Radu Prisacaru - fostul prefect de Iasi si celelalte trei persoane acuzate pentru fapte de coruptie - au fost eliberati din arestul Directiei de Cercetari Penale, in noaptea de sambata spre duminca, dupa ce a expirat mandatele de arestare preventiva emise pe numele lor.

Instanta Curtii de Apel a admis, vineri, contestatia la sentinta data de Tribunalul Bucuresti prin care s-a dispus prelungirea mandatului de arestare preventiva cu inca 30 de zile

Aceeasi decizie a fost luata si in cazul fostului sef al ADS Iasi, Flavius Ionita, al avocatului Toni Baltag si al omului de afaceri Cristian Maftei. Radu Prisacaru a declarat la sedinta ca probele din dosar ii sustin mai degraba nevinovatia, decat sa-l acuze.

Flavius Ionita a declarat in fata magistratilor ca, in urma confruntarii de joi cu denuntatorul Dorin Fornea, acesta si-a schimbat declaratiile si recunoaste ca nu i-a pretins nimeni mita.

Inculpatii au mai sustinut ca dosarul de coruptie in care este vizat Prisacaru este o "conspiratie" a denuntatorului pentru a scapa de dosarele pe care le are la DNA Iasi.

La inceputul lunii august, a inceput urmarirea penala a fostului prefect de Iasi Radu Prisacaru - pentru luare de mita si complicitate la luare de mita, a fostului director al ADS Iasi - pentru luare de mita, a omului de afaceri Cristian Maftei - pentru luare de mita si complicitate la dare de mita, precum si fals in declaratii savarsit in realizarea scopului urmarit prin fapta de coruptie.

Totodata, avocatul Baltag este urmarit penal pentru complicitate la luare de mita. Cei patru au fost arestati prevenitiv, la inceputul lunii septembrie.

Terenul pe care Radu Prisacariu a acceptat sa-l primeasca in schimbul interventiei a fost evaluat la 600.000 de euro. Prefectul a fost ridicat de procurori imediat ce a primit documentele de proprietate. Terenul pentru retrocedarea caruia a acceptat sa intervina se afla in zona rezidentiala Copou din municipiul Iasi, are o suprafata de 20 ha si este estimat la 20-30 de milioane de euro.