Din debaraua in care l-a aruncat partidul, Ion Iliescu a mai lovit o data: rinocerii pe care i-a prasit prin Curtea Constitutionala s-au executat, legea prin care sefii Camerelor pot fi schimbati s-a blocat, Nastase si Vacaroiu raman presedintii acestora. Reactiile impricinatilor, previzibile: bucurie mare la PSD; bucurie si mai mare la PD, o parte din PNL si la Cotroceni.

N-a fost o surpriza nici pentru analisti, care aveau comentariile gata scrise: Tariceanu e vinovat; liberalii poarta raspunderea; premierul sa plateasca; Alianta e in degringolada etc, etc. Faptul ca legea este impacata cu Constitutia de niste insi care au invatat Justitie pe vremea puscariilor pline cu detinuti politici e un subiect separat.

Problema acum e alta, ea pare sa fi scapat analistilor si sta in raspunsul la intrebarea: "Daca legea ar fi trecut, iar Nastase si Vacaroiu ar fi fost debarcati, ar fi schimbat asta mersul lucrurilor in Alianta DA?" S-ar fi facut pace in Coalitie? Ar fi devenit aceasta guvernare mai eficienta? Raspunsul este: Nu.

Asta pentru ca dincolo de efortul legitim al Aliantei de-a controla parghiile de putere din parlament, de mai bine de jumatate de an are loc un conflict care a escaladat pana intr-un punct ireversibil: razboiul pe viata si pe moarte dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Un razboi in care fiecare are, cum sade bine in Alianta, dreptatea si adevarul sau.

Privind din perspectiva stricta a exercitarii Puterii la toate nivelurile, Basescu are dreptate. La ora asta, Nastase si Vacaroiu fac cartile in Parlament, iar alegerile anticipate ar fi o aventura, dupa ce existase un moment in care ele puteau asigura o majoritate confortabila. Singurul responsabil de ratarea acestei ocazii e Tariceanu.

Tariceanu, prietenul grupurilor de afaceri din PNL si PC care nu renunta ele la guvernare pentru viziunile politice ale lui Basescu. Tariceanu, prietenul lui Patriciu, cel care, intre cele doua tururi de scrutin, ii pusese ceasul lui Basescu, pregatit sa-si adaposteasca interesele si intr-o guvernare alaturi de Nastase.

Tariceanu, cel care l-a sunat pe procurorul general atunci cand Patriciu a fost arestat. Care presedinte n-ar da de pamant cu un astfel de prim-ministru?

Ecuatia nu se poate rezuma insa doar la cei doi termeni: premierul e responsabilul cu boacanele, iar Basescu e baiatul cel bun. Cu nici doua saptamani in urma, o femeiusca descurcareata ridica nitel, la televizor, plapuma Cotrocenilor, atat cat se vedem putin pijamalele presedintelui.

Asa am aflat oficial nu doar ca Tariceanu a incercat sa faca presiuni asupra lui Botos la arestarea lui Patriciu (sa fim seriosi, toata lumea stia chestia asta), ci si ca presedintele a mintit atunci cand a spus ca nu stia de telefonul la Parchet al premierului, pentru a nu tensiona situatia intre institutii (aiurea! a"" a mintit pentru ca pe atunci era prieten cu Tariceanu, premierul inca nu

blocase anticipatele). Ascultand-o pe doamna Udrea cum trage din toate pozitiile in oamenii guvernului si cunoscand interesele barbatului ei in afaceri, iti spuneai ca nicicand nu s-a vazut mai bine ca grupurile de interese oplosite in cele doua palate se pot balacari in fata poporului la o ora de maxima audienta.

Si privind-o cum arunca cu vorbele in stinga si-n dreapta, nu puteai scapa de senzatia ca mai importante decat lucrurile pe care le spune (spectaculoase), sunt cele pe care nu le spune, si ca mai eficiente pentru grupurile de interese sunt acestea din urma.

Iar oamenii de buna credinta, care chiar stiu ce informatii si hartii invartea madam Udrea in jurul lui Basescu, trebuie sa se fi inspaimantat la gandul ca intreaga administratie a Cotrocenilor ar putea fi alcatuita dupa chipul si interesele doamnei Udrea.

Basescu si Tariceanu. Baiatul cel bun? Sau cel rau? Raspunsul l-a provocat chiar madam Udrea, prin dezvaluirea cu telefonul premierului si minciuna presedintelui.

La un telejurnal, domnul Dan Lupascu (da, chiar presedintele CSM-ului in care-si indeplinesc misiunea dinozaurii Rodicai Stanoiu) condamna - incurcat ca un scolar care articula o propozitie intr-o limba straina - amestecul politicienilor in Justitie.

Cateva secunde mai tarziu, domnul Ilie Botos (da, chiar procurorul general cu cele mai slabe rezultate in combaterea marii coruptii) declara sfios, la o distanta de sase luni de la incident, ca s-a simtit deranjat de telefonul premierului. (Vezi bine, procurorul general al PSD nu era obisnuit).

Si cand acesti doi insi, in loc sa stea pe coji de nuca in Piata Victoriei pentru ineficienta, au ajuns sa arbitreze intre presedinte si premier, care din cei doi combatanti a"" Basescu si Tariceanu - e baiatul cel bun, care cel rau?

O lupta de uzura submineaza coerenta guvernarii si e limpede ca aceasta coabitare nu mai e eficienta. Nici pentru tara, nici pentru partidele celor doi. De fapt, miza luptei acolo si este, in plan pur politic, acolo unde PNL risca sa aiba soarta PNTCD. Iar Basescu, asemenea lupului care simte sangele, accelereaza. O fi bine, o fi ra? Nu stim.

Stim doar ca atat premierul cat si presedintele ar trebui sa afle ca acest razboi foarte personal nu-i intereseaza decat pe impatimitii jocului politic. Omul de rand, caruia cei doi i-au poruncit sa traiasca bine, nu poate inghiti la nesfarsit petextele cu lupta impotriva hidrei PSD - se vede de la o posta ca razboiul e fratricid.

"Basescu trece la varianta C", "Tariceanu activeaza planul B de lupta" a"" decreteaza, de cateva luni incoace analistii nostri politici, mandri sa ghiceasca subtilitatile strategiilor din cele doua palate. Nici planul Z si nici varianta W nu se mai refera insa la lupta impotriva coruptiei, a saraciei, a birocratiei, impotriva griparii institutiilor pesedizate.

O analiza concreta ar arata ca s-a consumat mai multa munitie in schimbul de focuri dintre Cotroceni si Victoria decat in razboiul cu mafia si oligarhia PSD. Nu, razboiul pe care cei doi ni-l ofera drept spectacol nu-i lupta dintre bine si rau.

Prinsi de febra acestei confruntari prelungite, ambii sefi de partide (caci Basescu asta a ramas) scapa din vedere tara nu doar sub aspect administrativ, ci chiar din punct de vedere politic. La chiolhanurile pe care afaceristii si parlamentarii de diverse culori le organizeaza prin judete, pesedistii beau, liberalii le toarna in pahare, iar pedistii si cei de la PC se ingrijesc de lautari.

Se intampla asta de 15 ani, indiferent de miza luptelor dintre cele doua palate. Si toti mesenii sunt convinsi ca asa este bine.