Celebrul pugilist roman Lucian Bute, legitimat al clubului canadian Interbox va boxa din nou la acest sfarsit de saptamana, punandu-si inca o data in joc centura NABA. Neinvins in cele 14 meciuri disputate pana acum, Bute il va intalni vineri, 2 decembrie, pe experimentatul boxer american Donnell Wiggins, intr-o infruntare ce se va desfasura la Centre Bell din Montreal.

Donnell Wiggins, adversarul romanului, are peste 40 de meciuri la profesionisti, iar in ultima sa evolutie de la Montreal, din luna trecuta, a pierdut la puncte in fata fostului campion mondial Otis Grant.

O victorie obtinuta in meciul cu Donnel Wiggins i-ar consolida lui Lucian Bute pozitia in Top 10 mondial si ii va da sansa de a "ataca" o centura mondiala, informeaza Pagini Romanesti din Montreal.

Gala de vineri de la Montreal va ocaziona si confruntarea dintre celalalt roman de la Interbox, Adrian Diaconu, si americanul Darrin Humphrey. Cei doi vor lupta timp de 12 reprize, pentru centura WBC International, la categoria semi-grea. Al treilea roman care va evolua in cadrul galei va fi Ion Ionut.

Gala de box de la Montreal va fi transmisa de postul national de televiziune din Romania, astfel ca iubitorii de box din tara vor putea urmari si ei infruntarile celor trei pugilisti romani.