Presedintele grupului parlamentar mixt Romania-UE din Parlamentul European, Guido Podesta, ne-a surprins cu o declaratie pe care nu o mai credeam posibila: „Se poate garanta aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007". Mai mult decat atat, Podesta crede ca a venit randul Romaniei sa traga dupa ea, spre integrare, Bulgaria, care a ramas in urma la mai multe capitole.

Parlamentarul european sustine ca progresele facute de Romania ar fi chiar mai mari decat cele ale unor state care au aderat la Uniune in mai 2004. Concret, oficialul european constata ca, fata de nivelul unora dintre cele zece state, Romania e avansata, raportat la momentul in care ne aflam, dar trebuie sa-si pastreze atitudinea pozitiva in ceea ce priveste obiectivele propuse.

Iar in privinta absorbtiei fondurilor europene, Guido Podesta spune ca si Italia a avut probleme cu folosirea banilor europeni si, prin urmare, tara noastra trebuie sa invete din experienta celorlalte state membre. Intre timp, Olli Rehn asteapta evolutii - si in Romania, si in Bulgaria - in eradicarea coruptiei sau macar diminuarea acestui fenomen care nu face deloc cinste celor doua natiuni.

Niciunul dintre oficiali nu provoaca, fatis, o dezbatere despre stabilitatea politica fragila din cele doua tari. Despre Romania, se vorbeste prin toate cancelariile europene ca este o tara a paradoxurilor. Pana acum un an, lucrurile nu puteau inainta intr-un ritm accelerat pentru ca insusi Guvernul si reprezentantii sai in teritoriu nu spuneau stop! coruptiei si birocratiei.

S-au pus mari sperante, si din partea romanilor de rand, dar si din partea europenilor cu ranguri inalte care sunt platiti sa ne observe, in noua putere de la Bucuresti.

Numai ca noua putere, odata instalata, pare sa fi uitat de ce a fost aleasa si s-a facut remarcata nu prin eforturi sustinute pentru indeplinirea angajamentelor asumate fata de Uniune, ci prin spectacole media care au boicotat, perioade lungi de timp, activitatea Executivului.

Prin comportamentul politicienilor nostri ne-am transformat intr-o caricatura in materie de viziune politica, ne ducem existenta de la o zi la alta, incropim diguri din saci de nisip care sa inlocuiasca adevaratele diguri, pentru ca, asta e realitatea!, in Romania nu s-a mai construit nimic statornic in ultimii 16 ani, in afara de vilele bugetarilor cu stampile pretioase la purtator sau ale altor categorii de invingatori ai tranzitiei.

Irigatii, drenaje, diguri, poduri, drumuri - infrastructura, in general - sunt aspecte lasate pentru generatia urmatoare de sacrificiu, pentru ca sacrificiu se numeste ceea ce facem noi acum: acceptam sa lasam in paragina economica zeci de asezari ale tarii, care nu se pot dezvolta din cauza lipsei drumurilor, a patrunderii Internetului, a mijloacelor de locomotie.

Ce fac actorii zilei, ca sa nu spun „circarii zilei"? Dau declaratii ca ploaia se va opri in curand, ciocnesc un pahar de vin, maine-poimaine vor ciocni si un ou, trece Pastele, vine Craciunul, pleaca si acesta, dar vin vremuri noi, si noi tot aici ramanem, risipindu-ne sansele de a deveni parteneri egali cu celelalte natiuni europene.

Cum sa-l inviti pe neamt sa investeasca la Vaslui cand, ca sa ajunga acolo, ii ia o zi intreaga, de parca s-ar duce pe un alt continent?! Aeroporturile sunt mai putin rentabile decat mall-urile, nu-i asa?