Bittner ocupa Delta. Iliescu stia si tacea

de     Cotidianul
Marţi, 24 ianuarie 2006, 0:00



Ion Iliescu a stiut din timp ca un grup de interese cu legaturi in guvernul Nastase pusese la cale operatiunea de transformare a Deltei intr-un „stat in stat". Un raport semnat in martie 2003 de dr. Dan Moraru, consilier prezidential, devoala mecanismul afacerii. Iliescu nu a facut nimic.

Raportul doctorului Dan Moraru se intituleaza „Delta Dunarii – un areal devenit stat in stat" si este datat 13 martie 2003, cu citeva luni inainte de finalizarea licitatiei prin care firmele enumerate in document au obtinut concesionarea exploatarii Deltei.

Raportul preciza ca ministrul Mediului, Petru Lificiu, si guvernatorul Deltei, Virgil Munteanu, au gasit „o solutie legala prin care citeva grupuri de interese sa exploateze Delta Dunarii". Printre cei nominalizati apar Alexandru Bittner, deputatul PSD Dan Verbina, Ion Tiriac si Printul Sturdza.

Actorii

Dupa cum ne-a declarat Dan Moraru, raportul a pornit de la sesizarea asociatiei pescarilor locali, dar s-a bazat pe mai multe documente, printre care Raportul subcomisiei pentru Delta Dunarii, din cadrul Comisiei Senatoriale pentru cercetarea Abuzurilor, pe corespondenta dintre ministrul Petru Lificiu si seful delegatiei Uniunii Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele si altele.

Concluziile sint deosebit de dure la adresa unor oficiali din administratia PSD-ista.

Capitolul III, intitulat „Grupurile de interese", precizeaza: „Un grup format de ministrul Petru Lificiu, deputatul Dan Verbina si guvernatorul Virgil Munteanu a initiat si a sustinut adoptarea parsivei HG 311/2002, ca solutie de acoperire legala, cu «acte in regula», a exploatarii de catre anumite grupuri de interese a Deltei Dunarii, a Sistemului Lagunar Razim–Sinoe si a Litoralului Marii

Negre, de la Midia pina la Sulina, in larg pe linia de adincime de 20 m". Firmele concesionare pomenite imediat dupa aceasta introducere: „SC Piscicola Tour (la vedere gen. in rezerva Finis Bartolomeu; mascat: Alexandru Bittner, prin firma cutie postala Heavy Industry Ltd), SC Wela (deputat Dan Verbina) si SC Sporting Tour Raduta (la vedere Robert Raduta; mascat: Ion Tiriac, Printul Sturdza)".

Despre Piscicola Tour se mai spunea in raport ca „nici n-ar fi trebuit acceptata in licitatie", deoarece nu avea ca obiect de activitate pescuitul si valorificarea potentialului piscicol.

Operatiunea, miza, efectele

Potrivit unui paragraf din raport, totul ar fi fost premeditat si pus in practica „printr-un sistem total nefiresc, ilegal, imoral de relatii prin care decizia in favoarea grupurilor de interese este sustinuta prin confectionarea de hotariri de guvern si aplicata in teritoriu prin forta coercitiva si interesata a institutiilor locale de stat (Politie, Garda Financiara, Politia de Frontiera, Garda de Mediu)".

La capitolul VII, Dan Moraru scria ca miza operatiunii de concesionare este „dobindirea de catre citeva persoane a controlului total asupra Deltei Dunarii" si „insusirea celui mai mare patrimoniu de resurse biologice regenerabile din Europa si a celui mai profitabil potential turistic salbatic din Europa".

Dan Moraru enumera mai multe efecte negative ale demersului de concesionare pus la cale de grupul Lificiu – Munteanu – Verbina.

Efecte morale precum: „pierderea increderii populatiei locale in autoritatea si institutiile statului de drept", „instaurarea sentimentelor de frica, frustrare, insecuritate si injustitie in rindul oamenilor simpli", „dezvoltarea unui climat de tip feudal in tot habitatul Deltei, in care pescarii locului sint transformati in niste iobagi de tip nou", „deteriorarea sentimentului national",

„pierderea definitiva a unui segment de electorat fidel politicii social-democrate", „riscul migrarii electoratului local catre extremism politic, „extinderea impactului negativ la nivelul intregii tari".

Scheele, dezinformat

Una dintre cele mai interesante observatii vizeaza relatia cu Delegatia Uniunii Europene la Bucuresti. Intre ministrul de atunci al Mediului, Petru Lificiu, si reprezentantul UE in Romania, Jonathan Scheele, a existat o intreaga corespondenta pe marginea acestui subiect.

Potrivit raportului lui Dan Moraru, raspunsurile ministrului Lificiu la interpelarea lui Scheele ar fi fost „trunchiate, partial adevarate si omisive".

La 21 octombrie 2002, Jonathan Scheele i-a solicitat lui Lificiu un punct de vedere asupra situatiei din Delta, iar ministrul i-ar fi trimis un raspuns „trunchiat pentru ca invoca un numar nerelevant de protestatari, care in realitate este de circa 50% din pescari si nu 3,5%", cum ar fi pretins ministrul.

De altfel, unul dintre ultimele puncte ale raportului vorbeste despre eventuale repercusiuni ale incalcarii Programului UNESCO „Omul si Biosfera", care prevede protectia comunitatilor locale.

Pentru toate cele enumerate mai sus, consilierul prezidential propunea in final: „Consideram ca se impune interventia Institutiei Presedintelui Romaniei in exercitarea rolului sau constitutional de mediator intre puterile statului si societate si de garant al bunei functionari a autoritatilor publice". Iliescu nu pare sa fi luat raportul in seama.

Dupa cinci luni de la finalizarea raportului lui Dan Moraru, in august 2003, firmele nominalizate ca doritoare sa obtina monopolul exploatarii Deltei Dunarii semnau controversatele contracte de concesiune pe care Ministerul Mediului si Apelor se chinuie in acest moment sa le rezilieze.

Citeste articolul complet in Cotidianul






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


247 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by