Chiar daca pana si prezentarea unui bilant la 500 de zile de guvernare este inca un proiect in disputa intre PNL si PD, primul ministru, Calin Popescu Tariceanu a tinut sa ne anunte, intr-un recent interviu, ca astazi, „Romania este total diferita de cea de la finalul anului 2004”, momentul venirii la Putere a Aliantei D.A.

Mai mult, Tariceanu nu are ce sa-si reproseze, considera ca pana acum nu a luat nici o decizie „nefericita” si ca guvernul a realizat din programul de guvernare cam tot ce si-a propus - introducerea cotei unice, reforma justitiei, a pensiilor, a proprietatii si a sanatatii. Cei mai multi dintre romani au insa alta parere.

Majoritatea sunt atat de nemultumiti, incat cred ca singura solutie pentru ca lucrurile sa mearga mai bine este schimbarea in totalitate a executivului condus de Calin Popescu Tariceanu.

Insa, in actuala conjunctura politica, este greu de stabilit cat de mult atarna in formarea acestei opinii lipsa de performanta a guvernului si cat speranta romanilor ca o noua echipa ministeriala ar insemna si calmarea interminabilelor lupte politice din interiorul Aliantei.

Credibilitatea scazuta a actualului guvern are mai multe cauze. Algoritmul politic a impus o structura ineficienta si inflexibila a Executivului. Lipsa de fermitate a primului ministru a acutizat aceasta problema si a dus la mentinerea in fotoliile de ministri a unor personaje mai mult decat mediocre in raport cu ceea ce aveau de facut.

Inutilitatea dovedita in timp a celor trei portofolii de vicepremieri - posturi create doar pentru a satisface orgoliile formatiunilor politice din Coalitie - nu pare sa-l deranjeze pe Tariceanu. In plus, ministrii ineficienti sau de care nici macar nu auzi sunt net superiori numeric celor care si-au facut treaba cu determinare si fara pauze.

De fapt, din 22 de ministri cat are in total, „greii” guvernului Tariceanu se pot numara pe degetele de la o mana. Monica Macovei, Vasile Blaga, Sulfina Barbu si Gheorghe Flutur pot fi incadrati in aceasta categorie beneficiind si de avantajul castigului prin comparatie cu ceilalti detinatori de fotolii ministeriale.

In schimb, in esalonul bagatorilor de seama, al celor care vorbesc mult si fac putin este mare inghesuiala. Penelistul Vladescu de la Finante are doar o evidenta buna parere despre sine, neimpartasita de nici unul dintre beneficiarii deciziilor sale.

In aceeasi barca se afla si ministrul Economiei, Codrut Seres (PC), care se dovedeste doar un fin analist al greselilor facute de predecesorii sai si un bun comunicator al propriei neputinte de a schimba ceva.

Tot aici merita nominalizat si ministrul democrat al Transporturilor, Gheorghe Dobre, vizibil depasit de situatie fie ca a fost vorba de renegocierea contractului cu Bechtel, de pietrele rostogolite pe Valea Oltului, fie ca e vorba de „banala” pasarela de la Otopeni sau de stopul plantat inoportun la Baneasa.

Recordul la incoerenta poate fi insa atribuit ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, a carui politica de protectie sociala se face pe incercatelea. Vlaguit de finalizarea procesului de recorelare a pensiilor, ministrul Muncii pare a nu mai gasi curajul necesar de a face la timp pasul urmator in reformarea sistemului, respectiv implementarea sistemului privat de pensii.

O subcategorie ar putea-o constitui cea a ministrilor depasiti de anvergura portofoliilor pe care le detin, functionari lipsiti de capacitatea unei gandiri strategice astfel incat sa poata face, de exemplu, politica externa a Romaniei,- cazul palidului ministru de Externe, Razvan Mihai Ungureanu.

La aceeasi categorie intra si ministrul Educatiei, Mihail Hardau sau ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, dar si ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, depasit de viteza de reactie mult mai rapida a sefului statului in luarea unor decizii din propria ograda.

De asemenea, cea care ar fi trebuit sa aiba anvergura, dar si forta unui vicepremier, in contextul integrarii Romaniei in UE, ministrul Anca Boagiu, are marele dezavantaj de a nu fi luata in serios nici de colegii de Cabinet, nici de parlamentarii la care se mai rasteste din cand in cand. De vina fiind, poate, si chiloteii albi, pe care toti au aflat ca i-ar fi vazut in copilarie Basescu.

Ca in bancul cu Bula in spital, ministrul Nicolaescu nu poate fi incadrat in nici o categorie. El e mic in incompetenta sa, innodandu-si dreapta cu stanga, manecuta de contabil cu butoniera de la halatul alb.

Chiar daca pana la urma se va face bilantul celor 500 de zile de guvernare, o analiza obiectiva a performantelor fiecarui ministru va fi imposibil de facut. Fiecare partid isi va apara propriii oameni si-i va ataca pe cei ai partenerilor de guvernare.

Cei mai incriminati vor fi „beneficiarii” steguletelor rosii din partea Uniunii Europene, respectiv penelistii Flutur si Vladescu, desi responsabilii directi pentru neindeplinirea masurilor respective pot fi socotiti pedistii din esalonul doi.

Chiar si stabilirea unei date certe pentru integrarea in UE se va transforma tot intr-o lupta pentru impartirea pe felii a succesului Romaniei si aruncarea pe altii a ponoaselor.

Fara sa simta intr-un fel reformarea Justitiei, a sistemului de pensii sau a celui de sanatate, destui romani vad ca o posibila solutie schimbarea guvernului si inlocuirea lui Calin Popescu Tariceanu cu Theodor Stolojan. Ceea ce, in actuala conjunctura politica, s-ar putea dovedi doar o mare iluzie la nivel national...