In capitala Germaniei, Campionatul Mondial de fotbal a inceput cu doua zile mai devreme, cu o imensa petrecere a suporterilor numita "Fan Fest". Toate semafoarele din centrul Berlinului au fost oprite, pentru ca mii de oameni au venit la ceea ce organizatorii au numit deschiderea neoficiala a turneului final 2006.

Cinci kilometri de ecrane gigant

Cu steaguri in maini, purtand caciuli pictate in culorile reprezentativelor tarilor calificate la turneul final, sau cu bentite in forma de urechi roz de iepuras "playboy" , o mare de lume s-a revarsat pe strazi in asteptarea meciurilor.

Ecranele gigantice montate pe strada 17 iunie - o alee de 5 kilometri care pleaca din poarta Brandenburg - au transmis spectacolul care nu va inceta pana pe 9 iulie.

Pe o suprafata egala cu cea a 12 terenuri de fotbal s-a baut bere si s-a dansat, la deschidere fiind invitati sa cante Nelly Furtado, Simple Minds, Ronan Keating si Andrea Bocelli.

Pele vede Brazilia campioana

In pauza dintre concerte, cei peste 200.000 de spectatori i-au putut vedea pe fostii mari fotbalisti Pele si Bobby Charlton.

"Este un inceput fantastic pentru Cupa Mondiala, si ma bucur ca sunt aici", a spus englezul, in timp ce Pele a dezamagit pe gazde, anuntand ca Brazilia isi va pastra titlul de campioana mondiala. "Echipa este omogena si are in lot unii dintre cei mai valorosi jucatori din lume. In plus, brazilienii sunt in forma maxima", a spus Pele in fata suporterilor nemti.

Putini fani straini au participat la "Fan Fest", pentru ca in Berlin primul meci se joaca abia pe 13 iunie.

Articol integral in EVZ