Iata ca fostul Partid Umanist astazi Conservator a ajuns prin liderul sau la petit in curtea PRM. Faptul ca Dan Voiculescu si Corneliu Vadim Tudor negociaza de zor in ultimele zile nu ar trebui insa sa surprinda pe nimeni in mod desosebit. In primul rind pentru ca nu exista nici un fel de probleme fundamentale de compatibilitate.

Indiferent de declaratiile lor cu iz de victima cei doi politicieni provin din zona intimilor fostei Securitati.

Desi s-a vorbit mult cu ceva timp in urma despre Felix si angajamentul de tinerete cu fosta politie politica comunista a presedintele Partidului Conservator mai semnitficativ e faptul ca schimbarea de regim din decembrie 1989 l-a gasit pe acesta in fruntea „Crescent”-ului, o intreprindere de comert exterior controlata de Securitate.

Iar in ceea ce il priveste pe liderul PRM legaturile sale privilegiate cu inalti ofiteri ai fostelor servicii secrete sint de notorietate iar faptul ca acum se plinge ca avea un dosar de urmarire nu e deloc surprinzator si nu constituie nicidecum un argument in favoarea sa.Una dintre particularitatile regimurilor totalitare comuniste era tocmai aceasta supraveghere generalizata si incrucisata.

Toata lumea era urmarita, inclusiv cei mai inalti demnitari din stat, pentru a-i tine pe toti, permanent, sub presiune. Asa ca existenta unui voluminos dosar de urmarire, un argument folosit adesea si de Ion Iliescu, nu-i scoate nicidecum pe cei in cauza din categoria privilegiatilor, arhitectilor, fostului regim comunist.

Ei sint de fapt responsabili pentru cele intimplate in acea perioada intr-o masura covirsitor mai mare decit informatorii in care toata lumea da cu pietre in ultima verme.

Insa dincolo de aceasta filiatie comuna principalele motive care par sa ii impinga pe cei doi unul in bratele celuilalt tin mai debraba de logica politica imediata. Dan Voiculescu are nevoie ca de aer de o solutie care sa ii mentina partidul in Parlament pentru ca de unul singur acesta nu are nici cea mai mica sansa sa treaca pragul de 5%.

Mai ales ca par sa se prefigureze anticipate undeva in prima jumtate a anului viitor. Or, dupa cele intimplate dupa alegerile din 2004 exista putine sanse ca PSD sa doreasca sa repete experienta nefericita de atunci. PD iese automat din calcul avind in vedere animozitatea extrema dintre cele doua partide.

Si PNL iese din calcul dar din motive diferite pentru ca relatiile dintre Dan Voiculescu si Calin Popescu Tariceanu sint relativ cordiale. Problema e ca listele comune ar minca din locurile eligibile ale PNL, locuri care oricum au toate sansele sa fie mai putine decit cele din 2004 obtinute in contextul Aliantei D.A.

In plus, nucleului dur liberal i-ar fi imposibil sa accepte o alianta cu un partid condus de un om fata de care CNSAS s-a pronuntat deja in privinta colaborarii cu fosta politie politica in timp ce unul dintre cei activi si mai interesanti politicieni de dupa 1990, e vorba de Mona Musca, a fost exclusa din PNL pentru pacate evident mai mici.

Asa ca, prin eliminare, singura formula ramine de salvare pentru PC ramine doar PRM. Dar de ce s-ar lega la cap Vadim Tudor cu un astfel de partener indoielnic pe a carei loialitate s-a dovedit ca nu poti conta nicidecum, daca ne luam dupa cele intimplate in trecut ? Pentru ca nici Partidul Romania Mare si nici presedintele sau nu stau deloc pe roze.

Discursul lui Vadim s-a uzat in mod evident. Traian Basescu i-a preluat cu succes, bineinteles intr-un alt registru, temele de bataie preferate: coruptia si discursul national. Presedintele este evident simpatizat, intre altii, de acele categorii care isi doresc un lider mai autoritar, o zona electorala pe care CV Tudor a vizat-o dintotdeauna.

Mai rau pentru el a mai aparut pe turnanta politica Gigi Becali care l-a si intrecut in unele sondaje la capitolul credibilitate. Acest controversat personaj are are destule atuuri pentru a-i da bataie de cap lui Vadim.

Promoveaza un discurs cu priza la aceeasi categorie de electorat, nu pare sa aiba probleme cu dosarul de securitate, este patronul celei mai titrate echipe de fotbal romanesti si are bani din plin, ceea ce ii permite sa cistige capital electoral construind prin sate biserici si case pentru sinistrati.

De altfel de aici pare sa provina si recenta agresivitate, destul de diferita fata de tonul din trecut, a declaratiilor lui Corneliu Vadim Tudor la adresa lui Traian Basescu, cu care initial s-a aflat in relatii mai degraba amiabile. El se teme ca presedintele il cultiva pe Becali tocmai pentru a rupe electoratul PRM.

Or, astfel de suspiciuni nu fac decit sa il apropie si mai mult de Dan Voiculescu, aflat si el intr-un adevarat razboi personal cu seful statului. Sigur, in plus, liderul PC mai are de oferit si accesul generos la tribuna publica reprezentata de extinsul sau trust mass media, un atu pe care l-a negociat de atitea ori in trecut cu mare dibacie.

Toate cele de mai sus reprezinta tot atitea argumente in favoarea unui posibil cartel electoral PRM - PC. Mai ales ca pentru Vadim Tudor nu e la fel de complicat, din punctul de vedere al opozitiei interne, ca pentru alti lideri de partid sa ofere locuri pe listele electorale. Ceea ce nu inseamna insa deloc ca un astfel de proiect va fi in mod necesar si unul de mare succes.

Pina la urma PC e doar o fictiune politica. E un partid fara nici un fel de logica electorala, inventat pur si simplu de un influent om de afaceri controversat si deloc charismatic. E chiar ironic, daca nu de-a dreptul deplasat, ca a fost botezat pina la urma cu un nume de rezonanta in istoria politicii romanesti. De partea cealalta si PRM e in declin. Patura nostalgicilor se subtiaza constant.

Integrarea in Uniunea Europeana schimba accentele si punctele de interes si pe zi ce trece partidul condus de CV Tudor, populat de fosti securisti si de tot felul alte personaje cel putin discutabile, devine tot mai desuet.

Asa ca alianta ce da semne sa se prefigureze are toate sansele sa arate mai degraba ca o caruta cu osiile subrede careia nu ii va fi prea usor sa termine cu bine cursa la urmatoarele alegeri decit ca masinaria electorala superperformanta pe care o anunta liderul sibilinic PRM.