie, a produs un sir lung de campioane, incepand cu Nadia Comaneci si terminand cu Catalina Ponor.

Dar, de un an de zile, dupa Olimpiada de la Atena, ceva s-a intamplat la lot. „Fabrica”, in loc de medalii, a inceput sa produca scandaluri in serie. Octavian Belu nu s-a schimbat, n-a uitat brusc sa faca ce face la lot din 1981. De schimbat, s-au schimbat Romania din jurul lui Belu, oamenii si institutiile.

Intai, o gimnasta, Oana Petrovschi, si-a exercitat un drept pe care il are orice cetatean al acestei tari si l-a dat in judecata pe marele antrenor pentru „atentiile” pe care era fortata sa le dea si pentru niste leziuni ale coloanei, provocate de antrenamentele necrutatoare.

Acest lucru, de neconceput pe vremea lu’ Al Batran, l-a enervat rau pe Belu. Omul, dupa ce a admis senin ca primea „cadouri” de mii de euro, a amenintat cu demisia daca Justitia nu-l lasa sa-si vada de productia de medalii.

Imediat, panicata, federatia a carpacit „eprubeta” de la lot, convingand-o pe Petrovschi, cu mari eforturi financiare, sa-si retraga actiunea. Apoi, antrenorul, care s-a ales, dupa scandal, cu salariul marit, s-a enervat pe presa.

Presa asta, unde nu mai domnesc ordinea si disciplina de altadata, a indraznit sa scrie ca Belu si Bitang au o relatie amoroasa.

Iar tipete cu tulburarea linistii de la lot, iar amenintari cu demisia, iar regrete ca nu mai suntem in ’89, cand stiam sa ne pretuim valorile, sau macar in ’97, cand federatia a reusit sa opreasca publicarea unui articol similar.

Culmea e ca nici macar cladirile, locurile de cantonament, nu mai sunt ce au fost odata. In primavara, lotul a fost cazat la hotelul „Sport” din Bucuresti. Hotelul respectiv, ca multe altele, are televiziune prin cablu si gimnastele au butonat si pe un canal cu filme pentru adulti.

Pentru asta, Belu, dupa ce a vituperat impotriva hotelului, „un loc al pierzaniei”, a cerut excluderi din lot si iar a sarit federatia, saraca, sa dreaga lucrurile.

Acum, Catalina Ponor, o fata de 18 ani, a stat la o petrecere pana la doua noaptea. Belu, a carui deviza este „in sala, gimnastei trebuie sa-i fie mai frica de antrenor decat de barna”, a considerat acest lucru inacceptabil.

Dar Ponor nu mai e fata saraca si simpla care sa accepte in continuare o relatie tip vataf – sclav. Multipla campioana a castigat numai la Atena aproape 400.000 de euro si a vazut ca, prin alte parti, gimnastele lucreaza cu antrenorii lor pe baza unei discipline liber consimtite.

In acest moment, federatia incearca sa „recreeze” cumva atmosfera de la lot.

Dar oficialii acesteia ar trebui sa inteleaga ca acest lucru nu mai e posibil pentru simplul motiv ca suntem in 2005, an in care Nadia Comaneci nu se sfieste sa faca reclama la lenjerie intima si in Uzina „23 August” se fac biscuiti spritati.