Doua avioane militare apartinand Greciei si Turciei s-au ciocnit marti seara deasupra insulei Karpathos din Marea Egee. Potrivit Reuters, in urma accidentului, pilotul grec aflat la bordul unui avion de vanatoare F-16 a decedat.

"Dupa incident, pilotul turc a fost salvat. Am aflat cu tristete ca pilotul grec si-a pierdut viata", se arata intr-un comunicat al Ministerului de Externe de la Ankara.

Armata turca a anuntat ca doua avioane F-16, unul grec si altul turc, au intrat in coliziune la 35 mile (63 kilometri) sud de insula Rodos.

Purtatorul de cuvant al guvernului elen, Evangelos Antonaros, a afirmat in cursul unei conferinte de presa ca "avionul grec a incercat sa intercepteze avionul turc in momentul producerii incidentului".

Guvernul de la Atena crede ca accidentul s-a produs cand avionul grecesc a incercat sa impinga aparatul turc in afara spatiului aerian al tarii.

Alex Rondos, consilier al liderului opozitiei de la Atena, George Papandreu, spune ca un astfel de incident era de asteptat.

"E o tragedie de care ne era teama. Spatiul nostru aerian a fost incalcat chiar si cand atunci cand am incercat sa aratam prietenie Turciei, in chestiuni cum ar fi integrarea europeana. Sper sa putem trece de aceasta disputa prin intermediul diplomatiei", spune el.

Turcia afirma la randul sau accidentul a fost provocat de interventia aparatului grecesc asupra manevrelor desfasurate de aviatia turca in spatiul aerian international.

Seful diplomatiei turce, Abdullah Gul, a transmis condoleante omologului sau elen Dora Bakoyanni, in cursul unei conversatii telefonice in care cei doi au stabilit ca incidentul nu va afecta relatiile bilaterale.

Cele doua tari au de mai multa vreme o disputa privitoare la Marea Egee, in apele careia se afla una din granitele care le despart. Turcia insista asupra faptului ca spatiul aerian grecesc ar trebui sa se intinda doar la 10 km in apele Egeei, si nu la 16 km, cum sustine Grecia.