Marele rendez-vous din Germania produce declaratii delicioase si situatii exotice. Si ele fac parte din farmecul jocului.

Michel Hidalgo, fost antrenor Franta: “Zidane e un tip pe care merita sa-l asculti, chiar si atunci cind nu vorbeste”.

La intrebarea “Cum sperati sa terminati contractul cu Anglia?”, selectionerul Sven Goran Eriksson (foto) a raspuns sec: “Viu”.

Savo Milosevici, atacant Serbia Muntenegru: “Van Basten este idolul meu”. Replica lui Van Basten, la citeva ore: “Savo Milosevici? Imi place mult, e un om inteligent”.

Unde sunt banii? Primul ministru al statului Togo a venit in cantonamentul echipei pentru a negocia direct cu jucatorii primele de calificare.

Cu putine zile inaintea debutului, (marti, Coreea de Sud), lucrurile sunt inca neclare - Togo nu are antrenor, dupa demisia intempestiva a germanului Pfister, iar jucatorii - care vor 155 mii euro, si conducatorii statului - care dau 120 mii euro, nu gasesc o suma comuna…

Meteo. O data cu debutul turneului, s-au ridicat temperaturile in Germania - 30 de grade Celsius s-au inregistrat simbata, dupa ce in urma cu o saptamina, vremea avusese caracteristicile unei toamne. Cea mai pronuntata canicula, la Frankfurt, unde suporterii englezi, “incalziti” din toate punctele de vedere, s-au racorit in Main.

Maradona. Nu se dezminte in nicio imprejurare. A boicotat ceremonia de deschidere, unde fusese invitat alaturi de alti fosti campioni mondiali. “Nu am venit aici sa ma vad cu Beckenbauer sau Pele. Am venit pentru a sustine Argentina si jocul ei spectaculos”.

La Hamburg, la victoria contra Cote d’Ivoire, Diego s-a comportat ca un veritabil fan, strigind si fluturind energic un steag al nationalei “albiceleste”.

Minge perfecta pentru atacanti, nu si pentru portari. Ronaldinho a vorbit despre balonul oficial al turneului - “este superb. Ai senzatia ca e mai usor, dar nu e adevarat. E perfect pentru loviturile libere - daca il lovesti corect, capata o viteza suplimentara”.

De altfel, primele jocuri ale turneului arata ca echipele incearca finalizarea prin suturi de la distanta, mai mult decit o fac de obicei. Punctul de vedere al aparatorilor dintre buturi este caracterizat de Bruce Arena, antrenor SUA: “Portarii nu sunt niciodata multumiti de minge. Ar vrea sa fie patrata si foarte grea”.