Strazi mai mereu pustii, turisti straini care pot fi numarati pe degete. Cladiri stirbe si strazi murdare. Centrul istoric al Capitalei ramine o pata neagra pe harta Bucurestiului. Comerciantii din zona spun ca le merge mai rau de cind centrul a fost inchis si se tem ca indiferenta autoritatilor ii va duce la faliment.

In schimb, Primaria anunta ca lucrarile de reabilitare a centrului vechi vor fi gata in 10 ani. Numai ca lucrarile nici nu au inceput inca.

"In 10 ani toti vom da faliment. Aici totul va fi blocat, strazile intoarse pe dos, se va schimba mereu pavajul, va fi un adevarat santier. Indiferent ca esti comerciant, proprietar de galerie sau de cafenea toti vor da faliment si vor fi nevoiti sa inchida. In mod sigur aceasta masura luata de primarie va starni proteste in randul proprietarilor din centrul vechi.

Initial ni s-a spus ca reamenajarea va dura 6 luni de zile, dar a trecut un an si nu s-a intamplat nimic. Acum vin cu informatia ca totul va dura 10 ani!", spune purtatorul de cuvant al Asociatiei Investitorilor din Centrul Istoric, Alina Buzea.

Pentru sprijinirea intereselor celor care au investit in activitati comerciale in zona a fost infiintata anul trecut Asociatia Investitorilor din Centrul Istoric (AICI). Asociatia reprezinta 20 de companii din domeniul comertului de mobila, antichitati si anticariate, textile, hoteluri, cluburi si restaurante.

Si proprietarul galeriei „Apollo", de langa Hanul cu Tei, Razvan Demetrian, este nemultumit de atitudinea autoritatilor. El sustine ca nu exista deloc comunicare intre primarie si proprietari, fapt care il face sa creada ca sunt interese economice la mijloc. „Ne-au pus bete in roate de cand a inceput asa-zisul proiect de refacere a centrului vechi.

Sunt interese mari la mijloc, vor sa dam faliment si sa puna mana pe spatiile comerciale" ne-a declarat Demetrian.

Coordonatorul proiectului de refacere a zonei pilot a centrului istoric, arhitectul Catalin Cazacu, contrazice insa aceste speculatii. "Speculatii se fac oricind, depinde pe ce pozitii te situezi. Eu unul, in calitatea in care va vorbesc, nu stiu de nici un astfel de scenarii. Nu am auzit de intentia falimentarii comerciantilor din zona si nici nu cred ca asa ceva este

posibil ".

Trafic redus, afaceri mai proaste

La un an de la inchiderea zonei pentru reabilitare, centrul istoric al Bucurestiului este mai mereu pustiu. Nemultumirea oamenilor este cu atit mai mare cu cit de la izolarea perimetrului nu s-a facut nimic, desi lucrarile ar fi trebuit sa inceapa inca din septembrie anul trecut.

In plus, a crescut numarul de talharii cu vatamare corporala, iar cel al vizitatorilor zonei a scazut la mai mult de jumatate. Degradarea zidurilor si a fatadelor cladirilor a continuat, fara ca administratia de sector sa intervina.

Conform unui chestionar efectuat de catre AICI, 84 la suta din afacerile din zona merg rau sau foarte prost comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, si de aceea profitul comerciantilor a scazut in medie cu 50 la suta.

In schimb, primarul sectorului 3, Liviu Negoita, considera ca limitarea accesului in zona era absoluta necesara. "Am inchis centrul vechi pentru ca era pur si simplu necesar. Multe cladiri stau sa se prabuseasca in capul oamenilor deoarece sunt foarte sensibile la trepidatiile create de masinele de tonaj greu.

Am dat permise de acces proprietarilor, care au voie sa faca aprovizionarea intre orele 7-9 dimineata. Nu putem sa ne batem joc de centrul istoric al Bucurestiului".

Mai putin trafic nu a dus insa la cresterea sigurantei. Conform AICI, 49 la suta din firme spun ca au avut mari probleme in ultimele sase luni, considerand ca siguranta in zona s-a degradat. Oamenii sustin ca lipsa iluminarii pe strazi ii determina sa ramana in casa dupa ce se intuneca.

"Dupa ora 19 nu mai ai curaj sa iesi pe strada pentru ca la orice colt te poti astepta la o talharie. Desi am facut numeroase cereri la primarie si chiar la Luxten ca strazile sa fie iluminate, de un an de zile nu s-a luat nici o masura . Este foarte periculos. Am avut colegi care au fost jefuiti in plina zi", spune Alina Buzea.

Primarul Liviu Negoita este insa de alta parere. "Dupa restrictionarea accesului am primit de la politie un sondaj in care se arata ca rata infractionalitatii a scazut in proportie de 80%. E normal sa mai existe cateva cazuri de talharii, dar stiu ca magazinele nu au mai fost jefuite", ne-a explicat Negoita

O alta problema este legata de familiile care stau abuziv in spatiile primariei si care nu au fost evacuate desi autoritatiile au promis asta in urma cu un an. Aici declaratiile oficialilor se contrazic. Arhitectul Catalin Cazacu ne-a declarat ca au fost evacuate cateva zeci de familii care ocupau abuziv spatiile.

"Au fost evacuate peste 40 de familii. S-a facut intr-o maniera civilizata eleganta si nu s-a intamplat nici o revolutie. Oamenii au inteles ca nu se mai poate sta acolo", ne-a spus Cazacu.

Pe de alta parte, primarul Negoita recunoaste ca totusi nu a fost evacuate nimeni. "Evacuarea inca nu s-a facut. Sunt 162 de famili, aproximativ 200 de oameni pe care trebuie sa-i mutam de acolo".

Alina Buzea lamureste situatia: "Cateva familii au fost scoase afara, dar noaptea s-au intors din nou si continua sa locuiasca in aceleasi case ale primariei".

Reabilitare in zece ani

Lucrarile de refacere a Centrului Istoric al Capitalei nici macar nu au inceput dar autoritatile spun ca va fi nevoie de 10 ani de zile pentru terminarea lor. Pina acum, specialistii s-au ocupat doar de partea tehnica a proiectului, facind studiile necesare la cladiri si infrastructura.

Proiectul de reabilitare a zonei cuprinde in prima faza lucrari la infrastructura pentru zona pilot care este delimitata la nord de strada Lipscani, la est de bulevardul Bratianu, la sud de Splaiul Independentei si la vest de Calea Victoriei.

Inceperea lucrarilor a fost intarziata cu sase luni deoarece furnizorii de utilitati nu au trimis la timp datele privind conductele aflate in centru istoric.

Arhitectul desemnat de primaria generala Bucuresti, Catalin Cazacu, explica pentru Hotnews.ro: "A fost o intarziere din cauza lipsei informatiilor din partea furnizorilor de utilitati, dar acest lucru a fost compensat printr-o inspectie video pe care am facut-o in infrastructura, in retele.

Pentru a putea intocmi proiectul aveam nevoie de informatii legate de starea fizica a retelelor de apa, canalizare, gaz etc".

In prezent noua companii romanesti si internationale au cumparat caietele de sarcini pentru lucrarile de infrastructura, termenul limita de depunere a ofertelor fiind 15 mai. Conform calculelor facute de architect, va urma o perioada de 3-4 saptamani de analiza a ofertelor dupa care se va desemna castigatorul licitatiei.

"Urmeaza o perioada de sapte zile de negociere a contractului, apoi o perioada de aproximativ trei saptamani de pregatire a santierului si intocmirea detaliilor de executie. Cu o aritmetica simpla, la sfarsitul lunii iunie vor incepe lucrarile de infrastructura la zona pilot, care vor dura intre 16-18 luni", a explicat Cazacu.

Daca planul va fi respectat, numai lucrarile la reteaua de conducte din zona pilot se vor intinde pe un an si jumatate Proiectul de reabilitarea cuprinde tot centrul istoric, nu numai zona pilot, si implica totodata refacerea integrala a cladirilor considerate patrimoniu national.

Pentru reabilitarea cladirilor este necesar un nou studiu care sa releve stadiul de interventie pe fiecare imobil in parte. Unele au nevoie de reparatii, altele trebuie demolate. In urma studiului, la fiecare cladire se va intocmi un proiect care va specifica nivellul de interventie.

Apare insa o noua problema: statutul juridic al cladirilor incluse in patrimoniu istoric. 24 la suta dintre acestea sunt in proprietatea municipalitatii, iar 42 la suta sunt in proprietate privata. Celelalte au statut juridic incert, iar la ora actuala se afla in litigiu.

In vederea rezolvarii situatiei, autoritatile municipale vor efectua un studiu de fezabilitate al structurilor fiecarei cladiri in parte. Pe banii primariei se vor face proiecte si evaluari pentru fiecare imobil. Primaria municipiului Bucuresti va da studiile in mod gratuit proprietarilor dar cu obligatitivitatea de a le respecta si de a le pune intocmai in practica.

Primaria refuza sa vinda cladirile unor investitori straini, desi Hotnews.ro a aflat ca au existat numeroase solicitari in acest sens. "Nu se poate acorda asa usor unui investitor strain o cladire de patrimoniu istoric", spune primarul Liviu Negoita. "Chiar daca acesta vrea sa o reabilitreze, sa investeasca in ea, cladirea apartine patrimoniului national.

Primaria nu-si poate permite sa o cedeze. Asa ceva nu se intimpla in nici o tara din Occident", spune Negoita.