Ziua meciului cu Belarus. Fara pasi gresiti, pentru ca dupa 2-2 cu Bulgaria, nu mai avem cind sa-i recuperam. In saptamina petrecuta la Mogosoaia, tricolorii au aratat ca nu au digerat prea bine semi-esecul de la Constanta. Este sfirsitul silenzio stampa. Pentru ca astazi, Adrian Mutu, adversarii tai sunt altii...

Belarus

Cea mai buna participare a fost in preliminariile Euro 96 - au terminat pe locul 4 in grupa, cu 11 puncte din 10 partide.

Antrenor

Iuri Puntus

Numit in februarie. A condus Bate Borisov prin Cupa UEFA, dar marea performanta o reprezinta calificarea in 2004 a nationalei juniori under 21 la turneul final - a iesit inca din grupa, dar a batut Italia.

Vedeta

Alexandr Hleb (Arsenal Londra) - cel mai bun fotbalist din Belarus in 2002, 2003, 2005. A stralucit la Bate Borisov de unde a fost achizitionat de VfB Sttutgart - sub indrumarea mijlocasului creativ Krasimir Balakov, Hleb a invatat trucurile jocului, fiind alintat de suporteri “Magicianul”.

A ajuns la Arsenal sub tricoul careia a jucat ultima finala a Ligii Campionilor, 1-2 contra Barcelonei. In 2004 a ajutat nationala de juniori under 21 a Belarus la turneul final CE.

Istoric recent

In preliminariile pentru Cupa Mondiala 2006 (2+ 4= 4-)

Au deschis grupa cu 1-1 in Norvegia, apoi au batut Moldova cu 4-0 acasa. Imediat au pierdut cu 4-3 in Italia (Hamutovski a fost in poarta si a aparat o jumatate de ora cu o comotie cerebrala).

Acolo au pierdut contactul cu visul calificarii - egal dublu cu Slovenia, apoi acasa cu Scotia. In final, au pierdut pe propriul teren cu Norvegia.