Agentii economici care si-au adjudecat sectoarele de plaja de pe litoral le subinchiriaza, chiar daca exista un ordin al ministrului Mediului care interzice acest lucru.

La mai putin de doua saptamini de la ultima licitatie pentru sectoarele de plaja, firmele care au cistigat contractele de inchiriere a plajelor au gasit o noua modalitate de a scoate bani din acestea: subinchirierea. O astfel de firma este Perla Majestic, care a cistigat sectoarele de plaja Mamaia IV si V, Olimp si Navodari.

„Cind am vazut ca nici un operator hotelier din zona unde am cistigat eu plaja nu a reusit sa cistige si el o parcela, m-am oferit sa le dau din sectoarele de plaja obtinute de mine.

Astfel, eu investesc primul in utilaje, iar ei vor amenaja zonele pe care le-au inchiriat“, a motivat Mohamad Murad, directorul firmei Perla Majestic, subinchirierea plajelor. Insa, conform legii, cei care au cistigat licitatiile nu au voie sa subinchirieze plajele.

„Este ilegal. Exista un ordin dat de ministrul Mediului, Sulfina Barbu, care interzice acest lucru. Tuturor celor care au facut acest lucru li se vor rezilia contractele“, ne-a declarat Lucia Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului.

„A primat banul“

Pe de alta parte, Mohamad Murad recunoaste ca criteriile licitatiilor nu au fost „normale“. „A primat banul, nu experienta in domeniu“, a declarat acesta. El mai spune ca solutia pe care le-a oferit-o hotelierilor este cea buna si singura posibila.

„Este un plan de afacere pus la punct. Am facut o estimare a cheltuielilor la 120 de miliarde de lei: curatenie, salvamar si amenajare. Cheltuielile se impart la toti. Fiecare se ocupa sa protejeze acest plan de afacere. Daca unul nu-si amenajeaza zona, el este de vina. Nu spun ca sint cinstit, dar sint un om de afaceri realist“, a declarat Mohamad Murad.

Vechii administratori, chemati la „licitatii“

„Nu este normal ca aceasta plaja sa ajunga la a cincea mina la turist, pentru ca cresc preturile. Cei de la Global Media au preluat plajele cistigate de Consal Trading. Iar Consal Trading ne-a chemat acolo si ne-a facut o oferta: noi va punem 6.000 de sezlonguri, pe un hectar de plaja.

Insa pretul care ar fi trebuit sa-l platim pentru hectarul de plaja era de trei ori mai mare fata de cel platit de firma Consal Trading la licitatie. Asta este specula curata“, ne-a declarat Alexandru Giovani, unul dintre cei care, pina anul trecut, a administrat un sector de plaja in Eforie Nord. Consal Trading a cistigat la Mamaia 15 ha, la Costinesti 11 ha si la Eforie 8 ha.

Articol integral Cotidianul