Exista voci, nu doar din PSD, care afirma ca PSD putea sa pastreze conducerea deputatilor si dupa inlaturarea dlui Nastase. Argumentul singular adus in sprijinul acestei afirmatii este decizia Curtii Constitutionale de anul trecut.
Majoritatea de inspiratie pesedista a Curtii a scris atunci ca grupul parlamentar (in speta, cel al PSD) „nu-si poate pierde dreptul la functia de presedinte, dobindit in virtutea rezultatelor obtinute in alegeri". Citatul este lipsit de orice echivoc.
De asemenea, este lipsit de orice legatura cu textul Constitutiei. Dreptul respectiv a fost inventat ad hoc, nu exista si nu poate fi dedus din legea fundamentala. Din contra art. 64 ii neaga explicit existenta, precizind ca presedintele fiecarei Camere este ales de aceasta.
Exista doua motive pentru care afirmatia initiala nu e valida. Odata, asa cum s-a spus in plen, decizia si argumentatia Curtii se refereau doar la revocare, iar dl Nastase nu a fost revocat, ci a demisionat. De ce nu l-au revocat cei de la PSD? Pentru ca nu puteau.
Aveau nevoie de cooperarea dlui Nastase, or acesta n-avea nici un motiv sa coopereze cu conducerea PSD care tocmai il sanctionase. PSD avea nevoie si de cooperarea deputatilor puterii. Regulamentul Camerei spune ca partidul poate propune revocarea reprezentantului sau, dar decizia apartine plenului.
Daca PSD ar fi propus revocarea, am fi asistat probabil la o situatie absurda: majoritatea Camerei sprijina un demnitar al minoritatii, impotriva minoritatii, pentru ca aceasta sa nu pastreze, in dauna majoritatii, o demnitate definita ca reprezentantul majoritatii.
Nu cred ca poate exista dovada mai clara ca decizia de anul trecut a Curtii este straina nu doar de textul Constitutiei, ci si de bunul-simt. Apoi, decizia judecatorilor privea doar revocarea presedintilor de Camera, insa principiul enuntat de Curte nu are legatura cu modul in care un partid pierde acest post, revocare sau demisie.
Ca sa intelegeti de ce asta nu inseamna ca afirmatia initiala e adevarata, trebuie sa explic prerogativele Curtii Constitutionale. E adevarat ca orice decizie a ei este obligatorie pentru institutiile Statului. Insa e la fel de adevarat ca, la rindul ei, Curtea este obligata sa decida doar in anumite cazuri, enumerate explicit in Constitutie.
De exemplu, Curtea poate anula pasaje din Regulamentele Camerelor, daca si numai daca este sesizata asupra acestora, doar pe motiv de neconstitutionalitate a lor. Judecatorii nu au insa nici un drept sa scrie aceste Regulamente si nici sa intervina in aplicarea lor, sa valideze sau sa invalideze hotariri ale Camerelor.
Decizia de anul trecut a Curtii a anulat prevederile privind revocarea presedintilor la cererea majoritatii. Atit. Nu a fost contestata, deci a ramas in vigoare procedura de alegere a unui nou presedinte cind postul ramine vacant. Ea a fost aplicata corect, cu rezultatul cunoscut.
In concluzie, PSD nu a cedat presedintia Camerei, caci nu avea cum s-o pastreze, cu tot partizanatul dovedit de majoritatea judecatorilor constitutionali. Iar dl Olteanu ar trebui, in calitatea pe care a dobindit-o, sa ceara Curtii sa judece intreaga sectiune din Regulament care priveste alegerea Biroului Permanent si a presedintelui.
Caci o eventuala decizie partizana este, totusi, mai buna decit o situatie ambigua.
