Romcar, reprezentatul Ford in Romania, a lansat pentru piata romaneasca noul S-Max in cadrul Parcului Tiriac Auto, eveniment organizat in Pavilionul Central al Romexpo. Ford S-Max inaugureaza un nou segment de piata, aducand o combinatie unica intre o masina sport si una multifunctionala.

Noul S-Max are caracteristici pronuntat sportive si este pus la punct pana in cele mai mici detalii pentru a oferi o placere deosebita celui aflat la volan.

Ford S-Max constituie totodata un pas inainte pentru aceia care isi intemeiaza o familie, dar care nu vor sa renunte complet la libertate deoarece combina caracteristicile unui vehicul de mari dimensiuni si placerea de a conduce in stil sportiv.

Ford S-Max este prima expresie a noii orientari in design existente in cadrul Ford, design-ul “kinetic”, care mizeaza pe linii dinamice si forta sugestiei unei miscari continue. Optiunile oferite in ceea ce priveste motorizarea sunt diverse. Temperamentul sau sportiv este sustinut si de posibilitatea echiparii cu motorul Duratec cu 5 cilindri si 220 CP, folosit si pe Ford Focus ST.

Duratec HE 2.0, benzina, este un motor proiectat inteligent, cu 145 CP ce combina o functionare silentioasa cu un consum redus de combustibil. In pofida dimensiunilor vehiculului, S-Max este extrem de agil si in versiunea echipat cu motorul Duratorq TDCi diesel de 1,8 ce ofera putere si cuplu impresionante gratie celor 125 CP si 320 Nm.

Motorul Duratorq TDCi de 2.0, 140 CP, 320 Nm ofera maximum de confort pe distante lungi.