Presa culturala si de dezbatere din Romania numara peste 40 de titluri centrale si locale. Dar dupa deceniile de control statal, dupa socul permutarilor redactionale din ultima vreme si dupa scaderea tirajelor, ziarele de profil isi cauta identitatea.
42 de titluri cu aparitie relativ regulata, plus paginile de profil din cotidienele generaliste. Tiraje medii de sub 1.000 de exemplare. Acuzatii ca nu face decat sa alimenteze conflictele dintre puternicele personalitati artistice din tara, in loc sa raspunda interesului public. Cam asa poate fi prezentata presa culturala din Romania, ramasa inca la stadiul de tranzitie.
Dintre toate aceste titluri, isi mentin statutul de „brand“ doar cateva, majoritatea bucurestene si apartinand unor grupuri de presa. „Dilema Veche“, „Romania literara“, „Revista 22“, „Observator Cultural“, „Idei in Dialog“ si cateva suplimente ale ziarelor.
Chiar si in aceste cazuri, datele de tiraj si audienta sunt practic inexistente; la Biroul Roman de Audit al Tirajelor figureaza o singura publicatie - „Idei in Dialog“, apartinand grupului Catavencu, cu un tiraj mediu lunar de circa 8.100 de exemplare.
„Dilema Veche“ nu apare la BRAT, dar sustine ca are un tiraj de 15.000 si apartine trustului de presa Satiricon, condus de Mircea Dinescu. Iar „Observator Cultural“ vorbeste despre un tiraj de 4.500, cu retururi de 1.000 de exemplare.
Handicapuri teoretice si reale
Daca ar fi sa ne luam dupa Gabriel Liiceanu, care explica recent in „Revista 22“ motivele pentru care intelectualul roman nu ajunge la public, drama tirajelor presei culturale din Romania ar tine de trei handicapuri aplicabile in general intelighentiei de la noi.
Handicapul elitei izolate, generat de lipsa clasei de mijloc si de „teroarea istoriei“; handicapul capitalului istoric negativ, dat de prejudecatile ce insotesc o opera noua, si handicapul limbii, dat de lipsa interesului international fata de scriitorii estici.
Pentru criticii directi ai acestor medii din Romania este vorba despre cu totul altceva: lipsa de argument jurnalistic, in masura sa atraga cititorii, si suprematia retoricii belicoase abordate, care transforma „jurnalistii“ de presa culturala in propria lor audienta.
„Polemicile din lumea culturala sunt adesea prea pasionale si «la persoana» - argumentele sunt inlocuite de lupta de orgolii. Pe de o parte, aceasta este o problema generala a spatiului public si a presei de la noi: multi «analisti politici» scriu pamflete, iar in Parlament asistam adesea la sesiuni de galceava care n-au nimic de-a face cu dezbaterea politica.
Pe de alta parte, intelectualii sunt personalitati puternice, cu orgolii pe masura, astfel incat cedeaza adesea in fata tentatiei de a fi expresivi in atacuri“, spune Mircea Vasilescu, redactor-sef la „Dilema Veche“, delimitandu-si publicatia de tendinta generala.
In opinia lui Carmen Musat, redactor-sef la „Observator Cultural“, cauzele tirajelor reduse tin de prejudecata difuzorilor ca publicatiile nu ar avea audienta. „Pe de alta parte, multi dintre cei care si-ar dori sa cumpere publicatii culturale nu-si permit acest lux“, adauga Musat.
O mare problema: banii
Vasilescu critica dur calitatea statului ca principal sustinator al revistelor culturale: „Cat a fost finantator aproape exclusiv, a avut suficient timp sa-si demonstreze incapacitatea deoarece a subventionat productia, nu consumul. Statul ar trebui sa-i ajute pe cititori sa cumpere reviste si carti“.
Parerea este impartasita de Carmen Musat, potrivit careia „statul mimeaza sustinerea proiectelor culturale, nu doar a publicatiilor. Foarte important este ca publicatiile sa aiba strategii editoriale care sa le permita sa nu depinda de bani publici“.
Problema finantarii este una dintre cele mai grave cu care se confrunta acest tip de presa in tara. Periodicele culturale si de dezbatere sunt pe ultimul loc in topul publicitarilor, dat fiind publicul lor restrans.
Daca publicatii precum „Idei in Dialog“ sau „Dilema Veche“ si „Romania literara“ traiesc multumita apartenentei lor la grupuri de presa, publicatiile din tara traiesc doar din banii care vin de la bugetele locale dedicate culturii.
Unul dintre cele mai mari scandaluri cu care s-a confruntat presa de profil de la noi a avut la origine tocmai sursele de finantare. Este vorba despre desfiintarea saptamanalului „Cultura“ de catre Horia-Roman Patapievici, numit la conducerea Institutului Cultural Roman imediat dupa investirea presedintelui Basescu.
Motivul invocat de Patapievici: „Cultura“ aparea intr-un tiraj de 5.000 de exemplare, din care aproape jumatate ramaneau in subsolul redactiei, consumand degeaba o mare parte din bugetul de 800 de milioane pe luna.
Mandrie si prejudecata
Intre timp, la sfarsitul anului trecut, „Cultura“ a reaparut, sub conducerea fostului sef al Fundatiei Culturale Romane (predecesoarea ICR), Augustin Buzura, si traieste din tiraje confidentiale, platite de o fundatie care are acelasi nume cu aceea desfiintata acum doi ani.
Dupa criza de la „Cultura“ a survenit plecarea in masa a ziaristilor de la „Dilema“ si formarea „Dilemei Vechi“, moment ce a dat startul unui val de transformari si demisii in presa culturala, care a atins apogeul in 2005. Atunci, „Adevarul literar si artistic“ a fost dat complet peste cap de ruperea echipei lui C.T.
Popescu de „Adevarul“ si formarea ziarului „Gandul“, iar „Observator Cultural“ si-a schimbat substantial echipa.
Solutiile de iesire din impas: initiativa si deschiderea spre nou. O astfel de initiativa a venit saptamana trecuta din partea grupului Satiricon, care a lansat „Dilemateca“, „prima revista despre carti si lectura din Romania“, prezentata de realizatori ca o publicatie „gandita si construita pentru publicul care citeste“.
