Putem vorbi despre ultimele aventuri uimitoare ale lui Adrian Nastase in mai multe feluri. Putem cere epilogul ideal al afacerii „matusa", putem invoca bunul-simt si ideea de corectitudine, dar cel mai bine este sa ne pastram simtul masurii si sa fim realisti.
Nici un politician, pina la Adrian Nastase al acestor zile, nu a obtinut in presa unanimitatea in reactiile negative. Oricit s-a straduit prin fapte si, uneori, prin vorbele cele mai neinspirat alese, nici macar Ion Iliescu nu se poate lauda cu un asemenea capital. Supapa a neputintelor acumulate, presedintele executiv al PSD este modelul dus la paroxism al politicianului roman.
Politicianul roman e, sa insistam putin aici, acel politician din specia celor care sint eminamente descrisi de o mitologie intunecata. Pe de alta parte, noul format al declaratiilor de avere si-a facut datoria: au prins in plasa lor moale un peste imens.
Evident e ca, alegind sa isi treaca in declaratie mostenirea primita de la matusa misterioasa care stia sa faca plasamente imobiliare impecabile, legenda ca Nastase ar fi diabolic de destept sufera o grea lovitura. Proza de proasta calitate, intreaga poveste e prea gogonata ca sa fie digerata de alti oameni decit de cei carora le plac povestile SF.
Nu e mai putin adevarat ca intregul story confirma ideea ca Nastase ramine un profesionist desavirsit al explicatiilor care strivesc bunul-simt si care clatina orice tentativa de a crede ca fostul premier joaca cinstit.
Faptul ca la mijloc e o batrina - matusa care a lasat mostenire avea peste 90 de ani - nu e un argument ca o metoda foarte potrivita de a lua in posesie cazul Nastase este aceea numita „babeste". E doar o coincidenta. Asadar, penal, realist vorbind, varianta ca Adrian Nastase sa pateasca ceva e putin probabila.
Nu o putem exclude, dar in conditiile in care modalitatea de dobindire a averii fostului premier si a propriei sale familii este slujita de o imaginatie juridica fabuloasa, varianta pesimista are o cota covirsitor de mare.
Din punct de vedere politic, e mult de discutat, dar si in aceasta privinta nu e recomandabila o atitudine exaltata. Da, Nastase dovedeste inca o data ca e un personaj periculos pentru sanatatea vietii publice (deci, si politice) romanesti. Da, e din ce in ce mai greu ca vreodata actualul presedinte sa mai fie un „prezidentiabil".
Da, intrucit e un vector puternic de imagine pentru PSD, Nastase ii arunca pe social-democrati intr-o noua criza majora, dar, in acelasi timp, le da munitie suplimentara acelora din partid care pretind ca au viziune de reformatori.
Da, privind lucrurile tot din interiorul PSD, Adrian Nastase trage acum partidul in jos si largeste prapastia, si asa imensa, dintre social-democratie si bogatia opulenta. Da, e usor de acceptat ca imaginea presedintelui executiv al PSD sufera o eroziune suplimentara masiva. Dar, in oglinda, Nastase nu a avut niciodata in popor imaginea unui tip simpatic.
In plus, in PSD, chitaielile celor care s-ar putea folosi de criza pe care o traverseaza cel supranumit „Arogantul" spun prea putin despre „vointa reala de reforma" si mult mai mult despre scheletul din dulap pe care il ascunde fiecare dintre liderii concurenti ai lui Nastase.
Nu mai departe de ieri, Geoana vorbea despre „obligatii fata de electorat" , dar nu uita sa aminteasca si sa isi incheie precizarile fata de Nastase si matusa sa, despre „obligatia de colegialitate". Pina la proba contrara, in PSD, ultimul tip de „obligatii" a fost intotdeauna cel care a avut cistig de cauza.
Din punct de vedere etic, lui Nastase i se poate bate obrazul cu bita, dar in zadar. Adrian Nastase isi va pastra nealterat tenul, iar cei care vor lovi vor face febra musculara.
Desi a promis ca isi va numara el insusi matusile, nimic nu ne poate face sa credem ca, daca se supara - cum a facut-o atunci cu „ouale" -, liderul social-democrat nu va repeta figura, trimitindu-i pe cei interesati sa ii numere matusile.
Oricum am da-o, oricum am intoarce-o, ramin doua posibilitati. Prima: sa se gaseasca un Socrate in Justitie care sa il haituiasca pe Nastase in numele demonului adevarului. Un Socrate postmodern, care sa nu lase, cum e traditia in Romania, problema lui Nastase in suspensie.
Unul suficient de puternic, incit sa convinga Justitia romaneasca de faptul ca in cazul Nastase ea da un examen al profesionalismului si al competentei si ca asta va cintari enorm in evaluarile europene. Sau, a doua varianta: peste putin timp, citeva zile, hai, citeva saptamini, Nastase sa se scoale si sa isi spuna in fata oglinzii: „Adriane, ai avut o saptamina proasta". Dupa care sa continue, intrebindu-se: „Unde am ramas cu numaratul banilor?".
